Gânduri potrivite

Uite aşa, mai nou, din ce în ce mai des, mă gândesc că prea puţine lucruri contează în lumea asta. Cariera … e ok să fii bună în ceea ce faci, să-ţi placă, să fii solicitată. Banii … sunt importanţi, nu putem trăi fără ei. Dar oricâţi ai .. nu sunt suficienţi pentru că cresc şi pretenţiile.

Însă cu adevărat important este râsul copilului tău când îi spui că mergeţi la ştrand. El repetă fericit “tand, tand” şi habar nu are ce-i aia. Sau când îi spui că mergeţi la nisip caută repede găletuşa, lopăţica şi aleargă spre uşă. Sau când seara, înainte de culcare …. după ce-şi bea laptele, se întoarce să ne cuibărim “dăgăli” adică şi când să adoarmă îmi repetă fericit ultimul cuvânt al zilei, numele lui. Redau din dialog:

- Mama!

- Da, mamă.

- A-le-sei (notă: îl cheamă Alexei, dar deocamdată nu poate )

- Bravo, mamă. Alexei

Se mai fâţăie un pic, iarăşi:

- Mama

- Da, mamă

- Tânga (stânga adică şi ridică mâna dreaptă)

- Nu, mamă, aia-i dreapta.

- Dapta. Alalt (şi o ridică pe ailaltă care-i stânga)

Şi tot aşa până adoarme. Şi câte momente din astea minunate care valorează mai mult decât orice.

Să aveţi o săptămână minunată …

… când nimic nu ai a spune/înşirând cuvinte goale/ce din coadă au să sune ….” (zice Eminescu).

Cugetare după ce am citit câteva bloguri ce mi-au lăsat un gust amar. Bun, că mi s-ar potrivi şi mie că deja am 3 posturi pe ziua de azi …. hm …

Acest post chiar merită citit. Şi savurat. Acum nu mai putem visa, dar ne putem bucura de cuvinte: Dansează, Mutule, te rog …

Iar acesta http://brizu.catavencu.ro/ pentru cine are chef de râs amar …

Sunt foarte fericită azi. Pentru că ieri m-am enervat aşa de tare că m-am dus să-mi cumpăr o pereche de pantofi. Şi am plecat cu 2. O pereche de pantofi din lac, roşu cu alb prinşi cu baretă în jurul gleznei, toc uşor ortopedic şi micuţ. Şi o pereche tip şlapi, verde deschis (aproape fosforescent), aşa de toată ziua. Din piele. Cu şlapii însă conduc cam greu că-mi alunecă din picior.

Şi când am ajuns acasă fiu-meu s-a bucurat tare să mă vadă. Ne-am pupat şi ne-am drăgălit. Apoi am schimbat “pemperşu’” şi iară m-a luat cu mâinile de gât, apoi mi-a făcut “dagă-dagă”. Şi apoi am umflat broscoiul-fotoliu şi am zis că ni-s pe apă. N-am avut nici de tradus. Am mers împreună, ne-am cumpărat struguri pe care-i mâncăm din “bol”. Şi piersică “acă”. Şi azi dimineaţă m-am spălat pe cap şi mi-a adus peria să-mi fac “feza”. Apoi s-a dus şi el cu tat’su pe balcon să savureze cafeaua (a se citi “tugulii”). Şi am plecat spre birou cu pantofii mei roşii, din lac.

Hm! Tipic femeiesc

Sunt foarte fericită azi. Pentru că ieri m-am enervat aşa de tare că m-am dus să-mi cumpăr o pereche de pantofi. Şi am plecat cu 2. O pereche de pantofi din lac, roşu cu alb prinşi cu baretă în jurul gleznei, toc uşor ortopedic şi micuţ. Şi o pereche tip şlapi, verde deschis (aproape fosforescent), aşa de toată ziua. Din piele. Cu şlapii însă conduc cam greu că-mi alunecă din picior.

Şi când am ajuns acasă fiu-meu s-a bucurat tare să mă vadă. Ne-am pupat şi ne-am drăgălit. Apoi am schimbat “pemperşu’” şi iară m-a luat cu mâinile de gât, apoi mi-a făcut “dagă-dagă”. Şi apoi am umflat broscoiul-fotoliu şi am zis că ni-s pe apă. N-am avut nici de tradus. Am mers împreună, ne-am cumpărat struguri pe care-i mâncăm din “bol”. Şi piersică “acă”. Şi azi dimineaţă m-am spălat pe cap şi mi-a adus peria să-mi fac “feza”. Apoi s-a dus şi el cu tat’su pe balcon să savureze cafeaua (a se citi “tugulii”). Şi am plecat spre birou cu pantofii mei roşii, din lac.

Hm! Tipic femeiesc

Eu comentez acuma după ureche. Că am adormit cu fiu-meu şi m-am trezit fix la gol. Nici nu-mi pare rău. Adică îmi pare că am vreo 10 pagini de tradus. Aşadar, posibile comentarii de după:

Varianta 1: şansa nu a fost de partea noastră. Băieţii au dat dovadă de multă determinare (apropo, când mama naibii a devenit şi ăsta cuvânt în limba română cu sensul de “hotărâre”???????). S-a văzut clar că nu s-au speriat de adversar. Am jucat cu o echipă egală. Şansa însă, şansa a fost de partea olandezilor.

Varianta 2: meciul a fost controlat clar de Olanda, de la primele minute. Olanda este foarte puternică pe contraatac, băieţii noştri au clacat emoţional. Ne-a lipsit determinarea şi hotărârea (hopa, aici nu mai sunt sinonime. Ce înseamnă de fapt “determinare”???) de a lupta. Paralizaţi nu ne-am apropiat de poarta lor.

Mai există sigur până la varianta n! (sper că ăsta e simbolul pentru “en factorial”): arbitrul ne-a defavorizat, astrele nu erau poziţionate în constelaţia adecvată, naşu Sandu a avut emoţii, a fost accidentat Rădoi, nu a fost să fie, şansă, determinare etcetera.

Realitatea e clară: ne-au bătut cu rezervele. Pentru că pot, de aia. Să vă iasă din cap fiţele de fotbal. Las’ că şi-n cartier poţi să zici că eşti la Campionatul European.

România, hai pa!