Gânduri potrivite

Atenţie!!!! Articol cu foarte mult năduf. Pe alocuri, limbaj violent. Citiţi pe proprie răspundere! Să nu vă prind că aţi descoperit vreo greşeală de sens, gramaticală sau de altă formă. Că nu am făcut greşeli.

Săptămânile astea mă încearcă un sictir greu de egalat. Cauzele sunt multiple, ia să le luăm noi rând pe rând:

1. Blogurile despre cum sunt eu cel mai tare. Măi, m-am cam săturat să citesc despre oameni mari şi tari. Despre oameni care din spatele (sau din faţa monitorului) sunt cei mai tari din toate parcările suspendate. Despre oameni care scriu articole de c**t şi câştigă incomensurabil de trăiesc o viaţă divină, atât de divină încât toţi ceilalţi sunt nişte oameni mici, bă, şi nişte fraieri care împing cărucioare pline prin supermarket deşi e criză bă, staţi dracu’ pe-acasă că ştim noi blogerii că nu aveţi bani, plătesc rate pentru plasme şi case şi se chinuie bă, da’ noi ni-s şmecheri, mă. Noi nu plătim rate pentru că din cât câştigăm abia avem bani de transport la câte-un tweetmeet sau blogfest sau ceva. Da’ e bine să-i criticăm pe fraierii care se chinuie, nu? Câştigăm trafic de la hateri!

2. Cum paleta de google reader e variată, am şi blogurile de părinţi. Deh, deformare maternă. Ei, blogurile de părinţi sunt un deliciu. Pentru că acuma toţi părinţii sunt nişte divini, foarte attachment parenting, care dorm cu bebeluşul, au copil precoce care face toate minunile lumii nu pentru că aşa e natura şi e chiar foarte bine că merge de la 9 luni fără să fie fost pus în premergător, nu e dezvoltare naturală, nu. Faptul că tu ai fost un părinte foarte atent l-a făcut să meargă mai repede. Oo, dar pe blogurile de părinţi (în general mamele) să te ferească Dumnezeu Sfântul şi Bunul să recunoşti că ai întrerupt alăptarea pe la 8 luni-1 an. Cum? Dar copiii lor sunt alăptaţi şi la 3 ani şi beneficiile laptelui matern sunt incomensurabil de benefice, chiar nu pot pricepe ce mamă şi cât de denaturată poate fi cea care nu mai alăptează la 3 ani. Oliţa? Dom’le nu stresăm copilul cu oliţa cum făcea bunica de-l punea pe bietul copil de la 8 luni pe oliţă. Nu, cumpărăm scutece din alea eco de le speli cu mâna nu au înălbitor şi alte cele, nu se descompun în natură, nu afectează nici mediul nici funduleţul şi lăsăm copilul până se simte pregătit că sfincterele au un ritm de dezvoltare cu totul diferit de restul corpului (adică dacă merge precoce e pentru că tu ai fost un părinte perfect cu o grijă extraordinară; dar aceaşi dezvoltare nu se aplică şi sfincterelor, nu, astea se dezvoltă diferit) şi perioada lor de dezvoltare creşte invers sau direct proporţional (nu ştiu exact că eu mi-s filolog) cu alăptarea. Adică pe la după 2 ani se dezvoltă şi ele săracele. Până atunci e absolut ok, am respectat ritmul de dezvoltare a copilului şi nu-l forţăm cu nimic. E clar da.E bine să aibă scutec şi la 2 ani.

Eh, şi pe blogurile astea de mame e foarte bine şi foarte părintesc să te lauzi cu ce mai poate copilul tău. Merge la 9 luni? Ştie mulţimi la 1 an? Recunoaşte literele la 2 ani? Citeşte la 3 ani? Pictează ca Van Gogh la 4 ani? Dar vai! Ce diviin! Ce părinte sunt eu. Vedeţi bă? Luaţi aminte voi ăia denaturaţi care vă mai răstiţi la al vostru în drum spre maşină că vrea gumă la grădiniţă. Sau care nu aveţi tot timpul vreme să vă jucaţi pentru că maldărele de haine nu se spală singure şi nici şniţelele nu le bate soţul prin forţa magiei.

