Gânduri potrivite

Ieri am avut o musafiră deosebit de dragă: o prietenă din copilărie, venită în concediu acasă, din Ămerrica. Depănând una-alta, ne-am adus aminte cum au plecat: la sf. clasei a 8-a, imediat după examenul de admitere. Câştigaseră la Loteria Vizelor. Au plecat mamă, tată, ea şi fratele cu 8 ani mai mic. După 1 an s-au întors în ţară mamă, ea şi fratele cu 8 ani mai mic. Îmi povestea că a urât Ămerrica, şi-a urât părinţii că au dus-o, mama făcuse un soi de ulcer. După vreo 6 ani mama şi fratele au trebuit să plece înapoi ca să evite un eventual divorţ de tata care era deja de prea multă vreme singur acolo În tot timpul ăsta de 6 ani făcuseră vizite regulate (3 luni/vară) ca să nu-şi piardă dreptul de a obţine cetăţenie. La absolvirea facultăţii (acu’ vreo 5 ani) a plecat şi ea. Definitiv. De-acuma se întorc în ţară regulat (2 săptămâni/an) ca să nu piardă contactul cu “acasă”. Cum trăiesc ei visul american? Azi, ducându-i pe mamă, tată şi ea la aeroport constat că abia apucă să plece, totu-i foarte scump aici (cu atâţia dolari cumpăr X! acolo faţă de X cumpărat aici), serviciile sunt impecabile acolo, nu se lovesc de bădărănie. Totuşi, am remarcat că nu au fiţe, le vine să le scape câte un cuvânt în engleză, dar se corectează imediat, nici nu-l lasă să iasă (a păţit ea aşa cu “curfew”), nu spun niciodată “la noi acolo” sau “la voi aici”. Dar nu mai vor să vină. Cu o ditamai casă de 400.000 de dolari de acolo, abia-şi cumpără o casă p’aci pe la noi.

Totuşi, în visul american se munceşte de se căpiază, se plătesc taxe peste taxe, o extracţie de nerv la dinţi costă nu mai puţin de 1500 de dolari, iar un bilet dus-întors România-SUA costă 1300 de dolari, ceea ce li se pare nu tocmai ieftin (spun asta pentru că soţul, nesăbuit ca de obicei, a întrebat “numa’ atâta??” la care ea s-a uitat la el în cruci …). Românii de acolo (cică sunt foarte mulţi) trăiesc visul american numai în ţoale de firmă şi cu multe multe fiţe pe cap, spre deosebire de americani.

Mi se pare extrem de tragic că în secolul 21 în loc să fim crescut calitatea intelectualilor pe care-i producem noi am redus-o la minus infinit. Dacă prin ani ‘60 şi ‘70 şcolile şi universităţile noastre dădeau fini intelectuali de elită şi profesionalele meseriaşi/maiştri etc. adevăraţi, în anii 2000+ iaca ne trezim că toţi inepţii iau Bacalaureatul cu note maxime, termină facultatea cu brio şi mai obţin şi posturi prin cine ştie ce multinaţionale care-i exploatează până le iese sufletul pe ochi. Dacă vi se pare că exagerez, să ştiţi că nu. Vă povestesc acuma 3 inepţii spuse de trei persoane şi generaţii diferite.

1. La meditaţii la geografie pentru examenul de capacitate (la finalul clasei a 8-a): profesorul: “ce râu cu A trece prin ***(judeţ din România)?” elevul meditat: “Amazon”. Săracul profesor, un om din generaţia ‘70+ cu diplomă de Cluj a crezut că o să cadă de pe scaun.:))

2. De la Bac iese un proaspăt absolvent din liceu din sală de la română: “bă, mi-a dat Iona (Marin Sorescu). Şi n-am ştiut niciun vers…” (pe carnet avea nota 9.50 la BAC). (explicaţie: Iona este în proză).

3. O tânără viitoare absolventă de filologie spune: “ma scuza-ti ca va deranjez”. Este corectată: “da, va scuza-m”. La care întreabă domnişoara: “să înţeleg că ma scuza-ti este o exprimare defectuoasă?????”

şi 4, bonus:

tot persoana de la punctul 1 venind din tren de la Timişoara (spre Caransebeş) dă mesaj unei prietene care vine cu trenul de la Bucureşti (tot spre Caransebeş): “bă muie, nu ne întâlnim prin tren???” [nu rataţi apelativul, vă rog].

Deci: persoana de la punctul 1 este studentă la Relaţii Internaţionale sau Comunicare Publică (ceva pe-acolo, la Universitatea de Vest); persoana de la punctul 2 a terminat liceul împreună cu subsemnata şi Facultatea de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii de Vest; iar persoana de la punctul 3 a spus singură pe un forum public că este studentă la Filologie.

De asta m-am lăsat eu de învăţământ. Nu se mai putea. Giram educaţia unor idioţi pe bandă. Mi-e groază de viitorii medici, profesori şi economişti. Să ne păzească Dumnezeu.

Citesc multe bloguri. Mult mai multe decat am in blogroll. Totusi, numai cei din blogroll cam au ceva de spus. Sub o forma sau alta. Insa din multitudinea de bloguri si bloggeri numai câţiva scriu cu diacritice. Mi se pare un semn de eleganţă supremă şi respect să scrii cu diacritice. Pentru tine, pentru cititori şi pentru limba română. Dacă mai scrii şi corect gramatical, chiar eşti un/o mare domn/doamnă.

