Gânduri potrivite

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=irp8CNj9qBI&hl=en]

Nu ştiu ce-am de la o vreme. Mă tot gândesc la bucătărie, gătit, pâine, chestii. N-am fost niciodată o gurmandă. Nu sunt nici acuma (să nu uităm totuşi porumbul fiert…). Şi să nu vorbesc de gătit … mă roagă soţul uneori să stau măcar cu el să-i ţin de urât. Adevărul că nu suport bucătăria. Ca încăpere. Îmi place să spăl vase, să curăţ aragazul, însă să nu mă pui să curăţ vreo ceapă sau ceva. Sau să mestec în oală. Sau să-mi scot mâncare-n farfurie. Îmi amintesc acum o întâmplare penibilă. Am coborât de pe Semenic cu colegi de la birou şi ne-am oprit în Reşiţa, socrii şefului de pe vremea aia ne aşteptau la masă. Masă ca-n Banat cu supă, sarmale, 2 feluri de fripturi, 3 de murături, 2 de prăjitură, compot … o grămadă. No, bine, frate şi eu ce mă fac. Să-mi scot supă….. hm, că nu am soţul din dotare cu mine. Nici pe mama n-am luat-o la munte. Şi, stând eu să cuget oare cum o să-mi scot eu supă din castronul ăla, cu tăiţei cu tot fără să produc un dezastru, când a ajuns polonicul din mine, mi-a ieşit un invariabil: nu, mulţumesc! Adică nu ştiu ce era mai penibil: să refuz un fel de mâncare sau să fi răsturnat ceva pe masa ornamentată?? Şi plus de asta eu ADOR supa cu tăiţei. La fel, la următoarele feluri, mi-am scos cu o frică fantastică. Şi compot nu am mâncat.

Şi atunci, mă întreb, ce-am frate, zilele astea de mă gândesc numai la gospodine???

M-am convins azi. Nu are niciun rost să am tentative de gătit de orice fel. Păi fiind singură, am zis că n-ar strica să mă apuc să fac pâine. Cu aparatul de pâine nou-nouţ. Bun. După ce am stricat singurul kil de făină din casă, am programat-o prima dată greşit, iar a doua oară, deşi cred că bine, nu a ieşit absolut nimica nimicuţa. Nici nu a început măcar să facă ceva. Şi da, am apăsat START. Aşa că vă rog frumos, dacă aveţi idei despre această problemă vitală vă rog frumos să-mi venţi în ajutor până nu mă sinucid. De 1 lună visez la pâine coaptă în casă, la mama nu am avut timp să ajung, iar soţul m-a averizat clar că el nu se mai apucă să coacă şi pâine.

Sunt extrem de neîndemânatică. Asta s-a concretizat prin faptul că m-am măritat cu un bărbat extrem de îndemânatic, care găteşte (da, ştiu, ce viaţă duc unii ). Arareori sunt nevoită să mai curăţ nişte cartofi sau o ceapă. Cumpăr numai pâine feliată ca să nu mă stresez cu tăiatul (deşi oricum pâine ruptă e cea mai savuroasă). Problemele majore apar când rămân singură acasă. Din diferite motive. Acuma de exemplu, până vineri mi-s singură. Deci meniu: pateu (prevăzut cu o chestie să-l deschid uşor ), fructe cât cuprinde, salam, crenvuşti … Dar să revin la fructe. Merg piersici, struguri, banane. Dar cum a apărut şi lubeniţa şi povesteam ieri deja de festinul meu culinar … ce naiba mă fac că eu nu ştiu să-mi tai o felie de lubeniţă?

Aşa azi, la birou: ne-am hotărât toţi să mâncăm fructe şi porumb (adică eu i-am hotărât să mânce porumb), ne-am dus fetele în 700 am luat lubeniţă, pepene galben, porumb fiert. Bun, prima tură am mâncat că am avut o colegă drăguţă foc ce ne-a tăiat la toţi. Iar acuma, la tura dinainte de plecare … nu mă fac io de râs rugând să-mi taie lubeniţă ??????

Later edit: până la urma mi-am tăiat singură Numai lubeniţă nu şi degetele din fericire.

Iubesc porumbul fiert. Nu-mi doresc altceva decât să pot mânca numai porumb fiert for the rest of my life. Sincer, oricât mănânc nu mă satur. Dar un adevărat deliciu, lucrul la care visez dintotdeauna cam de pe la începutul verii (deci în extra-sezon) s-a întâmplat ieri, pentru prima dată anul ăsta: am mâncat porumb fiert în aceeaşi zi (chiar succesiv) cu lubeniţă. Doamne, ce festin! Ce plăcere pentru papilele mele gustative. Ce desfrâu pentru simţul meu olfactiv…. Ce nebunie…. Mai un pic mă duc să-mi iau soţul şi copilul de la ştrand (ce viaţă duc unii:P) şi este acolo un nene cu o oală mare de porumb fiert, din ăla unguresc, extrem de dulce şi de … scump. În noaptea asta voi traduce satisfăcută …

Este ora 3, traduc şi ascult un câine lătrând. Soţul a primit o veste oribilă. Un prieten din copilărie a murit în accident de maşină pe drumul Văliug-Reşiţa. Pentru cunoscătorii zonei, un drum periculos şi dacă eşti treaz, cu experienţă în ale şofatului. Am venit eu acuma două săptămâni de acolo cu 20/oră (bun că eu nu am experienţă:P) Dacă ai însă viteză şi alcool la bordul corpului personal …. numai Dumnezeu te-ar putea salva. Cred că în acest caz Dumnezeu a fost supărat rău pe şofer. Mă gândesc acum numai la copilul lui de 7-8 ani. Un copil care şi-a pierdut tatăl care a fost un bou. Dumnezeu să-l odihnească

Later edit: mă întreb: când ai copii ai voie să faci ce vrei cu persoana ta? Sau ai nişte responsabilităţi care ar trebui să meargă dincolo de plăcerile şi micile bucurii personale, egoiste şi imature?