3. Forumurile. De când cu blogurile nu mai am timp şi de forumuri că mai trebe să şi muncesc. Dar cum avem acum o problema majoră pentru că ne-am luat acvariu să ne facem mari acvarişti înainte de a afla că e atât de complicat că mai bine creşti un copil decât peşti. Şi na, ne documentăm despre acvaristică. Şi normal, există forumuri cu experţi. Dar forumurile astea nu sunt aşa ale oamenilor cu timp. Nuuuu! Acolo dacă vrei o informaţie rapidă că poate-ţi mor dracu’ peştii până te documentezi să te ferească Dumnezeu să postezi ceva fără să fii citit: regulamentul forumului, toate articolele dedicate plus, PLUS ce-au scris alţii despre problemă PLUS că trebuie să te prezinţi cu lux de amănunte şi de detalii în secţiunea dedicată. Şi dup’aia, dacă peştii tăi mai trăiesc, atunci e timpul să şi postezi ceva. Să te ferească Dumnezeu să începi să scrii direct ce problemă ai (ca tot omul stresat), nu, acolo trebuie să te duci direct informat că oamenii-s foarte ocupaţi şi n-au timp de pierdut cu toţi inepţii şi începătorii. Ei sunt de obicei profesioniştii care vor râde în nas oricărui prost ce-a luat-o invers decât au stabilit maeştrii.

4. Ţara. Nu mai mor dracu’ toţi troglodiţii, toţi corupţii, toţi bocii, băseştii, antoneştii, pesediştii şi alţii? Toţi dacă s-ar putea. Nu muriţi, mă odată să ne scăpăm şi noi de jugul de a vă căra toţi cu veiroane şi de a locui în reşedinţe de lux pe banii noştri? Nu mă, lăsaţi-ne neguvernaţi şi nef***ţi. Lăsaţi-ne-n amarul nostru de români năpăstuiţi. Mă, da’ chiar nu se poate să apară şi la noi cineva să ne scoată din mocirlă? Mă, vreun catindat de doamne-ajută nu ne trimiţi şi nouă, Doamne?

Opriţi lumea! Vreau să cobor şi-o iau cătinel pe jos …

Legea Educaţiei este un proiect contestat de profesori, universitari, elevi şi părinţi. Elevii şi părinţii contestă probabil pentru că nu sunt suficient de informaţi. Altfel, şi-ar da seama că schimbarea în acest caz nu este doar un motiv caragialean, ci este reală, palpabilă şi, mai ales, benefică. Într-un sistem educaţional putrezit, care nu mai produce valori, ci vedete, guvernat de rectori îmbuibaţi şi profesori sictiriţi, Funeriu vine cu o lege tip F5 care îşi doreşte să promoveze calitatea. Am spus clar şi conştient “îşi doreşte” pentru că de aici până la implementarea corectă şi ideală sunt mulţi paşi, pe care România nu a dovedit niciodată că ar fi dispusă să-i parcurgă.

Din proiectul lui Funeriu două aspecte mi-au atras atenţia, deci mă voi concentra pe ele:

1. Eliminarea examenului de titularizare.

Pentru profani, în acest moment există această “instituţie a examenului de titularizare” al cărei rol mie-mi scapă pentru moment. Teoretic, acest examen se susţine pentru ca un tânăr absolvent să poată “prinde” un post de profesor/învăţător/educator într-una din unităţile de învăţământ din ţară, în funcţie de locurile disponibile. Ironia face ca de prea puţine ori să existe undeva locuri disponibile pentru titularizare, de cele mai multe ori acestea fiind reţinute pentru concedii maternitate, plecări pe undeva ale profesorilor titulari, urmează ca fiul directorului să termine facultatea şi postul e al lui etc… Deci nu există posturi. Se merge aşadar la examenul respectiv pentru obţinerea notei de trecere (care este 7) şi se rămâne cu examenul dat. În cel mai bun caz absolventul găseşte un post de suplinitor pe undeva la vreo unitate şcolară unde postul de titular este rezervat. Între titular şi suplinitor singura diferenţă este că titularul este veşnic pe post (mă rog, cât de veşnică e viaţa de om în câmpul muncii), iar suplinitorul trebuie în fiecare an să-ţi caute o unitate şcolară unde să suplinească un titular rezervat. Cazurile bune sunt când postul rămâne disponibil pentru suplinirea 2-3 ani la rând şi suplinitorul amărâtul are norocul să rămână în aceeaşi şcoală. Salarial sau la nivel de competenţe nu există diferenţe.

