Gânduri potrivite

Imediat în dimineaţa următoare am plecat spre Mânăstirea Secu şi apoi spre Mânăstirea Sihăstria Neamţului. Ambele sunt mânăstiri de călugări, se observă diferenţa de arhitectură faţă de mânăstirile bucovinene şi, din păcate, aici am întâlnit şi primii cerşetetori. Ba printre ei se mai găsea şi un escroc ce cerea ajutor pentru a-şi reface casa afectată de viituri. Se pare că în fiecare an, în plin sezon turistic ia mânăstirile la rând cu aceeaşi poveste. Am nimerit la mânăstiri în zi de duminică, era extrem de multă lume. Totuşi, aici am văzut foarte mulţi localnici, cu vestimentaţie absolut adecvată unei vizite la mânăstire sau participări la o slujbă religioasă.

Următoarea mânăstire a fost Agapia, mânăstire de maici. Încă de la intrare am simţit un “ceva special”, o linişte plăcută, măicuţele calme şi zâmbitoare. În curtea interioară, există sute de muşcate la toate ferestrele. ZonaAgapia este renumită pentru şerbetul delicios preparat de măicuţe în bucătăriile proprii, sau de localnici, vândut “la drum”. Din păcate la Agapia nu aveau decât şerbet de vişine, însă de la localnici am cumpărat şi de zmeură şi jeleu de fructe de pădure. O … dulceaţă.

Ultima mânăstire din zona Bucovinei şi a Moldovei vizitată de noi a fost Văratec, mânăstire de maici. Am fost parcă “epuizaţi” însă de atâtea mânăstiri şi nu am mai putut admira sau reţine ceva de la Văratec.

Continuând drumul am coborât spre Piatra Neamţ, localitatea Bicaz şi am intrat pe Cheile Bicazului. În localitatea Bicaz am predat ştafeta la volan la tată-meu că am zis că nu sunt suficient de pregătită pentru Cheile Bicazului. Şi nici n-aş fi fost. Cheile Bicazului sunt o experienţă unică, emoţionantă, impresionantă. Tata, care este o persoană destul de sensibilă şi fricoasă se uita înmărmurit în jurul lui, la primul popas pe care l-am făcut uitându-ne-n sus l-a luat scurt cu ameţeala şi cu “teama că se va prăvăli o stâncă”. Am avut noroc să prindem coloană, s-a circulat aşadar extrem extrem de încet şi am putut admira totul ca şi cum ne-am fi plimbat. Oricum mai mult de 40 la oră nu poţi merge pe Cheile Bicazului nici dacă eşti nebun. Vă spun, aşteptasem Cheile Bicazului cu o emoţie fantastică. Am ştiut din start că va fi momentul culminant al excursiei. Mama era înmărmurită de spaimă, eu şi soră-mea am savurat absolut această minunăţie naturală. Dacă te uitai în spate, nu se mai vedea şoseaua nici la 50 de m, ci munte unit cu munte, de nu pricepeai pe unde ai trecut. La un moment dat, o curbă la 90 de grade cu inclinaţie de, habar n-am 45 de grade, i-a dat la mama nişte dureri de cap şi săgeţi în inimă de nu şi-a revenit până seara. Tata a povestit că în momentul ăla a avut senzaţia că se răstoarnă …

Terminând cheile am ajuns la Lacul Roşu unde ne-am plimbat cu barca (numai noi 3, mama avuse suficiente emoţii pentru ziua aia). Tariful este de 20 lei/30 minute pentru 3 persoane. Lacul Roşu este un lac format în urma unei alunecări de teren în anul 1837 iar cioturi ale copacilor scufundaţi se văd şi acum pe lac.

