Imediat în dimineaţa următoare am plecat spre Mânăstirea Secu şi apoi spre Mânăstirea Sihăstria Neamţului. Ambele sunt mânăstiri de călugări, se observă diferenţa de arhitectură faţă de mânăstirile bucovinene şi, din păcate, aici am întâlnit şi primii cerşetetori. Ba printre ei se mai găsea şi un escroc ce cerea ajutor pentru a-şi reface casa afectată de viituri. Se pare că în fiecare an, în plin sezon turistic ia mânăstirile la rând cu aceeaşi poveste. Am nimerit la mânăstiri în zi de duminică, era extrem de multă lume. Totuşi, aici am văzut foarte mulţi localnici, cu vestimentaţie absolut adecvată unei vizite la mânăstire sau participări la o slujbă religioasă.
Următoarea mânăstire a fost Agapia, mânăstire de maici. Încă de la intrare am simţit un “ceva special”, o linişte plăcută, măicuţele calme şi zâmbitoare. În curtea interioară, există sute de muşcate la toate ferestrele. ZonaAgapia este renumită pentru şerbetul delicios preparat de măicuţe în bucătăriile proprii, sau de localnici, vândut “la drum”. Din păcate la Agapia nu aveau decât şerbet de vişine, însă de la localnici am cumpărat şi de zmeură şi jeleu de fructe de pădure. O … dulceaţă.
Ultima mânăstire din zona Bucovinei şi a Moldovei vizitată de noi a fost Văratec, mânăstire de maici. Am fost parcă “epuizaţi” însă de atâtea mânăstiri şi nu am mai putut admira sau reţine ceva de la Văratec.
Continuând drumul am coborât spre Piatra Neamţ, localitatea Bicaz şi am intrat pe Cheile Bicazului. În localitatea Bicaz am predat ştafeta la volan la tată-meu că am zis că nu sunt suficient de pregătită pentru Cheile Bicazului. Şi nici n-aş fi fost. Cheile Bicazului sunt o experienţă unică, emoţionantă, impresionantă. Tata, care este o persoană destul de sensibilă şi fricoasă se uita înmărmurit în jurul lui, la primul popas pe care l-am făcut uitându-ne-n sus l-a luat scurt cu ameţeala şi cu “teama că se va prăvăli o stâncă”. Am avut noroc să prindem coloană, s-a circulat aşadar extrem extrem de încet şi am putut admira totul ca şi cum ne-am fi plimbat. Oricum mai mult de 40 la oră nu poţi merge pe Cheile Bicazului nici dacă eşti nebun. Vă spun, aşteptasem Cheile Bicazului cu o emoţie fantastică. Am ştiut din start că va fi momentul culminant al excursiei. Mama era înmărmurită de spaimă, eu şi soră-mea am savurat absolut această minunăţie naturală. Dacă te uitai în spate, nu se mai vedea şoseaua nici la 50 de m, ci munte unit cu munte, de nu pricepeai pe unde ai trecut. La un moment dat, o curbă la 90 de grade cu inclinaţie de, habar n-am 45 de grade, i-a dat la mama nişte dureri de cap şi săgeţi în inimă de nu şi-a revenit până seara. Tata a povestit că în momentul ăla a avut senzaţia că se răstoarnă …
Terminând cheile am ajuns la Lacul Roşu unde ne-am plimbat cu barca (numai noi 3, mama avuse suficiente emoţii pentru ziua aia). Tariful este de 20 lei/30 minute pentru 3 persoane. Lacul Roşu este un lac format în urma unei alunecări de teren în anul 1837 iar cioturi ale copacilor scufundaţi se văd şi acum pe lac.
De la Lacul Roşu am plecat spre Tuşnad prin Gheorgheni, Miercurea Ciuc. La Tuşnad am înnoptat la o localnică unguroaică ce oferă cazare turiştilor, într-o casă curată, îngrijită. Dacă doriţi detalii privind nr. de telefon, e-mail …
Poze de pe Cheile Bicazului, care nu arată însă nici pe un sfert din splendoarea locului …
- va urma -














