Dragi comentatori,
Citind eu prin blogosferă ce-au descoperit unii, s-a trezit blonda din mine să se mire şi să-ntrebe: dom’le, chiar e mai bună benizna de 99? Adică eu până acuma am zis că fac efortul să-i bag Efix de la Rompetrol. Că deh, snobismul e în floare, de ce m-aş da la o parte. Şi până la urmă ce bezină recomandaţi?
Cu drag,
Eu
Despre Sarmisegetusa Regia nu vom şti niciodată adevărul complet. Unii nu ştiu nici măcar ce-i şi cu Sarmisegetusa asta. Pentru că istoria a făcut o farsă crudă Regiei şi i-a adus o soră. La câţiva kilometri după Haţeg, la 40 de km depărtare de Sarmisegetusa regească există Ulpia Traiana Sarmisegetusa, capitala Daciei romane cucerite de Traian. Colonie construită în totalitate de romani după cucerirea Daciei de către Traian. Ulpia Traiana e cea mai cunoscută şi cea mai vizitată. În special pentru că accesul este extrem de facil. E la şoseaua naţională, nu întâmpini niciun fel de dificultate.
Drumul către Regia este drumul iniţiatic al cunoaşterii de sine. Sarmisegetusa regească nu se arată tuturor. Secretele ei de nepătruns sunt bine ascunse în munţii Orăştie, într-un cadru natural sălbatic. Accesul e numai pentru minţi tenace şi spirite.
După o încercare eşuată anul trecut, de 1 mai când am ajuns numai până la Costeşti pentru că era târziu şi drumul se ştia că e destul de dificil (ne întâlniserăm pe drum cu unul care-şi spărsese baia de ulei), anul acesta, luni, în a 2-a zi de Paşte, aflând că drumul este reabilitat şi că se poate ajunge cu maşina până la poarta de vest, ne-am îmbarcat (cu sora adică) spre cetate.
Traseul e în mare cam aşa: Caransebeş-Haţeg-Călan-Simeria-Orăştie-Costeşti. Din Caransebeş până în Costeşti drumul este excelent. O singură porţiune de aproximativ 10 kilometri e cârpită şi seamănă cu drumurile cele mai bune din Banat. Restul drumurilor seamănă, probabil, cu cele din Germania. Dacă am putut să merg pe Haţeg cu 120 fără să-mi fac probleme că mă zboară vreo groapă de pe carosabil …
Din Costeşti începe un drum de 18 km reabilitat româneşte. Adică o maşină foarte foarte joasă (şi fără scut la motor am aflat ulterior) nu prea ar avea ce căuta. Drumul şerpuieşte într-un cadru natural sălbatic, străjuit de râul Grădişte şi pădure. Am mers foarte foarte încet, deşi Loganu’ e destul de înalt. Până la indicatorul cu ultimii 5 km nu ar trebui să fie probleme de niciun fel pentru nicio maşină. De aici, anul trecut se putea urca pe jos sau cu SUV, maşină forestieră, aro etc. Acum se poate urca şi cu maşină normală. Dar cu foarte mare atenţie. Pe alocuri drumul se îngustează mult. Întâlnirile cu alte maşini au fost cu emoţii pentru mine. Fiind drum în urcare (Regia se află la altitudine mai mare decât Predeal) , am avut noroc de oameni civilizaţi care m-au lăsat să urc. Să fi stat în rampă şi să pornesc după ce au trecut cei care coborau ar fi fost chiar distractiv de încercat. La un moment dat drumul se bifurcă şi nu mai ştii dacă s-o ţii înainte sau să faci dreapta. Evident că nu există indicator. A avut soră-mea ideea deşteaptă să ţinem cursul râului. Adică să mergem către izvor că eram în urcare. Facem aşa, dar ne întâlnim cu un Clio ce cobora şi-l întrebăm pentru siguranţă dacă vin de la cetate. Erau oameni veseli, cu gânduri bune. Fericiţi. Coborau de la cetate. Mi-au spus că e drumul ok, dar să am grijă că la un moment dat vine o curbă urâtă. Am mers tot cu frică aşteptând curba. După vreo 4 km urmează o porţiune extrem de abruptă cu un drum ce se bifurcă. Dar vezi că e bifurcat exact când eşti sus. Şi nu mai poţi lua curba. Cel puţin nu am putut eu. Aia era curba urâtă. După bifurcaţie – reţineţi DUPĂ – e indicator: Sarmisegetusa Regia, 1 km. Maşina în rampă, râpă în stânga, munte în dreapta. Oameni în jur. Rog un domn de bine să-mi întoarcă maşina, o parchează şi urcăm pe jos ultimul kilometru.
