Cine uită trecutul e condamnat să-l repete
(George Santayana)
Nu mă laud cu o experienţă prea lungă de trai în comunism. Aveam 9 ani la revoluţie şi-mi amintesc vag evenimentele de pe-atunci. Totuşi, mirosul unei portocale curăţate îmi evocă şi acum cozile la care am stat iarna pentru câteva portocale, îmi amintesc cum pândeam maşina de pâine, cartela pe care se bifa ce-am cumpărat, conservele aşezate piramidal în alimentare alături de invariabilele compoturi de prune. Televizorul nu mă pasiona nici atunci cum nu mă pasionează nici acuma.
Ca teorie, comunismul este o ideologie corectă. Rezultatele sale dezastruoase asupra omenirii se datorează faptului că cei care au aplicat această teorie au fost nişte inculţi cu maxim 8 clase, ocupanţi ai păturii de jos a societăţii, plebea rurală şi urbană, oameni fără minte şi fără discernământ, care au urât din tot sufletul intelectualii şi orice formă de inteligenţă educată. Numai aşa se pot explica atrocităţile comuniste comise asupra intelectualilor de seamă ai naţiunii române: Iuliu Maniu, Brătianu, Coposu, poeţi şi scriitori.
În memoria recentă există mineriadele din iunie ‘90 ca cea mai clară dovadă a ceea ce am scris mai sus (pentru cei mai tineri: în iunie ‘90, ion iliescu, un comunist chiar mai periculos decât Ceauşescu a chemat minerii din Valea Jiului pentru a reprima o răscoală a studenţilor bucureşteni în Piaţa Universităţii; au fost bătuţi atunci cu brutalitate sute de studenţi numai pentru că lui iliescu i se părea că pierde puterea).
Cei care nu au prins nici măcar o zi în comunism se trezesc uneori să afirme că era mai bine pe vremea comunismului, se dădeau locuri de muncă, ţi se asigura o locuinţă, aveai siguranţa zilei de mâine etc. Cu riscul de a scrie un articol îngrozitor de lung şi plictisitor, ţin să demitizez pe rând aceste afirmaţii pentru că, cred eu, demersul poate fi util pentru a educa tinerii, măcar pe internet.
se dădeau locuri de muncă – fals. Se practica încadrarea forţată în muncă.
se asigura o locuinţă – fals. Se asigura o cutie de chibrituri, insalubră, în care se întrerupea energia electrică între orele 20-22, nu exista apă rece decât cu program strict, apă caldă pe alocuri, iar încălzire termică numai pe bază de pături şi suflete calde.
aveai siguranţa zilei de mâine – fals. Nu aveai nici măcar siguranţa minutului următor. Nu puteai să-ţi spui nicio părere, niciun păs, nicio idee; aveai bani, dar nu aveai ce cumpăra, puteai merge oriunde şi totuşi pentru maşina personală primeai 20 l de benzină pe lună, urmând să circuli în sistem “numere pare, numere impare sâmbăta şi duminica”. Stăteai la cozi imense pentru unt, zahăr, carne şi ouă, trebuia să te trezeşti la 6 să pui coşul la coadă la lapte etc.
Dar cele mai cumplite atrocităţi ale comunismului sunt concentrate prin remarcabila contribuţie a Anei Blandiana în fosta închisoare de represiune din Sighetu Marmaţiei, sub forma unui Memorial al victimelor comunismului şi al rezistenţei. Alături de Gherla, închisoarea din Sighet este cunoscută ca una din cele mai cumplite şi înfricoşătoare instrumente de încarcerare pe criterii politice în perioada comunistă.
Aş propune ca toţi tinerii care cred că era mai bine pe vremea comunismului să petreacă o zi în acest muzeu. Garantez că nu veţi mai fi niciodată la fel după ce aţi intrat acolo.
Organizat în fostele celule comuniste, muzeul ilustrează tematic şi cronologic fiecare etapă din istoria comunismului în România: controversatele alegeri din 1946 prin care comuniştii au preluat prin fraudă frâiele ţării (cu documente oficiale din arhivele comuniste care atestă rezultatele reale şi cele oficiale ale votului), procesele politice ale intelectualilor români, “duşmani ai ţării”, notele interne ale liderilor comunişti, scrisoarea Regelui Mihai către preşedintele Roosvelt cu privire la situaţia disperată din România şi rugămintea de a interveni, scrisoarea Departamentului de Stat american, notă internă, prin care se recomandă (citez din memorie): “să nu se ia act de apelul regelui Mihai; este bine să nu ne implicăm în situaţia din România în condiţiile în care încercăm să găsim o cale amiabilă de a discuta cu Uniunea Sovietică” (asta după ce am luptat alături de ei şi ne-au promis ajutor; da, acei americani pe care i-am aşteptat 50 de ani şi cărora le-am pus acum ţara la dispoziţie), deportările în Bărăgan şi Siberia, note interne privind măsurile de deportare sau domiciliu forţat, colectivizările forţate, celulă cu scrisori şi vederi ale deţinuţilor către familii, celulă cu haine rupte, ciorapi din lână peticiţi, pijamale din lână aspră rămase de la deţinuţi (totul e foarte palpabil şi real, parcă s-ar fi întâmplat ieri), celulă ilustrând opresiunea împotriva scriitorilor şi poeţilor, opresiunea religioasă, demolările din anii ‘80, celulă dedicată grotescului din epoca de aur, înregistrări audio cu eternele “Ceauşescu, România …, aplauze…”, celulă cu viaţa cotidiană din ultimii ani ai epocii ceauşiste …
Sunt acolo documente înfiorătoare, sute de mii de poze ale victimelor rezistenţei anti-comuniste, milioane de nume ale celor care au suferit, apeluri disperate la sănătate ale unor fruntaşi ai armatei române.
După 5 ore petrecute în fosta incintă a închisorii din Sighet, nu ai cum să mai crezi că era mai bine în comunism.
Câteva poze (cu menţiunea că nu sunt fotograf de meserie):
