Gânduri potrivite

Nu ştiu dacă vi se întâmplă vreodată să întâlniţi oameni care să vă strice buna-dispoziţie de cu dimineaţă. Ei bine, fie sunt eu mai preten mofturoasă din fire, fie am cel mai mare ghinion posibil să-i întâlnesc eu pe toţi. Azi ne-am trezit la 7 şi am suspinat fericită că ajung în sfârşit la timp la birou. La 10 adică. Şi aş fi ajuns dacă:

banca unde plătesc rata ar fi avut program de la 8. Dar nu, a avut program de la 9, 10 minute a durat până s-au aprins/încărcat calculatoarele şi imprimantele, 10 minute a durat până au alimentat coli în imprimante şi până şi-au şters praful de pe mesele de lucru, 10 minute a durat până s-a iniţializat programul, 5 minute a stat omul din faţa mea. Calculaţi şi voi.

În timp ce aşteptam de la 8.30 până la 9 să deschidă la bancă am zis: “ia să mai rezolv eu o treabă”. Şi mi-am plătit abonamentul Cosmote. Fiind în centru, cu loc de parcare găsit pe bune şi ocupat serios (ceea ce rar se întâmplă) zic iarăşi “ia să mai rezolv o treabă”. Şi mă îndrept spre grădiniţa Lenau să înscriu maimuţa. Că cică trebuie să mă prezint, nu e suficient telefonul de sus dat (acuma eu nu înţeleg asta cu pilele. dacă funcţionează ar trebui să te ajute până la capăt nu …? ). No, ajunsă la găndăniţă, uşa închisă. Interfon grădiniţă şi direcţiune. Sun la direcţiune, nimeni. Sun la grădiniţă, nimeni. Sun la soneria antică, nimeni. Bifat în sensul că nu am reuşit.

Na, bun, mi-am stors creierii ce alte treburi am până la ora 9 când deschide banca. Ah, da. Ia să intru eu la Longman să-mi cumpăr o carte de engleză pentru o fetiţă cu care fac lecţii. Intru. O doamnă la un 486. Un domn pe un scaun şi o puştoiacă pe alt scaun. Un fum să-l tai cu cuţitul, o încăpere mică. Intru, dau bună ziua şi aştept. Doamna tastează de zor preocupată. Când o tastă, când un fum. Aştept. Doamna catadicseşte să-şi ridice privirea. “Aveţi vă rog….” Îmi indică un stand şi-şi întoarce privirea spre monitorul ei. Caut, citesc, mă mut la alt stand, iară caut, iară citesc. Nu mai e nici Longman ce-a fost În final, pentru că mi s-a părut destul de exagerată (ca să nu mai vorbim că era şi toxică la propriu cu fumul ei) nu am rezistat şi i-am comunicat că “mi se pare cel puţin ciudat pentru o librărie să tolereze fum să-l tai cu cuţitul şi oricum fumatul în spaţiile publice este interzis prin lege”. S-a uitat mirată la mine. Să sper oare că a fost o lecţie?

Da, un început minunat pentru o zi mohorâtă de miercuri.

Bifat: rata, abonamentul

Bifat nu: grădiniţa, cartea

O zi superbă să aveţi!

îmi spune un prieten sâmbătă seara pe la ora 8, la volanul maşinii mele pe drumul de întoarcere Domaşnea-Caransebeş.

Retrospectiv, lucrurile stau cam aşa:

Plecăm cu mic cu mare (adică mamă, tată, Alexei, buni şi bunu) acu’ 2 săptămâni spre locul tuturor locurilor şi mai ales al copilăriei mele. Ca să ne vedem bunicii, să ne aprovizionăm cu diverse şi ca să se joace maimuţa pe tractor.

O zi întreagă în care nu am reuşit să-l bag în casă defel, o zi în care s-a murdărit din cap până în picioare cum n-a fost de când l-o făcut mumă-sa şi poate nici atunci şi cum, cu certitudine tat-su cel obsedat de curăţenie, n-o visat că o să-i fie vreodată odrasla. Deci murdar. O zi în care nu o mâncat nimica pentru că o trebuit să “stai să pal [repar] coctolu [tractoru']“. Etc. Toată ziua s-o tânguit după mine să-i dau cheia de la maşină, pe care i-o dau de obicei, dar, am raţionat eu, cu puţina raţiune ce mi-o mai rămas de când sunt mamă în luptă cu simţirea, că dacă pierde cheia pe aici e mult mai greu de recuperat decât într-un apartament de bloc. Deci nu i-am dat-o.