Neajunsurile sistemului cred că sunt concentrate deja în rândurile de mai sus, dar pentru cei care nu s-au prins, mai explicăm odată: titularul este veşnic pe post. Asta indiferent că este competent sau nu, că este pregătit sau nu, că este capabil sau nu, că este potrivit sau nu pentru meseria de dascăl. Adică, toţi sictiriţii şi sătuii de catedră, toţi îmbuibaţii din meditaţii şi altele sunt titulari pe posturi. Sigur, nu numai ei. Alături de ei, există, ca în orice sistem şi dascăli competenţi şi demni de toată lauda. Nu despre ei e vorba.

Ce vrea Funeriu? Funeriu vrea să elimine acest sistem. Vrea să nu mai garanteze unui sictirit locul veşnic la catedră şi să instaureze criterii de competenţă. Vrea să lase la alegerea şcolilor ce oameni să-şi aducă. Ups? Sună a privatizare? Este privatizare de stat. Astfel, locul nu mai devine cald şi veşnic ci devine mobil şi condiţionat. Condiţionat de competenţă şi mai ales dăruire. Adică: dacă şcoala mă vrea, eu pot să fiu profesor acolo dacă mă dovedesc capabil şi nu-mi trebuie un 7 să dovedesc că sunt bun.

Pentru cei care încă nu s-au prins: acest sistem dă o şansă tinerilor. Nu în defavoarea bătrânilor, în defavoarea sistemului. Sigur, există pericolul şpăgii ca să ajungi la o şcoală. Dar, să fim serioşi, şpagă se dă şi acuma. Numai că nu se dă la director, ci la un întreg angrenaj din Inspectorat. Plus de asta, ai şanse să nimereşti şi directori cu coloană vertebrală. Ceea ce acum, chiar dacă ăştia există, nu te ajută cu nimic că trebuie să treci de titularizare.

2. Portofoliu de evaluare pentru elevi

Ştiţi, da, ştiţi că notele nu au absolut nicio importanţă? Ştiţi că notele reflectă numai un sistem decrepit bazat pe învăţare mecanică a unor concepte tocite de alţii+starea de spirit + preferinţele profesorului + nivelul de exigenţă al acestuia? Ştiţi că ar fi mult mai important ca un elev să poată înţelege singur “ce-a vrut să spună poetul” fără să înveţe pagini întregi de comentariu literar, să poată clasifica autori într-un curent literar cunoscând caracteristicile respectivului curent şi opera autorilor? Ştiţi? Ştiţi că mult mai simplă ar fi practica în laborator decât învăţarea unor mecanisme chimice sau fizice? Ştiţi că mult mai uşor ar învăţa elevii matematica (până şi eu) dacă ar pricepe la ce folosesc derivatele, mulţimile şi combinările dacă ar şti cum se aplică în viaţa de zi cu zi?

Deci da.

Gabi zice să considerăm că o putem lua. Deci:

1.De câte ori îţi speli faţa pe zi?
De 2 ori, dimineaţa şi seara. Seara cu gel de curăţare de la Elmiplant, dimineaţa cu apă.

2. Ce fel de ten ai?
Mixt cu tendinţe seboreice în zona T.

3. Cu ce îţi cureţi faţa?
Cu gel de curăţare de la Elmiplant.

4. Ţi-l exfoliezi?
Da. Cam dezorganizat: uneori săptămânal, alteori uit… Cu o combinaţie cam dură: făină de mălai şi miere de tei. De tei pentru că bunicii mei au miere, mie nu-mi place cea de tei şi nu stric salcâmul pe faţă

5. Ce brand obişnuieşti să foloseşti?
Pentru exfoliere? Am scris mai sus

6. Ce cremă foloseşti?
Alternativ cremă de faţă cu miere şi cimbrişor sau cu miere şi spirulină. De la Elmiplant.

7. Ai pistrui?
Nu.

8. Foloseşti crema pentru ochi?
Da, uneori. Un gel de la Gerovital.

9. Ai fost sau eşti predispusă la acnee?
Nu prea. Ocazional apare câte-un coş pe care nu-l las la locul lui.

10. Ai avut vreodată nevoie să foloseşti Pro-Active?
Nu.

11. Ce fond de ten folosesti?
Nu folosesc.

12. Dar anticearcan?
Nu folosesc, deşi uneori ar trebui. Trebuie să mă mobilizez să caut unul bun. Cică YSL ar fi cel mai bun…

13. Ce nuanţă a pielii ai?
Pfff. Habar n-am. Ştiu că sunt brunetă şi nu e alb. Nuanţa e mai degrabă caldă decât rece.

14. Ce crezi despre genele false?
Nu folosesc. Nu cred nimic de ele, dacă aş fi foarte îndemânatică poate aş folosi.

15. Ştii că trebuie să-ţi schimbi mascara o dată la 3 luni?
Am aflat de când cu leapşa asta.

