Gânduri potrivite

Zilele astea mă preocupă aspecte mult prea domestice şi obositoare: curăţenia de primăvară. Ocazie cu care mă mai minunez odată de unde naiba se strânge atâta mizerie şi atâta praf. Ah, ba, praf ştiu de unde se strânge: stau la bulivar, pe o arteră de tranzit pentru maşini mici şi alte semi-camioane (că da, Timişoara nu are încă centura finalizată şi povestea aia cu inaugurarea centurii oraşului, când au venit boc şi berceanu să se pozeze acilişa a fost numai ca să ia ochii locuitorilor din colţul opus al ţării că uite, bă, ce centură le-am făcut la bănăţeni. Plus că e de notorietate faptul că Timişul şi Caraşul au cele mai proaste drumuri. Altfel, centura noastră NU e gata).

Deci ar trebui să putem spune că am lămurit problema. Totuşi!!! Să fim bine înţeleşi în casă (apartament cu 3 camere) locuiesc 2 persoane adulte şi un copil de 3 ani. Persoanele adulte suferă, ambele, de o adevărată psihoză în ceea ce priveşte curăţenia şi ordinea lucrurilor. Astfel, partea masculină aspiră zilnic, şterge zilnic pervazele de la geamuri, insistând asupra balconului şi face adevărate crize când vede firimituri, praf plutind în soarele ce străbate pe geam, păr în baie. Partea feminină face crize când vede*** haine altundeva decât în dulap, în coşul de rufe sau pe uscător – după caz, lucruri răsfirate sau în orice alt loc decât cel destinat (lacurile de unghii stau numai în baie în cutia lor, revistele în dulapul din sufragerie, cărţile în bibliotecă, acetona în baie, bureţeii demachianţi şi parfumul în baie, mâncarea de peşti în dulapul ei, scrumiera pe pervazul de la balcon sau în dulap, nu şi pe televizor, pe dvd, pe masa din sufragerie sau pe frigider ori maşina de spălat; pantofii stau NUMAI în dulapul de pantofi, niciodată în faţa lui; intrarea în casă se face prin descălţare la uşă, ÎNAINTE DE A INTRA, adică da, pe casa scării). Tot ea mai face alergie la pastă de dinţi în chiuvetă (dacă aterizează cumva), la lucrurile de pe poliţa din baie care nu sunt perfect aliniate, la paturi nefăcute, la jucării împărştiate, la jucării în sufragerie, la cuier prea aglomerat cu zeci de jachete, la aglomerări de lucruri în şpais [cămară adică] etc…

Apoi, în fiecare sâmbătă casa intră în ritual săptămânal care implică aspirat (deşi asta se face şi zilnic), şters praf în toate cotloanele, spălat gresia şi parchetul, baia beneficiază de vreo 2 ore, bucătăria de 1 oră, restul camerelor şi holul de mai vreo 2 ore. Deci cam 5 ore. Fără geamuri, fără dat jos toate jucăriile de pe rafturi şi şters toată mobila din camera maimuţei cu Pronto. Chestia asta se face mai rar, e drept că sunt muulte jucării, muuulte cărţi, muulte maşinuţe… Ar dura 1 zi întreagă.

Ei bine, în condiţiile astea, în condiţiile în care nu se fumează decât pe balcon (şi nu fumează decât o persoană în casă), de unde naiba am adunat atâta praf, atâtea lucruri de aruncat, geamuri atât de murdare, praf pe sub pat, pe dulapuri? Mi-a luat o zi întreagă să termin dormitorul (4 ore) şi sufrageria (4 ore). E drept, singură pentru am trimis bărbaţii la plimbare să am linişte. Şi e drept că am scos tot din dulapuri, am aruncat haine pe care nu le mai poartă nici unul din noi, am triat hainele de vară, am spălat hainele de iarnă, am aruncat reviste, cd-uri, hârtii, 10 mingi (da, fiu-meu are peste 20 de mingi), am aspirat şi bătut pe geam toate cărţile din bibliotecă (şi sunt peste 100), am consumat 3 tuburi de Pronto spray, jumate de flacon de Pronto pentru parchet, un tub de Cif (face minuni Cif să ştiţi, doamnelor sau… domnilor) la rama geamurilor, jumătate de flacon de soluţie de geamuri, aproape o rolă de hârtie (se şterg mirific geamurile cu rolă de hârtie, din aia mare, nu rolă obişnuită de bucătărie), zeci de litri de apă, am aruncat 3 braţe (şi eu am braţe sănătoase nu glumă) de haine şi 2 braţe de reviste. Azi, duminică – şi sper că mă iartă Dumnezeu – am lucrat 2 ore la şpais şi soţul 1 oră la trusa de scule. Până acum nu am făcut nicio curăţenie generală singură. Ba chiar pot să spun că soţul făcea cam ce-i mai mult şi mai urât. Acum am preferat să fie linişte şi să lucru singură. Băieţii au fost să-şi cumpere o maşinuţă cu telecomandă pe care au exersat-o prin parc.