Ajungem la Poarta de Vest. Un panou cu explicaţii (numai în româneşte, deşi am văzut exploratori şi străini), ruine, drum în urcare uşoară. În stânga ruine, în dreapta ruine. Urmează o alee cu indicaţia: drum pavat cu piatră. Mai mergem 2 minute. Coborâm în poieniţă. Şi urmează sanctuarele. Paradisul. Străjuite de copaci, cadrul natural îţi dă fiori pe şira spinării. O ceaţă fină, cer uşor înorat. Tunete. Oameni în jur. Studiază, merg, admiră, se minunează. Lemne tăiate în unghiuri drepte, soarele de andezit maiestuos, pietre tăiate în unghiuri drepte, sistem de canalizare de acu’ 2000 de ani. În mijlocul calendarului solar oameni meditând. Aştept cu nerăbdare să intru şi eu. Începe ploaia. Ne plimbăm către fiecare sanctuar în parte, patrulatere, disc solar, soare de andezit. Şi-mi imaginez. Cum au fost construite, cum a fost cucerită. Cât de greu le-a fost romanilor să ajungă acolo. Ploaia se înteţeşte. Zeii trimit ploaia. Am crezut iniţial că nu ne vor în sanctuarele lor. De fapt trimit ploaia numai oamenilor buni. Plecăm cu tristeţe. Am stat numai 1 oră.Voi reveni pentru a înţelege mai bine locul. De data asta cu un ghid, un om al locului.
Mai multe detalii despre ce înseamnă Regia, într-un articol excelent, aici.
Poze, când mă învaţă cineva să inserez pozele aşa cum face motanes, de exemplu. După cum însuşi motanes mi-a explicat*, pozele mai jos (nu luaţi în seamă data, era setat aparatul greşit):
*cu menţiunea că ceva tot e diferit faţă de cum apar la el 
PS: scrisă şi publicată iniţial la: 23.04.2009
Astăzi, 13 februarie 2009 posesoarea şi conducătoarea autoturismului Logan, XXXX, culoare vişinie, s-a încadrat perfect între alte 2 maşini, într-o superbă manevră de parcare laterală cu spatele, dintr-o singură mişcare. Manevra, unică în cariera de şoferiţă a sus-menţionatei, va fi celebrată cu masă, dans, felicitări şi cadouri virtuale, în comentarii.
Vă aşteptăm!
Din categoria “Blonda de la Drept, Bruneta de la volan”, subsemnata mărturiseşte cu mâna pe inimă că azi era să facă 2 accidente în decurs de 15 minute.
1. Primul când a plecat de la semafor, fără a se asigura dacă e verde, roşu, mov, sau orice altă culoare din rogvaiv, aşa, ameţită după ăla din faţă [circumstanţe atenuante ar fi că pe banda din stânga aveau verde intermitent şi mi-era blocată vizibilitatea la semafor de tiruri, maşina din faţă pe banda mea a plecat în trombă şi eu am zis că e verde; dar surpriză, maşina din faţă a făcut stânga (sigur, de pe altă bandă, irelevant) şi eu m-am trezit că intru într-o intersecţie plină de maşini care aveau verde, eu având roşu; faza faină a fost că şi în spatele meu am avut un boulean care a făcut la fel ca mine; ne-am repliat şi am degajat circulaţia; închid paranteza dreaptă la circumstanţe atenuante].
2. Al doilea, vrând să fac stânga văz că maşina căreia trebuia să-i cedez prioritatea de dreapta semnalizează dreapta, deci am zis că pot face mişcarea. Dar, surpriză, ăla mergea la derută cu semnalizarea pusă că venea ameninţător tot în faţă. Ne-am oprit, şi înainte de a ne pupa, mi-a cedat pompos trecerea. Liber la imaginaţie referitor la pompos 
.
Şi cam şi cum ziua nu ar fi fost completă, soţul s-a gândit că cea mai bună metodă de a face crizei financiare e să o batem cu armele proprii. Adică să ne cumpărăm televizor. Aşadar, când am ajuns acasă m-a întâmpinat o ditamai nătămenia de-a trebuit să reorganizez mobila. Şi a promis solemn că dacă nu se potoleşte odată criza asta, până-n vară renovăm şi sufrageria.
Editare foarte ulterioară: când e vorba de volan, citiţi cu circumspecţie când scriu “stânga” (la punctul 1) poate mă refer la dreapta de fapt, cum e cazul şi aici 
)) şi cum probabil s-a referit şi poliţistul la examneul de şoferi când mi-a spus să fac stânga şi eu am făcut dreapta …
Această însemnare este despre un bărbat. Un dobitoc. Cu permis de şofer. Deci:
Dimineaţa asta se anunţa un succes. Normal că am întârziat că a trebuit să mă spăl şi pe cap şi să-mi fac freza. Şi normal că am mai auzit eu la teve (când mă uit, aşa rar, tot timpul prind faze mişto) că dacă perii părul cât mai mult va luci extrem. Al meu e destul de scurt, dar am zis că merită efortul. Efort de 15 minute pe care l-am distrus printr-un fâs de spray. Cică “spray de întărire”. A părului. Bun, deci aşa cu frizură, cu timp suficient – că tot întârziasem deja 1 oră – plec de acasă. Cu foarte bună-dispoziţie. Ulterior urma să aflu că totul mi se trage de la freză. Buna-dispoziţie.