Ce ziceţi? Scriem toţi cu diacritice????

PS: apropo, că am mai întâlnit sunt diacritice nu diacritici deci nici diacriticile nu prea merge )

Blogul unui anumit auto-proclamat e obişnuit să ne informeze mereu că antenele din care face parte sunt cele mai tari din parcarea cu proşti. Au emisiuni geniale, comentatori mirobolanţi şi multe maxime care prind la oameni cu “inteligenţă extrem de discretă” (adaptare după I.T. Morar), gen “Trăim în România şi asta ne ocupă tot timpul”. Eu ce să zic. Nu mă prea uit la televizor. Mă întreb însă cât de relevante sunt cifrele astea în condiţiile în care şi OTV-ul are rating destul de mare cu Elodia lui cu tot, într-o ţară, despre care se ştie că-i place circul în orice fel de ambalaj. Cu locuitori destul de reduşi la minte şi supraponderali la trup. Cine vine să mă contrazică şi urlă vehement că românii nu sunt reduşi este invitat să facă câte o plimbare, în ordine:
- printr-un loc de camping (oriunde în ţară) sau spaţiu mai mare de pădure, lac etc

- pe E70, porţiunea Caransebeş-Băile Herculane (drum în lucru şi reparaţii de ceva ani buni) şi am auzit că şi prin zona Sibiului e ceva de coşmar

- în hipermarketuri de orice fel, în special (Real, Kaufland)

- pe orice drum din orice localitate mai mare cu mai mult de 6 semafoare

- pe un ştrand să vadă ţopârlani şi ţopârlăniţe

- la un ghişeu public (poştă, finanţe, bancă etc)

- la o coadă de orice fel

- pe Autostrada Soarelui

- prin Mamaia

- în orice Mall

- în parcurile de joacă

- prin ORICE spital din România

Şi dup’aia să se uite dom’le la Antene că scrie despre şi pentru ei.

Meseria asta de traducător e foarte distractivă. Cea mai. Poate numai cea de clovn o poate ajunge. Şi toţi se gândesc că e foarte simplu să stai în faţa calculatorului şi să “muţi” cuvinte dintr-o limbă-n alta. Cât poate să fie de greu? Mai ales dacă eşti absolvent de facultate. Ia citiţi şi vă minunaţi ce întrebări are o tânără aspirantă: http://www.proz.com/forum/romanian/111817-alt_invatacel.html. Eu una aş zice să înceapă cu gramatica limbii române. Sigur, poate sunt eu depăşită.

Păi nu ştiu, la volan or fi bune. Dacă-l lustruiesc cu silicon sau eu ştiu, îl “machiază”. Însă dacă îl învârt ca să parcheze atunci mai bine să se lase păgubaşe. Deci povestire cu subsemnata:

Grăbită într-o dimineaţă să plătesc o rată dau câteva ture prin centru doar-doar găsesc un loc de parcare mai pe-aproape de bancă. În centru am zis???? Înseamnă că dormeam când am visat că găsesc loc de parcare în centru. Aşa că mă duc în parcarea cu plată din spate de la magazinul Bega. Acolo, surpriză, semaforul parcării e verde, deci am loc. Intru şi fix imediat după barieră vede madama ce scrie această însemnare loc de parcare. Cum eu nu parchez decât cu faţa să nu ameţesc cu spatele, îmi dau seama că în locul ăsta nu am cum să intru cu faţa fără să mă pup cu maşina de lângă sau cu şoferul ei ce întâmplător era în maşină. Deci, ce mă gândesc eu foarte inspirat: ia să dau eu un pic înapoi să pot intra acilişea. Zis şi făcut. Mă asigur stânga-dreapta, faţă-spate. Nimic de niciunde. Dau înapoi când aud bang pe plafonieră. Şoc. Ce naiba mi-o fi căzut. Când mă uit căzuse dom’le bariera peste maşina subsemnatei. Doamne-Dumnezeule. Adică eu m-am asigurat în toate direcţiile. La ce lecţie de la şcoala de şoferi amatori-femei te învaţă să te asiguri şi-n sus????? Păi nu te-nvaţă dom’le că e clar că nu ai ce să dai înapoi după ce numai ce-ai trecut de-o barieră de parcare. Râde nenea din maşina lângă care doream să o situez şi pe-a mea. Şi el şi pretenul din dreapta: “Păi de ce nu intraţi cu spatele, doamnă?” Cu zâmbetul meu tâmp pentru situaţii speciale, a priceput imediat de ce. Şi după zâmbetul tâmp vine şi întrebarea tâmpă: “acuma pot ieşi oare de aici?” “Păi de ce să ieşiţi? Mai bine intraţi să scăpaţi de bariera de pe plafonieră. Aţi luat bilet de la automat?” Tot eu, revoltată am anunţat sec că din ăla am luat şi ies de sub barieră. Şi m-am dus în alt loc, nu înainte de a mă uita în jur să văd cam câte persoane care ar putea avea blog văzură pomina. Nu de alta, dar dacă vedeţi pe youtube vreo madamă cu logan vişiniu care se chinuia să parcheze, cu o barieră peste plafonieră să ştiţi că eu eram. Şi naiba mai ştie dacă eram machiată sau nu ca să dau bine pe monitoare ….

Aşadar, Hasta la ParkingVista!