Sunt epuizată şi fericită. Geamurile strălucesc, dormitorul şi dulapurile miros divin, tablourile şi biblioteca şi-au recăpătat farmecul. Mai rămâne camera maimuţei de unde cu siguranţă nu ies înainte de 6 ore (dar dacă prostesc soţul să se ocupe de mobila cu sute de jucării scap ieftin), bucătăria – vreo 3 ore, holul şi balconul (unde nu am decât frigiderul şi geamurile) 2 ore şi baia 4 ore. Dintre toate baia îmi place cel mai mult, bucătăria cel mai puţin.

Aleluia!

*** Da, nu am să înţeleg niciodată cum îşi lasă lumea toate lucrurile împrăştiate şi de ce există lacuri de unghii pe televizor sau mobila de sufgragerie, alături de parfumuri, tuburi de spray, medicamente, pensete, reviste, haine, scumiere, pe mobila de bucătărie toate drăcoveniile lumii, mii de haine în cuier, şerveţele umede aleatoriu prin casă, sirpuri pentru copii te miri pe unde etc. Dom’le, astea ar trebui să aibă şi ele locul lor … Şi da, nu odată am văzut case în totală dezordine, sau diferite instantanee de unde rezultă asemenea dezordine. Există 2 variante: ori am eu o problemă şi astea sunt lucruri perfect normale, ori…

Toată lumea ştie că nemţii sunt ordonaţi, punctuali, verticali şi orice alt epitet din ăsta pozitiv. Nu ştiu de unde li se trage, ceva-ceva adevăr tot o fi.

Însă ocazional o mai dau şi ei cu bâtu’-n baltă, cum se zice pe la noi. Să vă povestesc:

Primesc săptămnile trecute un teanc de acte de tradus din germană în română pentru a fi depuse la o licitaţie, conform unui caiet de sarcini. Toate urgent, bineînţeles, toţi vor totul repede. Traduc repede, actele se legalizează (şi pentru cine nu ştie, notarii au tarife mai mari şi uneori legalizarea unui act, adică doar faptul că certifică ei semnătura traducătorului poate fi mai scumpă decât munca efectivă a traducătorului) şi sunt gata de depus.

Ei, dar să vezi pocinog: s-a amânat termenul de depunere a licitaţiei. Cu mai mult de o lună. Ceea ce înseamnă că anumite acte şi-au pierdut valabilitatea. Acte cum ar fi cazierul fiscal. Nu-i nimic, nu-i pagubă, spun clientului, când aveţi certificat nou schimb numai data, e simplu.

Aseară la 11 primesc telefon. 11 e o oră la care nu mulţi şi-ar permite să deranjeze şi în orice caz nu fără să ardă casa sau părul cuiva. Mă sună clientul cu scuze etc să-mi spună că mi-a trimis pe e-mail actele. Eu credeam că e vorba de cazierul fiscal şi mai un act. “Ştiţi, îmi spune, trebuie urgent, vineri se depun actele…” Eu: “păi nu e problemă, modific chiar acuma”. El: “păi, ştiţi (aici mi-l şi imaginez roşind) sunt mai multe acte….” Eu: păi, câte sunt? El: 20 La faza asta mie mi-au ieşit ochii din orbite şi s-au învârtit de 3 ori. 20 de acte nu se fac uşor, plus listat, capsat, pregătit pentru notar ia ceva vreme. Plus că dacă m-a sunat la 11 noaptea, cred că şi-a imaginat că lucrez pe loc la ele. Eu: “na, păi atunci am să văd ce pot face. Lucrez în noaptea asta” (adică şi-a imaginat perfect omul). El: “vă mulţumesc frumos, m-aţi salvat etc…”

Şi încep să lucrez. Când îmi dau seama (după ce am făcut vreo câteva) că de fapt actele sunt aceleaşi cu primele, doar au schimbat denumirea firmei. Şi nu complet, numai forma juridică, deci au renunţat la ceva gen srl sau sa şi au pus altceva. Mă uit atent la extrasul de Registrul Comerţului: hopa, păi noua firmă e activă deja de la 1 ianuarie 2010. Şi atunci mă întreb: de ce, pisici, n-or trimis toate actele de la început pe noua firmă??????????? Cumva pentru că or fost ameţiţi?

Deh, nişte nemţi….

Vă doresc tuturor să vă bucuraţi de mini-vacanţă, Sărbători Fericite şi un An Nou plin de bucurii!

