Gânduri potrivite

Vorbesc foarte rar aici despre munca mea. Munca mea înseamnă traduceri. Nu am scris despre asta până acum tot ca să nu-mi fac publicitate prin intermediul blogului S-ar putea să am şi aici o obsesie, dar, aşa cum spunea un prieten, obsesiv-compulsivă e toată natura mea. Scriu acum pentru că aşa simt.

În 2003 când am terminat facultatea ştiam prea puţin despre ce înseamnă o traducere. În urma unui test, la finele lui 2004 m-am angajat la un birou de traduceri din oraş. Experienţă nu aveam, dar una din cerinţele cheie în meseria de traducător este să cunoşti bine limba în care traduci şi limba din care traduci. Şi bine înseamnă: gramatică, ortografie, vocabular, cultură, obiceiuri, jargoane, literatură în limba respectivă.

Lucrurile s-au schimbat, am evoluat, am lucrat independent, am renunţat la traduceri din/în germană pentru că la germană nu cunosc atât de bine câteva din criteriile de mai sus şi anume: vocabular, cultură, jargoane. M-am axat mult pe engleză şi conjunctura a făcut să primesc tot mai multe proiecte pe traduceri medicale [în special farmaceutice şi studii clinice].

Îmi place să traduc. Fiecare text e diferit, îl manipulez cu ajutorul tastelor până când sensurile se aşează*  firesc, ca şi cum ar fi fost scris în limba aia. Îmi place să sucesc frazele, mă feresc să păstrez stereotipiile limbii din care traduc. Propoziţiile trebuie să curgă, să fie melodioase şi inteligibile. Îmi place să mă adresez publicului ţintă [în măsura în care am habar pe unde ajunge traducerea mea] şi mă feresc de neologisme în texte adresate publicului larg şi de cuvinte plafonate în texte ştiinţifice. Îmi place să convertesc titlurile, punctuaţia, paragrafele să adaptez totul limbii în care traduc [ca să se-nţeleagă: în engleză, de ex., în titluri fiecare cuvânt este scris cu majusculă; în română, numai primul cuvânt]. Nu-mi place să preiau englezisme şi încerc să traduc toate cuvintele [de exemplu am o problemă cu cuvântul "determinare" folosit în limba română cu sensul de "hotărâre, ambiţie de a face ceva", venind evident de la "determination" din engleză].

Am citit multe texte traduse în care nu s-a acordat atenţie multor detalii. Rezultatul este un text fad, fără personalitate, care nu transmite decât nişte sensuri. Nu atrage, nu e melodios, nu e cultivat.

Îmi place să aranjez în pagină, să folosesc anumite fonturi [de exemplu nu scriu niciodată cu Times New Roman]. Când traduc acte, îmi place să fie impecabile, să se vadă că am pus suflet în alea câteva rânduri.

*[corect conform DEX este "aşază"]

De regulă comentez destul de rar pe alte bloguri. Din mai multe raţiuni, printre care cel mai important e faptul că una din regulile cele mai la modă în ale blogging-ului este “comentează pe bloguri mari pentru a te face cunoscut”. Şi cum eu sunt întotdeauna anti-trenduri (din teribilism probabil, dar eu prefer să-i spun originalitate) nu prea comentez. O fac însă atunci când subiectul mă atrage mult sau când sunt de acord/nu sunt de acord cu o idee exprimată. Uneori mai comentez pe bloguri ale căror autori îmi sunt foarte dragi [în general mămicile şi încă un puşti care scrie extrem de corect].

Unde voiam să ajung de fapt? Îmi place să comentez fără link pe nume. Deoarece citesc pentru că-mi place blogul respectiv şi comentez din afinitate pentru autor. Şi nu am nevoie neapărat să-mi fac şi reclamă cu ocazia asta. Pe de altă parte, citesc majoritatea comentariilor pe blogurile pe care le citesc. Şi de multe ori ce-i [eu cred că m-am tâmpit cu cratimele astea, serios] cei care comentează anonim [uneori sunt catalogaţi la anonimi şi cei care nu au link pe nume şi au un nume ciudat, care aduce mult a anonim; în fine, pricepeţi ideea] sunt blamaţi că sunt anonimi.

Dar în marea asta internautică nu suntem oare toţi nişte anonimi cu degetele pe taste, ochii pe monitor şi fundul pe scaun? Nu suntem toţi în spatele unei măşti construite cu mai mult sau mai puţină atenţie dorind să transmitem cam ce am bănui că aşteaptă societatea de la noi?

Şi, întorcându-ne la conceptul originalitate: nu suntem toţi la fel?