De la Lacul Roşu am plecat spre Tuşnad prin Gheorgheni, Miercurea Ciuc. La Tuşnad am înnoptat la o localnică unguroaică ce oferă cazare turiştilor, într-o casă curată, îngrijită. Dacă doriţi detalii privind nr. de telefon, e-mail …

Poze de pe Cheile Bicazului, care nu arată însă nici pe un sfert din splendoarea locului …

- va urma -

Tot studiind şi documentându-mă (în special pe about.com; din link în link veţi găsi articole separate pentru fiecare metodă) am aflat epilarea cu zahăr se realizează de fapt prin 2 metode (am şi dat în articolul precedent link-uri pentru fiecare).

1. Sugaring – metodă care se realizează folosind pasta de zahăr la temperatura camerei. Se ia o cantitate oarecare de pastă din recipient şi se frământă până ajunge ca o minge. Consistenţa pastei este cam ca a plastilinei, la început va fi greu să o modelaţi. Mingea se întinde pe piele în sens INVERS creşterii firului de păr şi se smulge în sensul creşterii firului de păr. Tehnica este mai dificilă, necesită îndemânare şi practică. Manevra de smulgere este similară cu cea din epilatul cu ceară tradiţională. Această metodă este şi cea care prezintă cele mai multe avantaje în comparaţie cu orice altă metodă de epilare: pielea nu se irită, firele nu cresc sub piele, smulge şi firele foarte foarte mici, rezultatul durează până la 1 lună.

2. Sugar waxing – metoda se realizează folosind pasta de zahăr caldă până când devine de consistenţa unui gel (dacă o încălziţi după ce s-a răcit să fie ca un gel, dacă aţi preparat-o o lăsaţi să se răcească până când ajunge la un nivel de temperatură … foarte suportabil). Se aplică folosind o spatulă din lemn, un cuţit pentru unt sau orice vi se pare potrivit. Gelul se aplică pe piele ÎN sensul creşterii firului de păr şi se smulge în sens INVERS. Smulgerea se realizează folosind benzi de hârtie cosmetică (ca la epilatul cu ceară de unică folosinţă) sau benzi de material (denim, bumbac mai gros). Benzile din material au avantajul că pot fi refolosite. Curăţarea lor nu este deloc grea: se pun toate benzile după folosire într-un lighean cu apă caldă şi se lasă până când toată pasta s-a eliminat complet. Apoi, benzile se fierb şi se calcă după ce s-au uscat. Ultimele două procedee ţin strict de natură igienică. Metoda are avantajul că este mult mai uşor de realizat şi nu necesită un grad ridicat de îndemânare. Nu este la fel de dureroasă ca epilarea cu ceară tradiţională. În rest, nu este, se pare, cu nimic diferită de epilarea cu ceară tradiţională (la fel prezintă risc de iritaţii, fire crescute sub piele, nu smulge firele foarte foarte mici etc).

Reţeta de preparare rămâne aceeaşi. În ambele cazuri orice reziduuri după epilare se curăţă cu apă călduţă spre rece fără niciun fel de probleme.

Acestea sunt statisticile şi informaţiile experţilor. Eu am folosit sugar waxing pentru că nu sunt suficient de îndemânatică. Pot spune că nu m-am iritat defel, pielea nici măcar nu s-a roşit (la ceară tradiţională se roşea puţin), smulge firele mai bine decât ceara de unică folosinţă şi la fel cu ceara tradiţională. Pentru mine metoda are avantajul de a fi foarte ieftină, poate fi folosită oricând am timp (nu am nevoie de programări, aşteptat etc) ŞI rezultatele sunt perfecte pentru că am suficientă răbdare, ceea ce în saloane nu am prea întâlnit.

Mult succes şi dacă încercaţi, sunt curioasă cum vi se pare

editare ulterioară: na, că nu m-am lăsat până când nu am reuşit să prepar pasta aşa cum trebuie. prima dată am fiert prea mult compoziţia şi s-a ars zahărul, de aia nu am reuşit să modelez mingea din zahăr. Am reluat procedeul, am fost mai atentă. Şi mi-a reuşit: am reuşit să modelez mingea şi am testat aşa. Nu trebuie foarte multă îndemânare până la urmă. Totul stă în compoziţie: dacă e pregătită cum trebuie, merge perfect

Stimaţi cititori,

întrerupem programul nostru turistic pentru a vă aduce în atenţie o descoperire epocală ce datează de pe vremea egiptencelor, descoperire cu care drumurile mele internetice s-au intersectat chiar ieri.