Tatiana

Săptămâna trecută drumurile m-au dus către Bucureşti. În interes “dă business” ca să zic aşa. Nu este prima dată când ajung în capitală, dar ca de fiecare dată care m-a frapat amabilitatea în serviciile publice. Obişnuită în Timişoara, oraşul occidental cu care ne place nouă să ne lăudăm, oraşul care nu merită să fie în România şi ar trebui măcar în Austria să se situeze dacă nu chiar în Germania, amabilitatea persoanelor care lucrează cu publicul este primul lucru pe care-l întâlneşti. La chioşcul de ziare din gară, la magazinul de la colţul blocului unde stă soră-mea şi la hotelul de 4 stele unde am fost cazată am auzit “Mulţumesc” rostit de angajaţi. Mulţumesc pentru că am cumpărat, rest primit la leu, cu naturaleţe nu cu afectarea vânzătoarei din Timişoara, atât de conştientă că ea “stă în Vest”, ofuscată că nu vin clienţii cu bani ficşi. Am primit informaţii cu solicitudine, oamenii pe care i-am oprit pe stradă au fost mai întâi surprinşi că i-am abordat, apoi amabili şi mi-au răspuns. Spun surprinşi pentru că un al doilea lucru frapant este faptul că nimănui nu-i pasă de tine. Nici cum arăţi, cum mergi, cum eşti îmbrăcat. Fiecare îşi vede de treaba lui, nu interacţionează cu nimeni şi, mai ales, nu studiază pe nimeni. Evident că atunci când îi scoţi din realitatea lor cu întrebările tale de turist novice sunt surprinşi.

După amabilitate, am văzut în Bucureşti multă lume îmbrăcată bine. Când spun îmbrăcat bine nu mă refer la firme sclipitoare sau nu. Nu mă refere la haine scumpe sau ieftine, nu mă refer decât la o plăcută asociere de culori, texturi, şi stiluri, o multitudine de stiluri (de la emo la elegant, smart casual şi sport). Am fost fericită să văd în Bucureşti tineri bine îmbrăcaţi. E adevărat că m-am plimbat pe Lipscani, unde bănui că paleta vizuală a fost mai largă decât dacă m-aş fi plimbat prin Ferentari. Bucureştenii se plâng că sunt înconjuraţi de piţipoance şi cocălari. O fi. Că nu am avut plăcerea să ajung la Bamboo sau pe Dorobanţi. Însă proporţia de oamenii urât şi anost îmbrăcaţi este mai mare pe frumosul centru al Timişoarei decât în Bucureşti. Asta dacă stăm să comparăm doar zonele centrale.

Apoi, Bucureştiul se laudă cu acel amestec de nou şi vechi inconfundabil. Ori de câte ori am ajuns în capitală, m-a lovit un puternic sentiment că acesta e oraşul lui Ceauşescu. Pentru că arhitectura grobiană concepută în acea vreme îşi pune atât de pregnant amprenta asupra oraşului încât dacă nu eşti foarte atent ai impresia că nu a existat nimic înainte de Ceauşescu. Şi totuşi mie-mi place Palatul Parlamentului. Şi-mi place şi centrul de la Unirii cu blocurile acelea construite de Ceauşescu în locul unor vechi conace. Şi mi-a plăcut să mă plimb şi pe Calea Victoriei.

Comercial, Bucureştiul e exact ca orice capitală a lumii: ieftin şi scump. Luxul este, în Bucureşti, teribil de costisitor. Marile firme nu se dezmint şi aplică preţuri de capitală. Însă magazinele de cartier şi hipermarketurile oferă preţuri comparabil mai mici. Plus că şi lucrurile ieftine (îmbrăcăminte de copii, de exemplu, pentru că eu asta am studiat) arată bine şi denotă oarecare calitate. Nu vorbesc aici de Dragonul Roşu că nici aici  nu am avut plăcerea să ajung.

Nu m-aş putea muta însă în Bucureşti. Nu-mi place agitaţia, stresul, nu-mi place lumea multă de la metrou şi faptul că eşti obligată să te înghesui involuntar în alte persoane. Nu-mi place să merg cu metroul. Viteza aceea ameţitoare îmi dă o stare de leşin. Prefer oricând liniştea Timişoarei.

Bucureştiul e ca o doamnă de viţă nobilă, sacrificată unor interese alienate. Bucureştiul rămâne un spectacol de văzut.

De ce, deşi femeile sunt mai deştepte decât bărbaţii, există o proporţie mult mai mare de femei îndrăgostite iremediabil de bărbaţi fatali/de succes, decât bărbaţi îndrăgostiţi de femei fatale/de succes?

E vară, lumea e la plajă, la mare, oriunde numai nu la birou. Numai eu. Aşa că revin scurt, să vă amintiţi de mine cu un panseu:

De ce toată lumea are impresia că Dumnezeu e bărbat? Ah, pentru că l-a făcut pe om după chipul şi asemănarea sa … şi primul om a fost Adam? Hm??? Vă daţi seama că Biblia e un instrument profund misogin? Ba chiar promovează incestul, cel puţin? Păi vorbeşte despre urmaşii lui Cain sau Abel (nu mai ştiu exact) care au pierit cu toţii. Păi cu cine a făcut Cain urmaşii? Apoi spune că Adam şi Eva au mai avut fii şi fiice. Ok. Şi fiii şi fiicele astea cu cine s-au multiplicat? Păi tot cu fraţii lor.

Asta pentru că am mult de lucru, de aia am timp de toate năzbâtiile.

Staţi pe-aproape, urmează o aniversare zilele astea. Pe care o vom sărbători LIVE, cu tort, artificii şi urări. Să nu lipsiţi ….