Gânduri potrivite

Zic unii că cea mai mare armă la ora actuală este informaţia. Cine deţine informaţia deţine puterea. Eu mă duc şi mai departe şi voi spune că propagarea informaţiei este putere. Internetul este la ora actuală o armă atât de puternică încât mă întreb serios dacă va veni ceva mai puternic de atât în următoarea sută de ani.

Recent, am avut o problemă de încasare a unei facturi de la o firmă cu sediul în Florida şi domiciliu efectiv în Israel. Pentru traducători există mai multe mijloace de informare cu privire la caracterul de rău/bun-platnic al unei agenţii de traducere. Printre ele aş număra BlueBoard de la Proz.com, Translatorscafe.com, paymentpractices.net, un grup de rău-platnici pe Yahoo şi un grup de discuţii pe LinkedIn. Dacă până acu’ ceva ani BlueBoard de la proz.com era cea mai eficientă metodă de a te informa şi de a raporta o agenţie rău-platnică, acuma mijloacele s-au mai înmulţit.

Clientul meu e destul de ancorat în social media, scrie un blog, participă la conferinţe despre traducere automată, e prezent online. Nu ştiu cum nu s-a gândit mai bine înainte de a refuza să discute cu mine despre factura restantă. Nu-mi imaginez ce-a fost în capul lui să nu răspundă la e-mail-uri. Plus că l-am şi anunţat că o să fac raportările de rigoare. Pe BlueBoard l-am raportat şi drept consecinţă, pentru că mai avea deja raportări, i s-a interzis să mai posteze joburi pe proz.com până la soluţionarea problemelor. Dar am descoperit un fir vechi, din 2009 pe LinkedIn, deschis de un păgubit căruia-i datora vreo 5000 de Euro. L-am reactivat eu şi s-a deschis Cutia Pandorei. Au apărut vreo 10 traducători după mine (pe unii îi anunţasem eu) care să raporteze, s-a sesizat şi Asociaţia Traducătorilor din Israel şi a reacţionat şi el, inţial aruncând cu noroi, apoi plătindu-mă pe mine, factura mea fiind mică. Imaginea lui e complet compromisă.

Recent, în Timişoara, oraşul care se mândreşte cu o sumă de premiere (primul oraş electrificat, primul tramvai electric din Europa, primul serviciu telegrafic al României de azi, prima reţea de telefonie de pe teritoriul României de azi, prima staţie de salvare din Ungaria şi România, prima stradă asfaltată de pe teritoriul de azi al României, singurul oraş european cu trei teatre de stat în română, maghiară şi germană, primul oraş liber de comunism din România) s-a întâmplat ca un club să inaugureze o mârlănie absolută, apropiind Timişoara de o nouă premieră: primul oraş din România în care se practică discriminarea persoanelor cu dizabilităţi în cluburile de fiţe. Mai precis, clubul în cauză a interzis accesul unei persoane în cărucior cu rotile, pe motiv că va deranja ceilalţi clienţi.

Inutil să vă spun ce reacţii a stârnit de la blogării timişoreni şi de la cei care au legături afective faţă de Timişoara: s-au creat pagini de Facebook anti-clubul X, s-au scris articole, s-a mediatizat cazul. Din nou, nu reuşesc să înţeleg ce-a fost în capul şefului de sală să ia o astfel de măsură cretină. În primul publicitatea negativă nu e publicitate, în al doilea rând: cum nu s-a gândit la consecinţe? Pentru că scormonind prin actele clubului, reporterii au mai descoperit diverse nereguli, conflicte cu Primăria, lipse avize de construcţii etc. Sau avea mandat să ducă afacerea spre faliment?

Multă lume uită că Internetul nu uită. Orice scrii la un moment dat, cu nume real sau pseudonim rămâne pe veci în analelele internetice, iar Google are cei mai perverşi algoritmi care scot în faţă cel mai adesea întâi mucegaiul şi abia apoi florile.

Alexandru Negrea ne invită să ne gândim la 10 bloguri pe care le-am alege pentru a ne promova serviciile sau produsele:

Eu aş alege:

