Dragi comentatori,
Citind eu prin blogosferă ce-au descoperit unii, s-a trezit blonda din mine să se mire şi să-ntrebe: dom’le, chiar e mai bună benizna de 99? Adică eu până acuma am zis că fac efortul să-i bag Efix de la Rompetrol. Că deh, snobismul e în floare, de ce m-aş da la o parte. Şi până la urmă ce bezină recomandaţi?
Cu drag,
Eu
Astăzi, 13 februarie 2009 posesoarea şi conducătoarea autoturismului Logan, XXXX, culoare vişinie, s-a încadrat perfect între alte 2 maşini, într-o superbă manevră de parcare laterală cu spatele, dintr-o singură mişcare. Manevra, unică în cariera de şoferiţă a sus-menţionatei, va fi celebrată cu masă, dans, felicitări şi cadouri virtuale, în comentarii.
Vă aşteptăm!
Din categoria “Blonda de la Drept, Bruneta de la volan”, subsemnata mărturiseşte cu mâna pe inimă că azi era să facă 2 accidente în decurs de 15 minute.
1. Primul când a plecat de la semafor, fără a se asigura dacă e verde, roşu, mov, sau orice altă culoare din rogvaiv, aşa, ameţită după ăla din faţă [circumstanţe atenuante ar fi că pe banda din stânga aveau verde intermitent şi mi-era blocată vizibilitatea la semafor de tiruri, maşina din faţă pe banda mea a plecat în trombă şi eu am zis că e verde; dar surpriză, maşina din faţă a făcut stânga (sigur, de pe altă bandă, irelevant) şi eu m-am trezit că intru într-o intersecţie plină de maşini care aveau verde, eu având roşu; faza faină a fost că şi în spatele meu am avut un boulean care a făcut la fel ca mine; ne-am repliat şi am degajat circulaţia; închid paranteza dreaptă la circumstanţe atenuante].
2. Al doilea, vrând să fac stânga văz că maşina căreia trebuia să-i cedez prioritatea de dreapta semnalizează dreapta, deci am zis că pot face mişcarea. Dar, surpriză, ăla mergea la derută cu semnalizarea pusă că venea ameninţător tot în faţă. Ne-am oprit, şi înainte de a ne pupa, mi-a cedat pompos trecerea. Liber la imaginaţie referitor la pompos 
.
Şi cam şi cum ziua nu ar fi fost completă, soţul s-a gândit că cea mai bună metodă de a face crizei financiare e să o batem cu armele proprii. Adică să ne cumpărăm televizor. Aşadar, când am ajuns acasă m-a întâmpinat o ditamai nătămenia de-a trebuit să reorganizez mobila. Şi a promis solemn că dacă nu se potoleşte odată criza asta, până-n vară renovăm şi sufrageria.
Editare foarte ulterioară: când e vorba de volan, citiţi cu circumspecţie când scriu “stânga” (la punctul 1) poate mă refer la dreapta de fapt, cum e cazul şi aici 
)) şi cum probabil s-a referit şi poliţistul la examneul de şoferi când mi-a spus să fac stânga şi eu am făcut dreapta …
Această însemnare este despre un bărbat. Un dobitoc. Cu permis de şofer. Deci:
Dimineaţa asta se anunţa un succes. Normal că am întârziat că a trebuit să mă spăl şi pe cap şi să-mi fac freza. Şi normal că am mai auzit eu la teve (când mă uit, aşa rar, tot timpul prind faze mişto) că dacă perii părul cât mai mult va luci extrem. Al meu e destul de scurt, dar am zis că merită efortul. Efort de 15 minute pe care l-am distrus printr-un fâs de spray. Cică “spray de întărire”. A părului. Bun, deci aşa cu frizură, cu timp suficient – că tot întârziasem deja 1 oră – plec de acasă. Cu foarte bună-dispoziţie. Ulterior urma să aflu că totul mi se trage de la freză. Buna-dispoziţie.
Ajung pe o alee paralelă cu biroul, unde parchez eu de obicei – ca să nu mă îngrămădesc pe aia cu biroul că oricum nu găsesc loc – şi mă parchez în spatele unei maşini. Vă rog să înţelegeţi că sunt femeie, deci nu stau bine cu aprecierile. Deci vă daţi seama că nu m-am apropiat încât să pup bara din spate a maşinii din faţă din simplul motiv că nu-mi dau niciodată seama cât spaţiu mai am efectiv. Dau să opresc motorul când iese din maşina din faţă un “domn” (vă rog să luaţi acest termen ca o exprimare tendenţioasă) foarte nervos şi-mi ţipă să trag maşina la 3 metri distanţă că trebuie să plece. Mă uit la el consternată. Deschid şi eu uşa şi-l întreb dacă nu poate vorbi frumos. Îmi tot repetă asta cu 3 metri. Naiba ştie ce parcări sunt alea cu 3 metri distanţă între maşini. Trag un pic maşina mai în spate. El tot dă înapoi. Zic: “să vezi că ăsta intră în mine (şi tot eu picam vinovată)”. Mai dau odată în spate. Ăsta iară marşarier. Deja avea loc suficient să iasă. Nu, el insistă, iarăşi marşarier. Până mă enervez, turez maşina ca dracu’ şi mă dau atât de tare în spate că puteai să întorci tractorul. Abia atunci a fost tâmpitul mulţumit şi a plecat fericit. Cu maşina beşinând după el. Am fost totuşi foarte fericită că la toată faza a asistat un domn ieşit la ţigară, îmbrăcat foarte elegant, cu cămaşă şi cravată roz (deosebit de fine) care mi-a spus când m-am dat jos: “ăsta e nebun, n-are ce căuta pe şosea”.
