Gânduri potrivite

La ora asta, când aş putea să termin traducerea, de exemplu, îmi trăzni mie că ar trebui să scriu ce bloguri citesc şi de ce. Îmi plac toate cele din blogroll, dar filtrând la maxim timpul din ce în ce mai limitat, am ajuns la concluzia că pe 4 bloguri aştept cu nerăbdare conţinut nou.

Îl citesc pe Darius (jeg, pentru profani) pentru că e genial. Pentru că scrie bine, corect, extrem de corect, pentru că are un umor neaoş cum n-am mai întâlnit de la Creangă încoace, pentru că e original şi pentru că are un public la comentarii la fel de savuros ca el.

O citesc pe Simona Tache pentru că este delicios de amuzantă, inteligentă şi pentru că, femeie fiind, a demonstrat că se poate.

În citesc pe Arhi pentru că are şi el un soi de umor tonic, pentru că trăieşte cu impresia fermă că numai el are dreptate şi reuşeşte să ne convingă de asta, pentru că are unele idei insolite care-mi repugnă profund. Deci trezeşte sentimente.

Îl citesc pe zoso pentru că e hulit de mulţi, pentru că scrie bine, pentru că mă intrigă, pentru că lumea se raportează la zoso, pentru că probabil nu există persoană care citeşte bloguri să nu-l citească pe zoso.

La categoria recent descoperite, îl includ pe motanes.

Din categoria “Blonda de la Drept, Bruneta de la volan”, subsemnata mărturiseşte cu mâna pe inimă că azi era să facă 2 accidente în decurs de 15 minute.

1. Primul când a plecat de la semafor, fără a se asigura dacă e verde, roşu, mov, sau orice altă culoare din rogvaiv, aşa, ameţită după ăla din faţă [circumstanţe atenuante ar fi că pe banda din stânga aveau verde intermitent şi mi-era blocată vizibilitatea la semafor de tiruri, maşina din faţă pe banda mea a plecat în trombă şi eu am zis că e verde; dar surpriză, maşina din faţă a făcut stânga (sigur, de pe altă bandă, irelevant) şi eu m-am trezit că intru într-o intersecţie plină de maşini care aveau verde, eu având roşu; faza faină a fost că şi în spatele meu am avut un boulean care a făcut la fel ca mine; ne-am repliat şi am degajat circulaţia; închid paranteza dreaptă la circumstanţe atenuante].

2. Al doilea, vrând să fac stânga văz că maşina căreia trebuia să-i cedez prioritatea de dreapta semnalizează dreapta, deci am zis că pot face mişcarea. Dar, surpriză, ăla mergea la derută cu semnalizarea pusă că venea ameninţător tot în faţă. Ne-am oprit, şi înainte de a ne pupa, mi-a cedat pompos trecerea. Liber la imaginaţie referitor la pompos .

Şi cam şi cum ziua nu ar fi fost completă, soţul s-a gândit că cea mai bună metodă de a face crizei financiare e să o batem cu armele proprii. Adică să ne cumpărăm televizor. Aşadar, când am ajuns acasă m-a întâmpinat o ditamai nătămenia de-a trebuit să reorganizez mobila. Şi a promis solemn că dacă nu se potoleşte odată criza asta, până-n vară renovăm şi sufrageria.

Editare foarte ulterioară: când e vorba de volan, citiţi cu circumspecţie când scriu “stânga” (la punctul 1) poate mă refer la dreapta de fapt, cum e cazul şi aici )) şi cum probabil s-a referit şi poliţistul la examneul de şoferi când mi-a spus să fac stânga şi eu am făcut dreapta …

Eu înţeleg că e criză financiară (deşi am mai spus că România e într-o continuă criză dintotdeauna). Ei bine, eu nu prea am idee cât costă diferite lucruri. Pe principiul că dacă-mi trebe’ le cumpăr oricum. Totuşi, cu ceva timp înainte de criza asta am constatat că să cumperi de la buticul de la colţ e infinit mai costisitor decât de la supermarket. Există diferenţe de până la 1 leu între produse. La lapte cel puţin diferenţele sunt uriaşe.

