Gânduri potrivite

Pentru cei nefamiliarizaţi cu zona, Staţiunea Trei Ape se află în jud. Caraş-Severin, după Reşiţa, către Muntele Semenic. Drumul până acolo este absolut superb, cu păduri adânci şi dese de-o parte şi de alta a şoselei, de la Văliug/Crivaia încep lacurile şi tot urci, urci până drumul se separă: Trei Ape şi Semenic. Numele şi-l ia staţiunea de la forma pe care o are lacul. Dacă ar fi să descriu aş zice chiar aşa: lac în trei ape Fiecare braţ fiind separat de câte o pădure. Locuri de campare peste tot, de-o parte şi de alta a lacului, mai mult sau mai puţin în pădure. Pădure deasă şi neciuntită de mâna omului. Încă. Un aer tare, de munte, teribil de curat.

În ciuda vremii total nefavorabile (am pus corturile pe ploaie mocănească, la ora 11 noaptea, la lumina farurilor) am reuşit să ne relaxăm. Mâncare în prostie, că deh, meteahnă românescă, “graşi şi frumoşi”. Băutură au avut şi bărbaţii destulă, noroc că a fost frig nu au avut timp să se ameţească. Fetele au băut vin. Faza cu televizorul nu ne-a ieşit. Am ascultat meciul la radio. Cu ocazia asta îmi exprim încă odată regretul că nu se face gramatică în liceu (se face numai la secţii de filologie) şi că lecturile obligatorii sunt deja desuete. Comentatorilor ăstora de la radio le-ar fi prins bine nişte lecţii de gramatică, retorică, psihologie.

Ce problemă majoră am însă de fiecare dată când ies în natură şi stau mai mult de 10 minute până la maşină. Dom’le: acasă mănânci şi arunci mâncarea pe covor????? Fix aşa pe jos? De ce simte lumea nevoia să arunce tot ce-i pică prin/din mână pe jos????? Adică dacă există locul ăsta superb (cum sigur mai sunt şi altele) de ce vii tu bădăran prost sau ţărancă idioată proastă să distrugi tot cu mâinile tale de ghiolban nesătul, nespălat şi nesimţit????? De ce nu poţi să pui toate gunoaiele, dozele/sticlele de bere, plasticele de apă, resturi de mâncare şi hârtii într-o pungă/sac de gunoi???? O rolă de saci de gunoi costă până-n 5 lei. De ce trebuie să le laşi pe jos? Dacă fiecare face aşa într-un an de zile şi tu mai vrei să vii şi la anul o să mai ai unde să pui cortul de atâta mizerie? Ţăran prost Idiot, ce eşti? Ţărancă proastă Idioată, ce eşti? Înţeleg, nu există toalete ecologice. E bună şi pădurea. Ăsta s-ar putea să fie şi biodegradabil/îngrăşământ (mă iertaţi dacă nu mă pricep). Dar hârtiile???? Hârtiile alea şi alte chestii feminine mori dacă le pui într-o pungă pe care o sigilezi bine şi o pui la tomberon??? Pentru că, da, şi felicit administraţia silvică pe această cale, au amplasat tomberoane mari, din metal, cu capac la marginea şoselei, cam la câte 5 minute de mers pe jos de locurile de campare. Indiferent de unde. Ce privelişte jalnică este un maldăr de gunoaie într-un petec de natură? Huooo, ciobanilor proştilor!

Diseară e meci. Hai, România!

later edit: însemnare modificată la sugestia lui DoDu

Noi, familia N., plecăm în seara asta împreună cu familia G şi familia (ups că nu ştiu) la Trei Ape cu cortul. Asta în ciuda tuturor avertismentelor meteo deosebit de nefavorabile. Tornade, ploi cu grindină, furtuni etcetera. Cică domnul G. îşi ia şi televizorul să vadă meciul.

Deci revin luni. Deci să mă distrez super Deci au revoir!