Pe final de program, adică pe la ora 5, vine tata să-mi ceară cheia să aranjeze lucrurile în portbagaj. Şi după vreo 20 de minute vine soţul cu o faţă destul de nervoasă şi-mi arată cheia de la maşină. R U P T Ă!!!!!!!!!!!!!!!!! Partea metalică a cheii, ruptă. Pentru moment nu mi-a venit să cred că mă uit la ceva real. Ştiind că rezerva a pierdut-o tot maimuţa, ştiind că era sâmbătă seara şi eram la sat, aproape de întunecate, mintea mi s-a blocat definitiv, din picioare s-a scurs tot sângele care, în mod ciudat pentru o “scurgere” s-a urcat la cap, ochii s-au bulbucat, probabil, iar obrajii au pălit. Bunică-mea a roşit, că ea are tensiune şi e cel mai comun lucru care i se întâmplă, mama a pălit şi s-a roşit; soţul mi-a dat cheia şi mi-a povestit că a introdus-o maimuţa în portieră, s-a împiedicat, s-a sprijinit de cheie şi pam-pam …. Întreb aşa într-o doară: “şi partea ailaltă…?” Îmi arată şi partea ailaltă care, miraculos a putut fi recuperată pentru că nu fusese cheia vârâtă cu totul în portieră. Bun aşa. Sun la Dacia Asistenţă. Tarifele pentru tractare sunt halucinante, o cheie cu cip (da, au şi Daciile astea noi de le zice Logan cip, să ştiţi) costă 150 de euro, vă trebuie codul … informaţii peste informaţii mi se învălmăşesc în cap.

Şi: soţul sună un prieten. Vine, ia gaşca şi-o duce la Caransebeş (adică tată, Alexei, buni şi bunu) şi merg să confecţioneze o cheie la un maistru ce face copii şi după chei rupte. Pe la 7 se înturnează cu cheia. O bagă în contact, se potriveşte, învârte, nu merge. Păi sigur că nu merge. Aţi uitat că v-am zis de cip? Bun. Atunci scot cheia confecţionată din plastic, taie cu flexul să scurteze lamela, o fixează în carcasa de telecomandă şi încearcă din nou. EVRIKA. Merge. Bunînţeles că după atâtea evenimente, la ora 8 seara nu am fost în stare să conduc eu spre Caransebeş. Aşa că m-am întins ca pleaşca pe scaunul din dreapta şi am stat până-am ajuns la oraş.

Şi aşa ne vom aminti mereu: mai ştii când a rupt cheia de la maşină şi am cheltuit 1 milion jumate să ne plimbăm Domaşnea-Caransebeş şi retur şi apoi iară Domaşnea-Caransebeş?

*scris în semi-dialect bănăţean

-va urma-

Iniţial am vrut să scriu altceva aici, că tot s-au bălăcărit şi huidut cu mulţii pe bloguri acuzând şi trivializând în stânga şi-n dreapta.

Dar mi-am amintit că a făcut-o Eminescu mai bine:

Tu vrei un om să te socoţi,
Cu ei să te asameni ?
Dar piară oamenii cu toţi,
S-ar naşte iarăşi oameni.

Ei numai doar durează-n vînt
Deşerte idealuri -
Cînd valuri află un mormînt,
Răsar în urmă valuri;

Ei doar au stele cu noroc
Şi prigoniri de soarte,
Noi nu avem nici timp, nici loc,
Şi nu cunoaştem moarte.

Din sînul vecinicului ieri
Trăieşte azi ce moare,
Un soare de s-ar stinge-n cer
S-aprinde iarăşi soare;

……………………………….

Trăind în cercul vostru strîmt
Norocul vă petrece,
Ci eu în lumea mea mă simt
Nemuritor şi rece.

Cam asta e. Sita cerne nisip auriu şi făină. Nu şi mocirlă. Sigur, mai e şi aia cu “numai în lacuri cu noroi pe fund trăiesc nuferi”, dar acuma serios: când aţi văzut ultima dată un nufăr?

Pe blogul Simonei Tache, după ce te-ai binedispus cu textul, dai de circul din comentarii. Un bun prilej de destindere.

O mostră ca să vă edificaţi:

Vatican Press Release: “Be all Women informed that lying in bed, naked, entangled with somebody and screaming: *Oh my God * *Oh my God * *Oh my God * will NOT be considered PRAYING

(comentariu al cruellei de vilă cu link către credinţa supremă)

dAImon a iniţiat o discuţie pe bloguri privind Parcul Copiilor. Am înţeles că proiectul intră  în dezbatere vineri 13 martie 2009, la Casa Adam Muller Guttembrun, de la ora 15. (Mai multe informaţii la dAImon )

Aşdar, cum văd eu lucrurile:

Susţin fără discuţie ideea unui Parc al Copiilor. Cu P mare. Părculeţele mici de cartier există, e drept. Majoritatea între blocuri, în zone destul de urâte, deranjează vecinii, sunt destul de mici şi au maxim 2 tobogane, o groapă de nisip şi câteva leagăne. Un parc al copiilor tip Disneyland (sau mă rog la scară de România:D) îi lipseşte Micii Viene. Mămicile şi copiii nu au nimic de anvergură în tot oraşul. Un parc mai mare şi mai populat este mult mai antrenant.