Ajung pe o alee paralelă cu biroul, unde parchez eu de obicei – ca să nu mă îngrămădesc pe aia cu biroul că oricum nu găsesc loc – şi mă parchez în spatele unei maşini. Vă rog să înţelegeţi că sunt femeie, deci nu stau bine cu aprecierile. Deci vă daţi seama că nu m-am apropiat încât să pup bara din spate a maşinii din faţă din simplul motiv că nu-mi dau niciodată seama cât spaţiu mai am efectiv. Dau să opresc motorul când iese din maşina din faţă un “domn” (vă rog să luaţi acest termen ca o exprimare tendenţioasă) foarte nervos şi-mi ţipă să trag maşina la 3 metri distanţă că trebuie să plece. Mă uit la el consternată. Deschid şi eu uşa şi-l întreb dacă nu poate vorbi frumos. Îmi tot repetă asta cu 3 metri. Naiba ştie ce parcări sunt alea cu 3 metri distanţă între maşini. Trag un pic maşina mai în spate. El tot dă înapoi. Zic: “să vezi că ăsta intră în mine (şi tot eu picam vinovată)”. Mai dau odată în spate. Ăsta iară marşarier. Deja avea loc suficient să iasă. Nu, el insistă, iarăşi marşarier. Până mă enervez, turez maşina ca dracu’ şi mă dau atât de tare în spate că puteai să întorci tractorul. Abia atunci a fost tâmpitul mulţumit şi a plecat fericit. Cu maşina beşinând după el. Am fost totuşi foarte fericită că la toată faza a asistat un domn ieşit la ţigară, îmbrăcat foarte elegant, cu cămaşă şi cravată roz (deosebit de fine) care mi-a spus când m-am dat jos: “ăsta e nebun, n-are ce căuta pe şosea”.
Până la urmă m-am calmat şi eu şi am râs. Eram oricum în faţa spitalului, poate omul ieşise de la psihiatrie.
În rest, toate bune, vă rog să nu vă îngrijoraţi, freza îmi stă încă excelent
Păi nu ştiu, la volan or fi bune. Dacă-l lustruiesc cu silicon sau eu ştiu, îl “machiază”. Însă dacă îl învârt ca să parcheze atunci mai bine să se lase păgubaşe. Deci povestire cu subsemnata:
Grăbită într-o dimineaţă să plătesc o rată dau câteva ture prin centru doar-doar găsesc un loc de parcare mai pe-aproape de bancă. În centru am zis???? Înseamnă că dormeam când am visat că găsesc loc de parcare în centru. Aşa că mă duc în parcarea cu plată din spate de la magazinul Bega. Acolo, surpriză, semaforul parcării e verde, deci am loc. Intru şi fix imediat după barieră vede madama ce scrie această însemnare loc de parcare. Cum eu nu parchez decât cu faţa să nu ameţesc cu spatele, îmi dau seama că în locul ăsta nu am cum să intru cu faţa fără să mă pup cu maşina de lângă sau cu şoferul ei ce întâmplător era în maşină. Deci, ce mă gândesc eu foarte inspirat: ia să dau eu un pic înapoi să pot intra acilişea. Zis şi făcut. Mă asigur stânga-dreapta, faţă-spate. Nimic de niciunde. Dau înapoi când aud bang pe plafonieră. Şoc. Ce naiba mi-o fi căzut. Când mă uit căzuse dom’le bariera peste maşina subsemnatei. Doamne-Dumnezeule. Adică eu m-am asigurat în toate direcţiile. La ce lecţie de la şcoala de şoferi amatori-femei te învaţă să te asiguri şi-n sus????? Păi nu te-nvaţă dom’le că e clar că nu ai ce să dai înapoi după ce numai ce-ai trecut de-o barieră de parcare. Râde nenea din maşina lângă care doream să o situez şi pe-a mea. Şi el şi pretenul din dreapta: “Păi de ce nu intraţi cu spatele, doamnă?” Cu zâmbetul meu tâmp pentru situaţii speciale, a priceput imediat de ce. Şi după zâmbetul tâmp vine şi întrebarea tâmpă: “acuma pot ieşi oare de aici?” “Păi de ce să ieşiţi? Mai bine intraţi să scăpaţi de bariera de pe plafonieră. Aţi luat bilet de la automat?” Tot eu, revoltată am anunţat sec că din ăla am luat şi ies de sub barieră. Şi m-am dus în alt loc, nu înainte de a mă uita în jur să văd cam câte persoane care ar putea avea blog văzură pomina. Nu de alta, dar dacă vedeţi pe youtube vreo madamă cu logan vişiniu care se chinuia să parcheze, cu o barieră peste plafonieră să ştiţi că eu eram. Şi naiba mai ştie dacă eram machiată sau nu ca să dau bine pe monitoare ….
Aşadar, Hasta la ParkingVista!
