Gânduri potrivite

Azi-dimineaţă am vorbit la telefon cu Bunu şi cu Buna. Conversaţia decurge simplu, ce mai faceţi; eu fac bine; Alexei? da, tot nu mănâncă; o fătat vaca etc.

De la una-alta întreb ce părere are de proteste, dacă s-o uitat la televizor. Bunu e om de dreapta.

Revoltat îmi spune:

“- lasă-mă că or plecat şi din Domaşnea X şi Y la proteste. Toată vara stau în şlarfi la poartă, nu lucră nimica şi acuma pleacă la proteste. Nişte puturoşi!”

Cam aşa e cu protestele: oamenii ocupaţi sunt la lucru. Ceilalţi … sunt la proteste.

Când ajungi la un anumit nivel pe scara socială, pur şi simplu nu mai poţi să-ţi faci curăţenie în casă singură. Mă-nţelegi … când de la un amărât de traducător urci în ierarhie la nivelul de patroană [mai târziu despre asta după ce se pune pe roate tot mecanismul], pur şi simplu trebuie să-ţi dai cu stângul în dreptul şi să arăţi că te-ai ajuns.

Metodele sunt variate, dar aplicate cazului de faţă se concretizează prin aducerea în casă a unei femei la curăţenie. Pentru că pur şi simplu nu mai ai timp şi nu mai faci faţă. Şi ai nevoie de cineva care să te ajute să cureţi toată harababura ocazionată de montarea plitei, a cuptorului şi a corpurilor noi de mobilă. Şi când ai o bucătărie împopoţonată cu tot felul de decoraţiuni pe care le-ai atârnat cât de sus e uman posibil pe nişte rafturi suspendate şi când şi pe care de multe ori ai vrut să le arunci la grămadă direct la coşul de gunoi, treaba nu e simplă. Nu e simplă nici când eşti perfecţionistă, înceată şi … cam ocupată în perioada asta.

Aşa că soţul îţi aduce o femeie la curăţenie. Oau! V-am zis că am ajuns la alt nivel, nu? Stăpâniţi-vă invidia, pentru numele lui Dumnezeu! Asta e unii au noroc, alţii nu …

Ieri, 19.01.2012 am promovat un nivel la categoria fudulie & prostie. Pentru că am avut o femeie la curăţenie, am lucrat amândouă de la 18.00 la 02.00 ale nopţii, iar astăzi trebuie să mai trec odată peste partea făcută de tanti. Să mai consum jumătate de tub de Pronto lichid, să mai spăl odată toată mobila, să mă mai cocoţez pe sus. Mă rog, sunt cam în acelaşi loc unde eram ieri, cu excepţia faptului că am făcut şpaisul şi arată într-un mare fel.

Până la urmă e clar că şi pentru a face curăţenie e nevoie de studii superioare cel puţin.

Mie-mi pare rău în aceste momente de doctorul Arafat. Privindu-l în diferite ipostaze, observ într-adevăr un om bun, are chipul unui om bun. Un om care a reuşit să pună pe picioare un sistem de la zero, care a luptat mult cu morile de vânt şi care, spre deosebire de Don Quijote, a şi câştigat lupta. Cumva nu cred că e un mare corupt, nu cred că se face vinovat de afaceri oneroase în nume propriu sau în numele prietenilor derulate în perioada în care era secretar de stat, nu cred că s-a jucat cu banii publici la bunul plac.

Mai cred că pentru fracţiuni de secundă s-a lăsat orbit de faima şi de succesul produsului său şi s-a opus din inerţie la anumite aspecte ale proiectului de lege. Apoi a urmat haosul: opoziţia şi presa au manipulat imaginea-simbol a medicului şi au creat un tăvălug care l-a cuprins ireversibil. Nimeni nu ştie realmente ce-a avut de obiectat doctorul Arafat, toţi vorbesc prostii şi pe lângă subiect şi l-au asemănat inclusiv cu Laszlo Tokes în rolul de salvator al României de marele dictator.

Între timp băsescu a venit cu o formidabilă lovitură de teatru, a cerut retragerea proiectului de lege din dezbatere şi a aruncat mingea înapoi în terenul medicilor şi a opiniei publice. În timp ce el îşi savurează victoria la umbra unui pahar de Chivas cu gheaţă, opoziţia a intrat în isteria alegerilor anticipate (uitând că ei l-au mai suspendat odată, iar poporul l-a adus înapoi pe marele marinar), poporul tembel strigă lozinci pe care nu le-nţelege şi manifestează care cum poate: unii live pe străzi, alţii din spatele tastelor pe marile reţele de socializare întru tembelism, iar medicul Arafat devine din erou marele învins al sistemului ticăloşit. Medicul Arafat n-a câştigat nimic, să fim bine înţeleşi. Să fii susţinut de o gaşcă tembeli care-au ieşit în stradă să strige nici ei nu ştiu ce nu e o mare victorie, e o ruşine.

Eu zic că acest an electoral va fi splendid, şi oricine vrea să facă vreun studiu asupra psihologiei maselor să vină în România lui 2012 să-şi ia notiţe.

Cineva trebuie să fie teribil de prost să creadă că băsescu poate fi învins. Sau că tot circul mediatic din ultimele zile – circ ce NU a avut girul doctorului Arafat – l-a determinat pe băsescu să ceară retragerea legii din dezbatere.

Sunt atât de obosită şi dezgustată de ce s-a-ntâmplat în ultimele zile; nu mi-aş fi imaginat că ajung aici. Oameni pe care-i credeam cu scaun la cap au intrat în fibrilaţii şi au semnat şi instigat la semnarea a numeroase petiţii şi cauze denaturând complet realitatea. Nu ştiu dacă sunt 20 de persoane care să aibă habar de ce conţine realmente proiectul de lege, însă toţi au sărit ca arşi să-l apere pe doctorul miracol [căruia nu-i contest meritele, să fim bine înţeleşi, nu despre el e vorba].