Ziua de azi a început tare rău cu o întârziere majoră la predarea unei traduceri . Apoi o dispută cu o madamă de la bancă. O sun frumos să întreb de nişte euro viraţi greşit în cont de lei, îmi răspunde că banii se întorc automat la expeditor. O mai întreb dacă poate să-mi spună dacă a existat o astfel de tranzacţie (doar ca să mă asigur că cei ce-au zis că plătesc au şi plătit) la care madama (probabil de lene) se revoltă şi-mi spune că “asta nu vă pot spune, şi în orice caz nu la telefon”. Probabil o întrerupeam de la cafea şi ce-o zis: da’ multe pretenţii mai are şi asta. Ideea e că nu cerusem să transfere bani, să-mi comunice sume sau plătitori, ci doar dacă anumiţi bani au făcut cale-ntoarsă. Mă duc personal la bancă … altă zi pierdută.

Apoi ajung la birou unde …. suprise se mâncase pe biroul meu. Sunt destul de alergică şi posesivă cu lucrurile personale. Biroul meu trebuie să fie super curat (îl las curat când plec, vreau să-l găsesc curat când vin). Nu era Era plin de unsoare şi de şerveţele şi pungi. Şi colegii mei care-au mâncat nu s-au obosit să-şi strângă ospăţul.

Apoi mă sună un tembel de curier să mă întrebe unde stau că are el un plic pentru mine. Îşi mai permite să şi ţipe că nu e trecută scara pe plic. Păi, dom’le, dacă nu am scară??? Dacă te duci frumuşel unde-ţi explic, o să vezi plăcuţa cu adresa de pe plic şi … voila. Sun la soţ să deschidă interfonul că vine tembelu’ cu plicu’ şi mi se comunică faptul că Prâslea nu s-a trezit. Ce să fac … decât să se trezească, mai bine nu e nimeni acasă. Sun iarăşi la tembel şi-i spun că nu e nimeni acasă. Oricum era ora 3. Păi şi doamnă eu ce fac acuma? Păi, nu ştiu reveniţi, nu pot sta toată ziua în casă aşteptând să vină plicuri …. Foarte revoltat: şi când sunteţi acasă? Păi mâine, între orele ….

Iar acuma închei postul ăsta, foarte revoltată de ţara în care trăim, de sistem, de oameni, de viaţă, de soare, de ploaie, de nisip, de plajă, de muncă, de culoarea părului, de guma asta herbal pe care o mestec, de mâncarea chinezească absolut oribilă ce-am mâncat-o azi, de faptul că mai sunt 2 zile până vineri, de …

Am aşteptat să văd şi meciul Olanda-Italia înainte de a mă pronunţa decisiv. E clar, suntem o naţie de învinşi. Care se mulţumeşte cu puţin nimic. Sigur că meciul Franţa-România (sau România-Franţa??) a generat invariabilul “bine că măcar nu am luat bătaie”. Păi ştiţi de ce nu ne-a bătut Franţa? Pentru că nu le venea să creadă cât de prost jucăm. De aia. Uite, dom’le, Olanda-Italia a ajuns frumos la 3-0. Nici italienilor nu le vine probabil să creadă cât de prost au jucat.

Eh, noi să fim sănătoşi

Vreau să joc!

O, vreau să joc, cum niciodată n-am jucat!
Să nu se simtă Dumnezeu
în mine
un rob în temniţă – încătuşat.
Pământule, dă-mi aripi:
săgeată vreau să fiu, să spintec
nemărginirea,
să nu mai văd în preajmă decât cer,
deasupra cer,
şi cer sub mine -
şi-aprins în valuri de lumină
să joc
străfulgerat de-avânturi nemaipomenite
ca să răsufle liber Dumnezeu în mine,
să nu cârtească:
“Sunt rob în temniţă!”

[Lucian Blaga, 1919]

În fiecare sesiune, aceeaşi poveste. Primesc de la bieţi studenţi, amărâţi, încovoiaţi de griji (a banilor în special), trişti şi abătuţi … referate de tradus. Pentru diverşi domni profesori materiale de tradus. Pentru cine nu ştie, aceste materiale sunt extrase din diferite cărţi de profil şi împărţite la studenţi. Care studenţi se dau de ceasul morţii şi plătesc sume relativ mari ca să le dea la tradus. Le înapoiază domnului profesor, primesc nota de trecere, iar domnul profesor le compilează şi scoate o nouă carte, minunată, specializată, pe baza căreia primeşte un grad în plus şi mărirea corespunzătoare a salariului. Astfel, mult mai corecţi mi se par domnii profesori care pretind banii direct pentru un examen. Măcar aşa nu plagiază nimic.

Huuuoooo!