1. Palatul Şuţu

2. Reporter Virtual

3. Alexandru Negrea

4. King of Romania

5. Dojo Blog

6. JEG

7. Amar de zi

8. Daily Cotcodac

9. ARHI

10. Zoso

În lumea social media nu există oameni. Există profiles. Atent alcătuite. Care să arate celorlalte profiles numai ce dorim noi ca ele să vadă despre noi. Există poze cool din concedii superbe, există implicare socială şi empatie faţă de problemele tuturor de la oraşul Băile Herculane pe care trebuie să-l salvăm până la specii pe cale de disparaţie sau diferite boli groaznice care se rezolvă cu un simplu join cause, există statusuri din care aflăm ce noutăţi s-au mai întâmplat în viaţa unui profile, există prietenii cu profiles cu care n-ai poate nimic în comun, dar care dau bine acolo pe peretele tău de noutăţi. Nu ai cont de Facebook? Nu exişti. Eşti doar un om mic ce nu înţelege şi nu se conectează la realitate. Ai cont de Facebook? Eşti un profile reuşit care înţelege schimbările, care evoluează pozitiv şi acceptă realităţile în continuă schimbare. Schimbare pozitivă, desigur. Evident că fiind un profile atât de important eşti şi foarte ocupat. Între ferma virtuală care compensează faptul că nu ai mirosit niciodată iarba proaspătă şi bălegarul real şi implicarea în diferite causes, eşti foarte ocupat să-ţi creezi the brand awareness personal care te ajută să promovezi, să te cunoască lumea, să take a grip of all those opportunities out there, să-ţi promovezi the accomplishments şi în general să epatezi.

Sigur că fiind atât de actively involved pur şi simplu nu ai timp să vezi cum arată de fapt lumea reală. E comod să schimbi statusul şi nu e nevoie să faci faţă întâlnirii cu oameni reali, care se mişcă, care respiră, care simt, care gândesc (sau nu) şi care vorbesc. Pentru că e mai dificil să te întâlneşti cu oameni reali. Trebuie să fii spontan, să vorbeşti, să porţi o conversaţie. Ar fi ideal dacă ai reuşi să fii şi amuzant şi să stârneşti senzaţii. Or, asta e foarte greu cu oamenii reali. Pentru că trebuie să gândeşti în milisecunde, replicile trebuie să-ţi curgă pe bandă. Dar în faţa a mii de profiles ca şi tine cumperi suficient timp. O replică o găseşti cu uşurinţă şi pe Google că nu se prinde nimeni. Iar timpul care trece în conversaţia cu profiles de la o replică la alta are o scuză: eşti ocupat, mai faci şi altele… Plus, dacă te întâlneşti cu oameni reali trebuie să arăţi suficient de decent (şi prin asta presupun minim spălat, călcat, parfumat şi lustruit), dar cu profiles poţi conversa oricum doreşti, se ştie că mirosurile nu se transmit încă prin tehnologie wireless. Nu încă … Profiles trăiesc hrănindu-şi viaţa cu pozele, trăirile şi senzaţiile altora. Fie bucurându-se de propriile realizări (uite bă, ăla ce rău o ajuns), fie suspinând după concediul în insule al altui profile friend.

Sună interfonul. A venit mama. Dar nu pot sta de vorbă cu ea, nu înainte de a termina de dat like la diverse profiles.

Eu zic că e minunat că sunt oameni care-şi pot câştiga existenţa din scris. Mie una îmi plac literele, cuvintele şi propoziţiile. Îmi place să citesc fie că e vorba de literatură, de documentare sau de înşiruiri de idei şi poveşti de genul “ce-am făcut eu azi la prânz la ora fără 5 minute”.

Totuşi, din toată multitudinea asta, v-aş aduce atenţiei două bloguri care fac mai mult decât să scrie. Se documentează, povestesc, informează, muncesc să culeagă şi să editeze fotografii astfel încât rezultatul chiar se numeşte muncă.

Ce să tot pierdem timpul. Mergeţi şi citiţi dacă aveţi timp şi chef.

Dacă nu, nu.

1. Rezistenţa.net

2. Art Historia

Mie îmi trec multe prin cap de obicei, însă acum sunt atâtea încât n-aş şti cu ce să-ncep. Drept care nici nu-ncep, ci vă trimit prin alte părţi să citiţi:

Despre descoperitorul femeii cu burtă la inegalabilii … Daily Cotcodac

Alianţă? D.A? Hm … la Madame Blogary

O lecţie de economie de la un programator – aproape cred că zaqk şi-a găsit naşul în ale contrazisului

Mai ţineţi minte când o fătucă a descoperit că sunt amanta lui Tiberiu Lovin? Şi că de fapt copilul meu nu e al tatălui lui, ci al lui Tiberiu Lovin? Tiberiu Lovin pe care eu nu l-am văzut în viaţa mea live. Ei bine, Lovin a identificat persoana care se ascunde în spatele faimoasei “Monica Marinescu cu mult curaj spun adevărul”.

Cel mai bine citiţi la el. Are şi capturi de ecran cu calomniile manipulările de presă scrise de ilustrul anonim înainte de a şterge arhiva blogului. Mda!

Amatori de idioţenii, remember: nu poţi fi anonim şi să arunci cu mizerii crezând că te protejează un IP de internet. Sunt doar curioasă cum mai poate apărea la catedră în faţa studenţilor săi de la Jurnalism dl. asistent universitar după o astfel de faptă.