No, v-a dat bine de tot peste nas băsescu. V-a lăsat să salvaţi ce-aţi avut de salvat, nu rămâne acum decât să vă lăsaţi viaţa în mâinile sănătăţii din România.

Să recapitulăm puţin cum v-a manipulat pe voi băsescu:

- se dă un proiect de lege. a  educaţiei. care vine cu o grămadă de modificări. contestate de toţi, normal. pe principiul noi contestăm, nu gândim. se dă un bacalaureat la care nenumărate licee au cotă de promovabilitate Z E R O. apoi se introduce finanţarea şcolilor în funcţie de numărul de elevi, iar la liceele cu promovabilitate Z E R O se va reduce numărul de clase. să mai aud acuma un profesor că are tupeu să facă vreo grevă.

1-0 băsescu

- se dă un proiect de lege. a sănătăţii [legea e a sănătăţii şi nu proiectul; ar trebui să ştiţi că cei care salvează nu au habar de gramatică]. contestat, normal. opinia publică sare-n sus să salveze. nu ştie nici ea ce, dar salvează. medici din toate colţurile, câtă frunză şi câtă iarbă sar în sus ca arşi. nu, nu vrem privaţi, nu vrem nimic. să lăsăm aşa că funcţionează şi funcţionează bine. băsescu-şi râde-n barbă. funcţionează? no, bine atunci. ia hai să retragem noi proiectul. să vă aud eu că mai faceţi careva grevă. să aud eu vreun boulean că a murit din cauză că n-a ajuns salvarea împiedicată pe linia de tramvai din cauza unui imberb cu suv-ul…

2-0 băsescu

Oh, nu, băsescu e chiar mai diabolic decât mi-aş fi putut imagina.

De lucruri triviale nu s-a prea vorbit pe blogul ăsta. Şi până la urmă de ce nu s-ar vorbi …

Criteriile principale după care aş desemna pe cineva drept sexy sunt:

- simţul umorului, autoironia şi sarcasmul
- culoarea tenului (Bon Jovi e singura excepţie; altfel, dacă nu e brunet nu-l văd)
- the “bad boy” factor.

Aşadar, cei mai şi cei mai sexy bărbaţi de pe planetă sunt:

Locul I: Jon Bon Jovi – pentru că mi-a marcat adolescenţa şi pentru că e căsătorit cu iubita lui din liceu.

Locul II - Romain Duris – pentru că e brunet, pentru că are un corp de vis, pentru că are simţul umorului şi-un zâmbet fără cusur, pentru buclele alea care te-ndeamnă să le înfăşori în jurul degetelor şi să tragi. He’s truly electrifying. Vedeţi-l numai în L’Arnacoeur (înainte de el, topul meu conţinea doar trei locuri).

Locul III – Simon Cowell – în principal pentru că simţul umorului (şi sarcasmul) ajung la cote nemaintâlnite … şi plus, arată bine.

Locul IV - soţul meu – pentru că e al doilea cel mai sexy bărbat din adolescenţă (şi brunet pe deasupra), pentru că găteşte, pentru că se uită la comedii romantice dacă insist eu şi apoi nu recunoaşte că i-au plăcut, pentru că zice da chiar dacă face numai ce vrea el, pentru că restul detaliilor le las imaginaţiei şi pentru deşi e incredibil de tăcut, calm şi morocănos, când şi când scoate câte-o perlă de umor-sarcastic de cu greu îţi revii.

(eu nu ştiu voi, da’ eu în poza asta văd 2 bărbaţi foarte duri)

(surse foto: 1, 2, 3, 4 (my life)

După cum probabil bănuiţi îmi plac comediile romantice. De preferat nu foarte siropoase, cu o notă uşoară de umor şi una şi mai uşoară de romantism. Dar cam astea-s singurele filme la care mă uit. Plus comediile clasice, simple.

Aşa că am văzut foarte multe. Bine, n-am văzut Dirty Dancing şi The Ghost nu mi-a plăcut. Una din condiţiile esenţiale e să nu fie un film de referinţă care să placă întregii omeniri. Că dacă e prea faimos nu e de mine. De aia când s-a lansat Titanicul în cinematografe (eram în liceu) s-a dus toată clasa la film. Eu nu, pentru că era prea enervant. De aia am văzut Twilight numai la secole de la apariţie şi numai pentru că l-am văzut cu o prietenă, a fost mai mult for the fun of it. Bine, să ne-nţelegem: Titanicul e excesiv de romantic, iar Twilight e o porcărioară aşa.

Totuşi, cred că una din cele mai bune comedii-romantice, dacă nu chiar cea mai mişto după mine este L’Arnacoeur (Heartbreaker). Un film absolut delicios. L-am văzut duminică singură pe laptop şi seara l-am prostit şi pe soţ să se uite. Am legat laptopul la TV. După ce a râs tot filmul şi l-a savurat, la final n-a vrut să recunoască faptul că a fost un film excelent. Iar actorul ăla, superbul ăla cu buclele alea şi cu corpul ăla divin intră în top direct. În topul celor mai sexy bărbaţi de pe Planetă. Care la mine sunt în  număr de 4.

Vă las cu trailerul şi cu una din cele mai drăguţe faze. Vă spui drept, merită văzut indiferent cum.

Iar după ce l-aţi văzut, întoarceţi-vă să-mi spuneţi dacă v-a plăcut.