16. Ce brand de mascara foloseşti?
Acum Max Factor 2000 Calorie.

17. Sephora sau Mac?
Niciuna din firme nu este în Timişoara. MAC nici măcar în România.

18. Ai un card Mac Pro?
Nu.

19. Ce instrumente pentru machiaj foloseşti?
Pensule.

20. Foloseşti baza de machiaj sau primer pentru ochi?
Nu că nu am găsit încă Urban Decay Primer Potion la preţ decent în Ro. Vine curând din State

21. Dar pentru faţă?
Nu.

22. Care este culoarea de fard preferată?
Verde, maro/aurio, mov

23. Foloseşti creion sau tuş?
Nu.

24. Cât de des îţi bagi creionul în ochi?
Hm…

25. Ce crezi despre pigmenţi?
Urmează să testez de pe Etsy

26. Foloseşti machiaj mineral?
Nu încă.

27. Care e rujul tău preferat?
Nu folosesc că nu am găsit rujul perfect

28. Dar lipgloss?
Vezi 27. Între ruj şi lipgloss prefer lipgloss-ul.

29. Care e blushul tău preferat?
N-am. Folosesc perle bronzante de la Avon alternativ cu o nuanţă de rozaliu de la DM Alverde Cosmetics. Însă urmează… Etsy….mineral

30. Îţi cumperi produse de machiaj de pe Ebay?
Nu. Pentru că nu am avut nevoie.

31. Îţi plac magazinele cu produse cosmetice?
Dacă ar fi cu autoservire ca supermarketurile. Adică fără sfaturile experte ale angajatelor. Îmi plac comenzile online.

32. Mergi la Cosmetic Company Outlet?
Nu. Nici nu m-am lămurit ce-i aia.

33. Ai luat vreodată în considerare să faci cursuri de machiaj?
Nu.

34. Uneori eşti stangace cand te machiezi?
Habar n-am. Sper că nu.

35. Numeşte o “crimă” în ceea ce priveşte machiajul.
Nu ştiu. Ruj pe dinţi, zice bine Gabi. Sau culori neomogenizate, culori stridente.

36. Îţi plac culorile aprinse sau cele neutre în ceea ce priveşte machiajul ochilor cât şi buzelor?
La ochi prefer culori mai intense. Buze, cum ziceam rămâna aşa cum sunt.

37. Care celebritate are întotdeauna un machiaj impecabil?
Nu-mi plac celebrităţile. Probabil Victoria Beckham (her I like).

38. Dacă ar trebui să ieşi din casă folosind un singur produs de machiaj care ar fi acela?
Fard de obraz.

39. Ieşi din casă fără să te machiezi?
Da. În parc cu copilu’, la picnic, la plajă, la magazinul de la colţ. Uneori chiar şi la birou.

40. Crezi că arăţi bine şi nemachiată?
Arăt decent

41. Din punctul tău de vedere, care e cel mai bun brand în materie de cosmetice?
Nu ştiu

42. Ce crezi despre makeup?
Trebuie să nu devină o obsesie.

Era să uit să dau mai departe: Deea, Maddy, Ionouka şi Noaptea Iguanei.

“Stiletul şi Pasărea de bronz”! Acesta este titlul a 2 mini-romane scrise de Anatoli Rîbakov (apar într-un singur volum), un scriitor rus, în perioada stalinistă. Dau orice pentru această carte (evident în ediţie de anticariat că altfel nu se găseşte). Dacă o are cineva şi-i prisoseşte, dacă o găseşte în vreun anticariat sau e mai priceput decât mine s-o identifice de cumpărat pe net, dacă, dacă ….

Please help!

Tatiana

Pe Travel&Living rulează o emisiune în care fetiţe de până în 6 ani (din câte se pare) sunt la un soi de concurs de frumuseţe greţos. Greţos pentru că nu se prezintă naturale cu aerul inocent al vârstei, ci poartă peruci sau păr excesiv coafat (nici la concursurile de Miss cu adulte n-am văzut aşa frizuri) şi machiate grotesc. Astfel, vârsta e anulată rămânând numai clasicul “Barbie American Syndrome” [nu vă obosiţi să-l căutaţi, e inventat de mine] [dar nu m-ar mira să existe].