Până la urmă m-am calmat şi eu şi am râs. Eram oricum în faţa spitalului, poate omul ieşise de la psihiatrie.
În rest, toate bune, vă rog să nu vă îngrijoraţi, freza îmi stă încă excelent
Păi nu ştiu, la volan or fi bune. Dacă-l lustruiesc cu silicon sau eu ştiu, îl “machiază”. Însă dacă îl învârt ca să parcheze atunci mai bine să se lase păgubaşe. Deci povestire cu subsemnata:
Grăbită într-o dimineaţă să plătesc o rată dau câteva ture prin centru doar-doar găsesc un loc de parcare mai pe-aproape de bancă. În centru am zis???? Înseamnă că dormeam când am visat că găsesc loc de parcare în centru. Aşa că mă duc în parcarea cu plată din spate de la magazinul Bega. Acolo, surpriză, semaforul parcării e verde, deci am loc. Intru şi fix imediat după barieră vede madama ce scrie această însemnare loc de parcare. Cum eu nu parchez decât cu faţa să nu ameţesc cu spatele, îmi dau seama că în locul ăsta nu am cum să intru cu faţa fără să mă pup cu maşina de lângă sau cu şoferul ei ce întâmplător era în maşină. Deci, ce mă gândesc eu foarte inspirat: ia să dau eu un pic înapoi să pot intra acilişea. Zis şi făcut. Mă asigur stânga-dreapta, faţă-spate. Nimic de niciunde. Dau înapoi când aud bang pe plafonieră. Şoc. Ce naiba mi-o fi căzut. Când mă uit căzuse dom’le bariera peste maşina subsemnatei. Doamne-Dumnezeule. Adică eu m-am asigurat în toate direcţiile. La ce lecţie de la şcoala de şoferi amatori-femei te învaţă să te asiguri şi-n sus????? Păi nu te-nvaţă dom’le că e clar că nu ai ce să dai înapoi după ce numai ce-ai trecut de-o barieră de parcare. Râde nenea din maşina lângă care doream să o situez şi pe-a mea. Şi el şi pretenul din dreapta: “Păi de ce nu intraţi cu spatele, doamnă?” Cu zâmbetul meu tâmp pentru situaţii speciale, a priceput imediat de ce. Şi după zâmbetul tâmp vine şi întrebarea tâmpă: “acuma pot ieşi oare de aici?” “Păi de ce să ieşiţi? Mai bine intraţi să scăpaţi de bariera de pe plafonieră. Aţi luat bilet de la automat?” Tot eu, revoltată am anunţat sec că din ăla am luat şi ies de sub barieră. Şi m-am dus în alt loc, nu înainte de a mă uita în jur să văd cam câte persoane care ar putea avea blog văzură pomina. Nu de alta, dar dacă vedeţi pe youtube vreo madamă cu logan vişiniu care se chinuia să parcheze, cu o barieră peste plafonieră să ştiţi că eu eram. Şi naiba mai ştie dacă eram machiată sau nu ca să dau bine pe monitoare ….
Aşadar, Hasta la ParkingVista!
Experienţă cu Poliţia Română în dimineaţa asta. După ce am venit circa 2 sate după un camion, la un moment dat am super vizibilitate şi depăşesc. Văzusem eu 2 faruri aprinse şi am ştiut că e poliţie, dar nu depăşisem 90, nu părea să fie niciun semn. Normal că mă înscriu la loc pe banda mea după depăşire şi-l văd pe ăla că se dă jos, semnalizez şi eu şi mă opresc. Îmi dau ochelarii jos, deschid geamul, zâmbesc: bună dimineaţa. “Bună dimineaţa. De ce sunteţi aşa zâmbăreaţă?”
(Cu asta m-a-ncuiat? De ce n-aş fi fost?)
“M-aţi văzut?” întreabă el
“Da, v-am văzut”.
“Păi am şi aprins farurile, am crezut că o să fiţi mai atentă”.
“Păi ce, era linie continuă?” (cu linia continuă am eu o mică problemă”.
El: “Nu era, dar noi urmărim indicatoarele, nu linia continuă”.
“Păi şi aveam indicator?” (Mă uit înapoi, văd într-adevăr indicator de depăşire interzisă, dar era pentru celălalt sens.)
Şi-i zic: “păi sincer, nu am văzut niciun indicator pe sensul meu. Văd acuma că este pentru ceilalţi, dar oricum nu vreau să mă cert cu dumneavoastră. Dacă am greşit, daţi-mi amendă şi gata.”
Îi dau actele se uită, zâmbeşte, zâmbesc şi eu. Mă întreabă de ce a expirat RCA-ul, îi spun că am uitat să listez copie după ăla nou, dar aprind repede laptopul dacă vrea. Mă întreabă de ce nu am originalul, îi spun că trăim în România şi l-au trimis prin curier, dar nu l-am primit. Mă întreabă unde merg şi-mi spune că poate să-mi suspende şi permisul. Mă uit cu un zâmbet tâmp, dau din umeri. Îmi dă actele şi spune altădată să fiu mai atentă. Îi mulţumesc frumos şi plec şi eu. Dacă-mi dădea amendă, mă şi întorceam să văd dacă am avut sau nu indicator cu depăşire interzisă. Era o zonă excelentă de pe sensul meu, mă îndoiesc că aveam. Cert e că iară m-am trezit după camionul cu vaci şi până la Lugoj nu l-am mai putut depăşi ….