După cum cititoarele noastre ştiu probabil, una din cele mai eficiente metode de epilare este epilarea cu ceară. Aici, eu voi face o paranteză şi voi spune că deşi epilatul cu ceară de unică folosinţă (cu aparatele astea noi care funcţionează pe bază de rezerve) este mai sigur şi mai puţin costisitor, epilatul cu ceară naturală tradiţională (aia de se decantează şi se refoloseşte) este mult, dar mult mai durabil şi chiar mai puţin dureros.

Ei bine, perindându-mă eu pe net să găsesc cum se prepară ceara asta naturală (teoretic trebe’ ceară de albine şi sacâz, dar nu ştiam proporţiile) ca să nu mă duc la salon să vin veşnic nemulţumită, am descoperit ceea ce egiptencele foloseau în antichitate: epilatul cu zahăr. Epilatul cu zahăr constă în preparea unei paste din zahăr după următoarea reţetă:

2 măsuri zahăr (eu am folosit ca măsură 1 pahar de 300 ml)

1/4 măsură apă

sucul a 2 lămâi (se recomandă lămâie verde, dar nu este obligatoriu)

Compoziţia se fierbe întâi la foc mai mare, apoi la foc mic, foarte mic până când consistenţa devine mai tare şi de culoarea chihimbarului (o miere puţin mai închisă).

Am vă indic câteva clipuri pe care puteţi să le vizionaţi pentru a depinde tehnica, dacă doriţi: Preparare şi aplicare rece, Aplicare caldă-epilat cu benzi, Aplicare rece, Alta. Şi mai mergeţi din link în link, sunt zeci de clipuri.

Aşadar, am încercat metoda asta astăzi, deci ştirile sunt calde:

• pentru mine, care sunt mofturoasă metoda este excelentă: pot să aplic de atâtea ori până n-am fir de păr. De exemplu, la mine n-a funcţionat ceara de unică folosinţă pentru că am firul gros şi ceara aia mai mult rupea, decât să smulgă. La ceară refolosibilă, n-am găsit încă o cosmeticiană perfectă.
• nefiind foarte îndemânatică n-am reuşit să aplic decât călduţ (ATENŢIE: spre deosebire de ceară, asta se aplică doar călduţ) cu o spatulă, epilând cu benzi. Pentru că n-am avut în casă benzi de hârtie, am folosit benzi de material (ca aici; tipa foloseşte denim, eu n-am avut) mai gros care au avantajul că se pot spăla, fierbe şi călca pentru refolosire.
• ce unele din clipuri specifică şi altele nu: pasta se aplică în sens INVERS creşterii firelor de păr şi se trage în sensul creşterii firelor de păr. Deci taman pe dos faţă de CEARĂ. Dacă veţi încerca vă veţi lămuri şi de ce, eu nu m-am lămuri până n-am încercat.
• este important ca pielea să fie perfect uscată şi curată; puteţi chiar aplica o pudră de talc înainte. Eu n-am avut în casă şi eram prea nerăbdătoare. Am curăţat cu şerveţele demachiante.
• pielea trebuie să fie perfect întinsă atunci când trageţi de banda pentru rezultate optime
• nu puneţi nici prea multă pastă, dar nici prea puţină.
• doare mai puţin decât metoda cu ceară.
• nu face mizerie. După ce aţi terminat puteţi clăti pur şi simplu suprafaţa epilată cu apă rece (nu se recomandă duşuri calde la 24 de ore după epilat; eu n-am respectat asta niciodată; dar nici chiar imediat nu încercaţi).
• spălaţi recipientele folosite şi gata.