Spaţiul nu e mic. Pentru că eu îmi imaginez că-l renovează de la zero. Adică toate aleile alea făcute complet aiurea vor dispărea şi poate fi reorganizat spaţiul mare. Aşa cum spunea şi Tomata, arhitecţii peisagişti pot face minuni. Locuri de parcare există în partea dinspre Prefectură. Se găsesc soluţii mult mai uşor decât în Parcul Botanic, de exemplu. Fără niciun fel de terase. Există terase pe malul Begheului dincolo de Parcul Rozelor.
Ah şi eu îmi doresc să elimine cât mai repede monstruoşeniile alea din faţa parcului de pe podul Michelangelo. Am înţeles că e artă, dar cum nu o pricep eu nu o pricep nici mulţi alţii care nu le văd decât ca nişte hidoşenii ….

Parcul Botanic şi Parcul Central sunt parcuri de promenadă. Nu sunt destinate copiilor. Parcul Rozelor este parc de promenadă, parc pentru activităţi sportive (există un spaţiu unde am văzut că jucau odată inclusiv Paintball) şi semi-cultural. Copiii nu se pot juca acolo. Poate susţine manifestări culturale şi mondene datorită amfiteatrului şi a băncilor destul de multe amplasate. Pe tot malul Begheului este spaţiu de promenadă, există şi băncuţe şi terase.

Nu neg că o alternativă relativ bună este şi zona Grădinii Zoologice. Dar de ce nu s-ar amenaja Parcul Copiilor într-o zonă cât mai accesibilă şi plăcută pentru mămici şi pitici? De altfel sunt mult mai multe şcoli şi grădiniţe în aproprierea centrului decât în apropierea Grădinii Zoologice, o zonă periferică. De ce să izolăm copiii?

Parcul Copiilor poate deveni vesel şi plin de viaţă. Pentru că ei, copiii, sunt viitorul oraşului. Cu cât se dezvoltă mai armonios, cu atât sunt mai valoroşi.

Un test foarte interesant. La 4 persoane apropiate din jurul meu se potriveşte ca o mănuşă.

1. Imaginaţi-vă o încăpere enormă. Oricât de mare doriţi. Dar cu limite. extrem de mare, fără limite. Albă.

2. Imaginaţi-vă că în această cameră există un cub. Descrieţi-l având în vedere: poziţia în încăpere, culoarea, mărimea (mare, mic…)

3. Imaginaţi-vă o scară. Descrieţi unde este poziţionată în raport cu cubul şi menţionaţi dacă este verticală sau orizontală (aici e cam aiurea testul. eu nu-mi pot imagina o scară orizontală:D)

4. Imaginaţi-vă că în această încăpere există şi un cal. Descrieţi culoarea, poziţia în raport cu cubul şi dimensiunea.

5. Imaginaţi-vă că în încăpere există flori. Descrieţi culoarea, poziţia în raport cu cubul, mărimea şi volumul (multe, puţine…)

6. Imaginaţi-vă că în această încăpere fără limite are loc o intemperie. Ce alegeţi: ploaie măruntă, monotonă de toamnă, ploaie scurtă şi rapidă de vară, tornadă, furtună cu vânt puternic şi tăioasă?

Scrieţi răspunsurile la comentarii şi vă dau soluţia testului.

PS: nu câştigaţi nimic dacă faceţi asta Cel mult vă satisfaceţi curiozitatea )))

LATER EDIT: TU NU EŞTI ÎN ÎNCĂPĂRE!!!!!!!!!!!! RĂSPUNDEŢI CÂT MAI CONCIS. CUBUL POATE AVEA NUMAI CÂTEVA POZIŢII: CENTRU, STÂNGA, DREAPTA, COLŢ. MA REPET: CAT MAI CONCIS ADICA. POATE FI MARE SAU MIC. RESTUL NU MAI CONTEAZA. CALUL IN RAPORT CU CUBUL. NUMAI IN RAPORT CU CUBUL.

Pentru că unii comentatori şi-au exprimat dorinţa de a primi rezultatele prin e-mail, le voi trimite la toată lumea prin e-mail, altfel ar fi public şi rezultatul lor