Un lucru interesant pe care-l observ e că mamele acestor fetiţe sunt în proporţie de 95 nişte grase obeze hidoase. Obezitatea denotă indolenţă şi lene [şi eu vorbesc aici din proprie experienţă, nu din cărţi].

Păi, dom’le, mamele astea obeze (obezitatea aia tipic americănească de McDonald’s) de aia le-au şi adus la concurs pe bietele fete ca să trăiască ceea ce ele nu au trăit niciodată. Unele se mai şi trezesc să fie nemulţumite de prestaţia copilei pe scenă.

Acum serios, americanii ăştia nu au nicio instituţie care să se auto-sesizeze? Drepturile Omului?

Temperamentul coleric se înrăutăţeşte de la an la an. O persoană colerică sau obsesiv-compulsivă devine tot mai puţin tolerantă la lucruri pe care le consideră în afara sferei ei. Indiferent de sferă. Tot aşa şi eu sunt tot mai puţin tolerantă la bunicile isterice şi răutăcioase din parc care urlă când alt copil se joacă cu o minge pe jumătate dezumflată a nepoatei ce-a abandonat mingea, la mămicile indolente din parc ce mănâncă seminţe în timp de plodul aruncă nisip pe tobogan sau în ochii altor copii. An de an mă deranjează tot mai tare comportamentele aflate la limita bunului-simţ.

M-am săturat să conduc liniştit pe drumuri lăturalnice de cartier şi să-mi iasă câte-un bătrân indolent să treacă strada pe unde pofteşte şi deşi mă vede să nu schiţeze nici măcar vreun semn că ar dori să se oprească. Frânele mele sunt obligate să se prosterneze în faţa părului său alb şi copilul meu aflat în scaunul din spate e obligat să facă o reverenţă până ajunge cu nasul mai aproape de scaunul din faţă, fiind blocat apoi de centură. Absolut delicios pentru o dimineaţă de sâmbătă. M-am săturat ca pe aceleaşi străduţe de cartier, la viteză de 40 la oră să fiu nevoită să frânez brusc pentru că un idiot nu s-a gândit că semnul ăla triunghi răsturnat înseamnă că EL tebuie să cedeze trecerea celor ce vin de pe străduţe perpendiculare.

M-am săturat să mă izbesc de vânzătoare insipide şi proaste, de babe isterice şi proaste, de doctori incompetenţi pentru care numai antibioticele sunt medicamente ce tratează orice formă de viroză la copii, deşi o viroză are o natură virală pe când antibioticele tratează cauze bacteriene.

M-am săturat de contabili îngropaţi în hârtii care se prefac că duc o lume în spate când toată lumea ştie că au maxim 10 facturi pe lună şi programele de conta fac majoritate din treabă, m-am săturat de sindromul şefiei şi al omului cel mai competent care există în fiecare birou, cu siguranţă l-aţi întâlnit. M-am săturat de şefi proşti şi avari, de patroni pentru care numai gheşeftul lor contează şi care ar vrea să facă din căcat bici.

M-am săturat de o ţară în care este permis să omori în miezul zilei, pe bulevard un bunic ce ţine o nepoată de mână, să omori oameni pe trecerea de pietoni, să treci cu maşina peste femei în benzinărie, de burtoşi plini de bani care dorm în parlament pe banii mei, de presă îngălgată şi aservită, de răutăţi şi proşi.

M-am săturat.

Vreau să evadez într-o lume curată, într-o lume care spune nativ mulţumesc şi te rog, într-o lume unde nu contează ce faci, cine eşti şi unde vrei să ajungi, într-o lume în care eşti apreciat pentru o vorbă bună şi un gest frumos, într-o lume unde nu contează că vii cu coşul plin din Real şi vecinii se zgâiesc pe geam mirându-se de unde ai bani ca să aibă despre ce să vorbească în săptămâna respectivă, ci contează mult mai mult liniştea familiei tale, un joc de lego în căldura camerei, o carte de colorat, o cafea bună băută într-o dimineaţă cu soţul pe balcon, o lume în care nu te cerţi din cauză că eşti obosit şi surmenat sau din cauză că iară n-au mai rămas bani de întreţinere, o lume în care fiecare are pe masă ouă de Paşte şi în care nu există copii care să moară de foame.

Acolo vreau să mă duc. Lume, te vreau!