ATENŢIE: dacă doriţi să încercaţi, documentaţi-vă înainte. Fiecare poate reacţiona diferit, în funcţie de tipul de piele etc. Pe youtube, pe forumuri româneşti mai sunt persoane care au încercat. Unele s-au învineţit (sincer, nu pricep de ce), altele n-au reuşit. Puţin frustrant poate fi dacă nu vă iasă compoziţia din prima. Aici trebuie de fapt cea mai mare atenţie. Eu am o piele foarte bună: nu mă roşesc, nu mă învineţesc, nu mă irit; atâta doar că firul de păr este gros şi rezistent, pe alocuri a trebuit să aplic de 2 ori.

Serios vorbind, asta este, pentru mine, descoperirea anului, după baza pentru machiajul ochilor.

editare ulterioară: dacă veţi vrea [şi ar trebui s-o faceţi] să căutaţi procedeul pe youtube sau google, căutaţi: sugaring, sugar waxing, sugar hair removal. În mod bizar în spune “sugar wax” la pasta asta …

În dimineaţa următoare am vizitat Mânăstirea Voroneţ cu al său albastru faimos. Mânăstirea este asemănătoare în ceea ce priveşte picturile exterioare cu Moldoviţa şi Suceviţa; pe interior se remarcă din nou picturile cu scene biblice prezente şi la Mânăstirea Humorului. Voroneţ este o mânăstire de maici, dar aici primează brandul turistic mai degrabă decât liniştea pe care am întâlnit-o la Dragormirna şi la Moldoviţa. Ca idee, pentru cei amatori de astfel de trasee, care vor să economisească mai mult la cazări (cum am fi vrut şi noi) şi să viziteze mai mult, pe drumul către Voroneţ, foarte aproape de mânăstire, pe malul râului Moldova există excelente posibilităţi de de camping. Erau extrem de multe corturi deja instalate acolo. Noi am fi ales mai mult cortul în locul pensiunilor dacă am fi găsit locuri populate, aşa la marginea pădurii sau a drumului … nu prea-ţi dă mâna să faci asta.

Târgu Neamţ ne-am fi aşteptat să fie mai frumos. Indicatoarele funcţionează însă destul de bine în zona Bucovinei şi Moldovei. Am ajuns la Cetatea Neamţului. Chiar în parcare este InfoPoint turistic şi am aflat despre posibilităţi de camping. Până la cetate se ajunge pe jos, un drum de 20 de minute în urcare. Mergi înconjurat de pădure, pe alocuri sunt băncuţe pentru odihna celor neobişnuiţi cu activităţi fizice. Cetatea Neamţului este exact aşa cum o descriu letopiseţele: impunătoare, demnă, nobilă. Spre deosebire de Cetatea de Scaun a Sucevei, Cetatea Neamţului este complet reamenajată. Cu finanţări europene s-a încercat recrearea atomosferei de odinioară. Tariful de intrare este 6 lei/persoană, bani pe care cetatea îi merită din plin. În fiecare încăpere există informaţii şi panouri cu istoricul încăperii, al cetăţii şi al vremurilor respective.

Mai jos, câteva poze:

În ultima poză o panoramă a oraşului de pe cetate. Dacă priviţi cu atenţie se vede şi albia secată a Ozanei cea frumos curgătoare în care se oglindea odată mândră …. Cetatea Neamţului. Ozana este de fapt râul Neamţ.

De la Cetatea Neamţului am plecat către mânăstirea Secu, unde intenţionam să întindem cortul. Pe malul râului Neamţ (Ozana) cu aproximativ 2 kilometri de Mânăstirea Secu şi mai sus până la Mânăstirea Sihăstria există posibilităţi excelente de camping. Toată porţiunea era ocupată la maxim de turişti sau localnici. Noi am oprit cu 2 kilometri înainte de mânăstire, dar ar fi trebuit să avem răbdare să urcăm mai aproape de Sihăstria, locurile fiind chiar mai bune pentru cort. Ah, pe traseu am văzut 2 pensiuni numite Codrii de aramă şi Pădurea de argint, de unde bănui că şi faimoasele: “de treci codrii de aramă de departe vezi albind/ş-auzi mândra glăsuire a pădurii de argint…” tot de zona asta se leagă.