În seara asta, puţin ameţită de la o delicioasă cafea cu frişcă şi ciocolată albă, după o escapadă cu 2 mămici, am intrat în buticul de la colţ, înainte de a intra în bloc, să cumpăr neşte chestii. Nelipsitul pachet de ţigări pentru soţ, cutia de lapte pentru maimuţă şi un pachet de unt. Şocul mare nu a fost nici la ţigări, nici la lapte că le ştiam preţurile. Şocul a fost la unt. Şi am cumpărat Milli nu Alpenbutter, President sau mai ştiu eu ce rafinament. Ei bine, da, aţi ghicit, pachetul de unt costă 6,4 RON. Dacă e făcut din lapte de vacă nobilă, împachetat în hârtie cu fir de diamant inscripţionată cu fir de aur, n-am mai întrebat că nici acuma nu mi-am revenit din şoc.

Deci, încotro mergem, fraţilor???? Astea-s preţurile de criză? Să ştiu şi eu să mă orientez spre hrană spirituală.

Din seria “cum se mai vorbeşte pe la capitală”, îmi povesteşte soră-mea că nu mai poate face faţă principiilor fragede moştenite din liceu. Pe lângă tren (metrou) şi maşină (firobuzul nostru din Banat), tiatru (teatru) pronunţat cu un “i” strident, se confruntă tot mai des şi cu prepoziţia “după”. Pentru că nimeni nu mai ia cartea de pe dulap, ci după dulap. Şi încheie apoteotic discuţia cu: “ies după mess că mă duc la şcoală”.

Gramatica este o noţiune străină pe la capitală. Restul sunt detalii…

Precizare: corect este: cartea de pe dulap. Sigur, dacă a căzut şi este în spatele dulapului, atunci merge şi “cartea de după dulap”.

Mă întreabă un distins comentator, pe care-l ştim noi ca fiind mai cârcotaş de felul lui, de ce sunt însemnările tot mai rare. A secat izvorul de inspiraţie? Nu, nu a secat. Literatură este, poveşti despre fiu-meu ar fi berechet, greşeli gramaticale sunt, slavă Domnului, nici în politică lucrurile nu stau chiar roz. Dar timpul, domnule, timpul nu mă lasă să scriu. Pentru că uneori nu mai ştiu ce să fac oare mai întâi, împărţită fiind între traducerile mele, traducerile de la birou, jobul ăla al meu super-mega-extra-ultra, copilul de acasă, soţul pe care-l văd din ce în ce mai rar, soacra care mă scoate din sărite, diversele discuţii cu diverşi prieteni şi blogul ăsta. Deci, cum, cum să le cuprind pe toate?

E o întâmplare a fiinţei mele
şi atunci fericirea dinlăuntrul meu
e mai puternică decât mine, decât oasele mele,
pe care mi le scrâşneşti într-o îmbrăţişare
mereu dureroasă, minunată mereu.

Să stăm de vorbă, să vorbim, să spunem cuvinte
lungi, sticloase, ca nişte dălţi ce despart
fluviul rece în delta fierbinte,
ziua de noapte, bazaltul de bazalt.

Du-mă, fericire, în sus, şi izbeşte-mi
tâmpla de stele, până când
lumea mea prelungă şi în nesfârşire
se face coloană sau altceva
mult mai înalt şi mult mai curând.

Ce bine că eşti, ce mirare că sunt!
Două cântece diferite, lovindu-se amestecându-se,
douâ culori ce nu s-au văzut niciodată,
una foarte de jos, întoarsă spre pământ,
una foarte de sus, aproape ruptă
în înfrigurata, neasemuită luptă
a minunii că eşti, a-ntâmplării că sunt.

["Ce bine că eşti", de Nichita Stăneascu]