Sigur, dacă nu puteaţi dormi fără să ştiţi cum a fost ziua de azi şi cum se încheie, sunt rapid pe fază să supun atenţiei celor extrem de plictisiţi 2 3dileme:

Dilema a mic: după ce ai fost la coafor, de ce nu-ţi vine să mişti capul defel de frică să nu strici firul nr. 480, de ce nu ai tragere de inimă să pui capul jos ca să stai relaxată, de teamă să nu strici freza şi, mai ales, de ce naiba îţi pui întrebarea: cum dorm la noapte să nu-mi stric freza? Asta mai cu seamă când ştii fără dubii că mâine nu mergi la nicio sindrofie, ci speli geamuri, faienţuri şi altele prin casă?

Dilema b mic: dacă nu eşti electrician, de ce stai 2 ore [oh, vă asigur că nu glumesc] uitându-te când la 3 fire de curent ce ies dintr-o doză, când la întrerupătorul din mână, când la lustră, când la eticheta întrerupătorului, reluând ciclul la infinit? Şi aici vorbesc aici de soţ, evident.

Dilema c mic: dacă nu lucrezi la Apple în linia de producţie a iPod Nano, de ce ai impresia că poţi repara un iPod primit de la un prieten care voia oricum să-l arunce, ce are urme evidente că a fost forţat cu un cuţit sau ceva de genul? De ce ai impresia că orice defecţiune se rezolvă de la şuruburile oricărei chestii care se prinde în şuruburi şi nu funcţionează? Evident, tot de soţ vorbesc care după 2 ore de uitat la înterupător învârte o şurubelniţă de precizie în nişte şurubele de iPod …

Mai e mult până la Crăciun?

editare din dimineaţa următoare: pentru cei care s-au trezit cu gândul la ce mai face freza mea, vă anunţ cu regret că da, s-a stricat …

Citind însemnări mai vechi, am fost oripilată să descopăr câteva greşeli care cu greu ar putea fi catalogate la greşeli de tastare. Mi-am corectat aşadar din însemnări mai vechi: un “sa”, scris aiurea dezlegat când trebuia legat, un “cea”, la fel scris “ce-a” când trebuia legat şi un “dacă-ai” unde cratima nu se justifică.

Să fie tot oboseala de sfârşit de an?

Blogul ăsta îşi doreşte cu ardoare vacanţă. În care probabil speră să intre în 24 decembrie, ultima însemnare fiind probabil o urare pentru cititori aşa cum se cuvine.

La fel ca blogul, şi stăpâna sa este consumată între triliardele de sarcini de final de an şi mult-aşteptata vacanţă. Cam cum a arătat săptămâna asta? Voi clasifica elegant în 2 secţiuni: birou şi personal.

Secţiunea 1. Birou

Pentru că avem colegi noi (sau mai bine zis pentru că majoritatea sunt noi, din vechea gardă rămânând doar eu şi şefa), avem şi multe schimbări. Am făcut proceduri de lucru, circuit al documentelor în firmă, am organizat un seminar, am greşit materialele pentru seminar [vina mea, evident], am tipărit repede altele, am făcut pachete cu cadouri [agende, calendare şi alte "corporate stuff], am compus texte cu urări, am căutat adrese, am lipit plicuri, am sigilat colete, am făcut curăţenie la hârtie [avem deja un portbagaj de Logan plin de hârtie pentru reciclat, am decorat 2 brazi şi 3 balustrade, am scris zeci de e-mail-uri.

Secţiunea 2. Personal.

Cosmetică. Epilat [numai eu, soţul nu]. Vizită la finuţa care-a-mplinit 2 ani. Mâncat la mall o chestie naşpa. Sunat şi certat cu mama la telefon să nu răsfeţe odrasla. Vizitat naşi. Vorbit cu buna la telefon. Comandat tăiţei de casă pentru Crăciun. Iarăşi vorbit cu mama la telefon. Pus să-l întrebe ceva tare pe odraslă să-i aud vocea [nu vorbim la telefon că se întristează; me very sad now]. Făcut listă de cumpărături. Plecat către Metro2 să căutăm pantaloni pentru soţ. Greşit drumul, mers către Arad, făcut cale-ntoarsă, stat 30 de minute-n coloană de tiruri, intrat pe calea cea bună. Nu găsit pantaloni la Metro. Cumpărat beteală şi întors în oraş. Pe Torontalului la primul semafor deja făcut cale-ntoarsă către Metro că soţul era supărat că nu l-am lăsat să-şi cumpere un cuţit cu 40 RON. Cuţit de dezosat, să fie clar. Bucuros cu cuţitul mi-a pus şi lichid de parbriz în recipient. Pe ploaie. Întors acasă şi dormit epuizaţi [dormit. să fie clar. am zis că eram epuizaţi].

Urmează: coafor. revizuit listă de cumpărături. tăiat ce se poate că e bine să fim cumpătaţi pe criza asta. adăugat detergenţi. curăţenie sâmbătă, luni şi marţi. mers la Caransebeş după odraslă, părinţi, soră şi alte bagaje. Ajuns în Timişoara, împodobit brad, chemat vecinul să-l îmbrăcăm în haine de moş. dat cadouri, băut vin şi mâncat cozonac. dormit.