Deşi din Judeţul Neamţ începe Moldova, care nu a fost în parte a Imperiului Habsburgic şi am văzut asta în arhitectura clădirilor, în căsuţele oarecum mai sărăcuţe ale localnicilor, ţin să vă anunţ, dragi bănăţeni mândri şi orgolioşi, că pe toată întinderea de vreo 5 kilometri pe malul râului, unde erau sute de corturi nu am văzut nici măcar într-un ochi de iarbă verde mizeria pe care o lăsaţi voi pe malul Timişului la Şag, Albina sau alte locuri unde încingeţi un grătar, mâncaţi mici, beţi bere şi ascultaţi manele, petrecând ca nişte neamuri proaste ce sunteţi. Da, au montat autorităţile pubele şi oamenii chiar le folosesc, dar la câţi erau pe-acolo sunt convinsă că au luat şi acasă gunoaiele pentru că era ochi de curat. Da, să nu vă mai aud de moldoveni, măi cefe groase înfumurate şi proaste ce lăsaţi mizerie în urmă de nu poţi întinde nicio pătură ….

Aşadar, am pus cortul lângă Secu, ne-am împrietenit cu o familie din Iaşi care vin acolo lunar. V-am spus că cel mai mult în toată excursia mi-a plăcut să vorbesc cu localnicii? Am cunoscut atâta lume, din zone atât de diferite, fiecare cu particularităţile şi farmecul ei … fascinant.

Noaptea s-a dovedit că am avut ghinionul fantastic de a ne fi aşezat lângă nişte tineri ce n-aveau chef de somn. Au încercat să facă foc de tabără cu benzină, au cântat şi au ascultat muzică la maxim cam toată noaptea …

În rest toate bune.

În dimineaţa următoare am vizitat efectiv Mânăstirea Putna (pentru că dacă vă amintiţi am ajuns seara târziu şi am trăit peripeţia cazării) şi apoi ne-am repezit la câţiva kilometri să vedem şi Chilia lui Daniil Sihastrul. Nu e mare lucru de povestit, doar că e incredibil cum a trăit omul ăla acolo. Fără Google, fără Facebook, fără Twitter, fără jacuzzi…

Drumul ne-a dus spre Rădăuţi unde ne-am plimbat puţin prin centru, am vizitat Mânăstirea Bogdana, cea mai veche clădire religioasă din zid şi apoi am mâncat la Paul’s Select Restaurant, o terasă atât de aglomerată de-ai crede că tot Rădăuţiul mănâncă numai la restaurant. Aici am dat peste un ospătar deosebit de amabil şi mândru de originea lui bucovineană cu apartenenţă la fostul Imperiu Habsburgic.

Ne-am îndreptat apoi spre Suceava  unde am vizitat Cetatea de Scaun a Sucevei. Nerenovată. Taxă de vizitare 5 lei. Mi-ar fi plăcut să ajungem puţin şi-n centru şi apoi la Ipoteşti. Pentru Ipoteşti, de exemplu, am uitat complet că e pe lista noastră şi, cum se întâmplă, am văzut indicatorul de Ipoteşti abia după ce m-am înscris pentru sens complet opus.

Undeva pe traseu am ocolit puţin spre comuna Mitocul Dragomirnei pentru a vizita Mânăstirea Dragomirna. Parcând ne-am dat jos pentru a ne trezi parcaţi lângă … autocarul de MH ajuns în fix secunda când eu am oprit motorul. Ia imaginaţi-vă voi cum s-a dat jos toată populaţia autocarului şi toţi copiii ăia demenţi au strigat în gura mare: Nea Titiii, Nea Titiii (tata, adică). Când a ajuns şi profesorul de sport să coboare, a venit direct la tata, l-a îmbrăţişat şi apoi a urlat cu accentul pur oltenesc: “mamaie, vino să-l vezi pe nea Titi….” Da, mamaie a lui că autocarul era pe din două: jumătate elevi, jumătate mamaie sau alţi adulţi. Mamaie a coborât şi ea şi s-a minunat ce mare s-a făcut băiatul lu’ Văsâle (adică tata care are peste 50 de ani) … Şi apoi elevii l-au înconjurat pe tata, au făcut poze şi au chiuit de coincidenţă…

Mânăstirea Dragormirna este o mânăstire de maici, amplasată lângă lac, este cea mai înaltă mânăstire din Bucovina fiind şi prima mânăstire la care se renunţă la pictură în favoarea sculpturii în piatră. Aerul liniştit şi căldura din mânăstire, lacul, pădurea şi livada de pomi fructiferi ne-au făcut să ne pară rău că trebuie să continuăm drumul şi nu ne cazăm acolo.

Pe seară am ajuns la Gura Humorului unde am vizitat Mânăstirea Humorului. Mânăstirea Humorului deschide serie mânăstirilor cu picturi scene religioase pe altar. Ne-am cazat la localnici, la un tarif de 50 lei/noapte. Mânăstirea Humorului deschide serie mânăstirilor cu picturi scene religioase pe altar Dacă aveţi nevoie de detalii, contact me

Poze: Putna, Chilia lui Daniil Sihastrul:

-va urma-

Sunt PFA. Sunt, deci, lovită din plin de aberaţiile ministeriale din ultimele zile. La tarifele pe care le practic din branşă, nici dacă muncesc non stop lunar nu ajung la un salariu venit ieşit din comun de decent. Pentru că nu ai cum. Acum, miniştrii vor să-mi iau câte 2-3 ore pe zi timp de trei zile ca să mă plimb la nişte cozi la 3 ghişee diferite ca să declar lunar nişte venituri pe care le am. Şi dacă dintr-o dată într-o lună nu am venituri să mă duc să declar că nu am venituri. Câte PFA sunt în ţara asta nu am habar. Ordonanţa imbecilă se aplică şi pentru drepturi de autor. Să nu mai vorbim că-mi cere să cotizez la pensii şi şomaj pe lângă sănătatea de până acuma. Absolut mirabil. Iar în lunile când nu am venit trebuie să sper ca statul să-mi dea şomaj. Pentru că nu-mi va da nici măcar cât am cotizat …

Nu ştiu dacă nu aş fi hilară dacă mi-aş angaja contabil. Tocmai de aia am vrut PFA: contabilitate în partidă simplă, o declaraţie pe an, complicaţii minime. Până când nu a venit un ministru ce s-a certat noaptea cu nevastă-sa şi a decis că totul trebuie să se schimbe. Sau să se termine. Şi a început. Haosul. Am o prietenă expert contabil. Dar oricât de prietenă, nu-i pot cere să facă totul pentru mine gratis. Deci va trebui s-o plătesc. O plătesc, ok, dar merită oare? Merită oare să mai muncesc? Ce mai merită oare în ziua de azi în ţara asta.

Pe 1 septembrie Băsescu are cică scadenţă în relaţia cu guvernul lui. Nici dacă le dă la toţi foc nu va fi suficient.

Totuşi, cum e posibil? Totuşi, oamenii ăştia pe ce lume trăiesc? Totuşi, CE VOR DE LA NOI??????????????

Mai citiţi şi asta. E despre cum ne-a tâmpit de tot guvernul pitic.

PS: să-mi indice cineva nişte portaluri străine de locuri de muncă, gen bestjobs.ro. Germania, Elveţia, Olanda, Norvegia, Suedia, Marea Britanie…

PPS: să ştiţi că noi încă mai putem face ceva. Încă mai putem ieşi cu toţii în stradă, din toate colţurile ţării, pentru a-i da jos pe toţi. Încă mai putem fi Argentina. Încă mai putem … dacă nu ne-am complace cu toţii în a scrie nişte cuvinte goale ce din coadă sună, dar fără efect.