De când cu proiectul Blogary m-am tot gândit că Internetul ăsta e cam prea frumos să fie adevărat. Sau să dureze. Gratuit. În contextul tot mai iminentei reformări a presei, cu falimente şi concedieri pe bandă, conţinutul online pare să fie mult mai valoros şi mai la îndemână. Am citit în ultima vreme articole atât de bune, cum n-am mai citit de pe vremea Caţavencului din ‘95-2003. Nu investigaţii. Analize. Şi atunci stau şi mă întreb: câtă vreme şi cât de departe poate merge conţinutul de calitate absolut gratuit? Sigur, acum autorii online au entuziasm, viziune, unii trăiesc şi din reclame. Dar câtă vreme poate merge aşa? Mai ales în cazul proiectelor comune, cu mai mulţi autori, nu poate merge la nesfârşit din câteva bannere. Adică nu poţi trăi decent din 10 banere sau câte intră pe-un blog. Şi atunci … cum?

Mi-am amintit şi am văzut recent vorbindu-se despre conceptul de a plăti pentru vizualizarea unor pagini web. Luând lucrurile la rece, accesul la Internet este foarte foarte ieftin în România acum. Cu puţină buăvoinţă până şi bunică-mea se poate conecta la forumuri pentru a studia metode a strânge fânul sau a mulge vaca. Dacă însă se va introduce plata pentru vizualizarea anumitor informaţii, lucrurile se vor schimba radical. Numărul utilizatorilor se va reduce. Mă gândesc [şi mă înfior] cum ar fi să plătim şi pentru Google.

Aşadar, dacă se va introduce acest sistem de plată, aţi fi dispuşi să plătiţi pentru conţinutul online?

Care este, fiind mai vechi, a avut timp să evolueze, pronumele relativ generând chiar şi alte greşeli, printre care cea mai odioasă – tocmai datorită modului în care s-a infiltrat – fiind în construcţiile de genul cartea care am cumpărat-o. Pentru profani, CORECT este cartea pe care am cumpărat-o.

Succesuri este abia la începutul carierei sale în lumea greşelilor intrate în limbă şi folosite de mase. Dar am întâlnit deja multă lume ce stă în dubii dacă plurarul este succese sau succesuri.

2.0 şi mai precis blogurile se laudă că ar fi noul val de presă. Mult mai credibil, mai actual actual, mai obiectiv, mai cult, mai educat. Mai profesionist adică. Ar fi şi cazul să avem aşa ceva că presa scrisă şi vizuală deja put. Şi să-mi scuzaţi exprimarea rudimentară. Din păcate, 2.0, cu ai săi bloggeri Pro şi A-listeri, nu este decât o combinaţie de fenomene pitzi, cocă plus presă scrisă obosită. Ici-colo certuri cu comentatorii, ici-colo acuzaţii, ici-colo articole slabe, ici-colo articole plătite subţiri, mirosind a pomană. Şi până la urmă astea nici n-ar fi probleme, pentru că este loc pentru toată lumea sub soare.

Problema apare când autorii 2.0 au influenţă mare asupra cititorilor. Se ştie că populaţia, masele, minţile mai slabe, au nevoie să fie ghidate. Ei bine, când aceşti autori 2.0 au influenţă asupra cititorilor, ar trebui să depună mai mult efort în a-i educa, nu a-i prosti de tot.

Astfel, Anul Nou aduce pentru toată lumea câteva momente de reflecţie asupra a ceea ce a fost, urmând decizii asupra a ceea ce urmează. Cu promisiuni şi îmi doresc să. Oarece campanie online ce-a circulat în luna trecută a implicat câţiva autori de blog care şi-au făcut câte un clip cu ce-şi propun pentru 2010. Propuneri sau ambiţii pe care le-au numit rezoluţii: rezoluţiile mele pentru 2010… Termenul a fost preluat apoi ca leapşă, circulând rapid pe mai multe bloguri, chiar şi acum.

Similar lui determinare, un englezism barbar preluat din englezescul determination care înseamnă hotărârea fermă, ambiţia de a face ceva, rezoluţie este tot un englezism barbar preluat din englezescul rezoluţie resolution. Care da, în engleză chiar înseamnă faptul că cineva şi-a propus ceva într-un anumit sens. În româneşte înseamnă totuşi, altceva.

În 2 ani însă probabil va fi necesar să-l introducem şi pe rezoluţie în dicţionare cu noul sens, alături de plurarul alternativ pentru succes, faimosul deja succesuri.

Şi Dumnezeu să ne ajute că mai urmează …

editare ulterioară: de fapt şi de drept, barbarismele astea nu sunt chiar greşeli aşa cum sunt dezacordurile, cacofoniile sau întrun . Însă dacă avem echivalente în limba română, nu e nevoie să preluăm orbeşte din alta doar pentru a părea mai interesanţi. Iar neştiinţa nu scuză…

În altă ordine de idei, îl putem prelua pe rezoluţie cu sensul ăla referitor la numărul de pixeli la monitoare şi lcd-uri. Aia da, ar fi perfect ok, pentru că din câte ştiu nu avem un termen românesc care să redea sensul….

Eu îmi înclin pălăria în faţa tuturor celor care au reuşit să-şi păstreze capul pe umeri şi părerile sănătoase. HotNews se numără printre ei.

Citiţi un articol de vis, aici.

Şi citiţi comentariile şi articolul de aici dacă vreţi să vă delectaţi cu o adunătură de tembeli, coordonaţi de guru al tembelilor, unicul şi inegalabilul, un izvor de nesecată înţelepciune, al antenelor, viiictor ciutaaaacuuuu!

Iniţiativa este cu atât mai lăudabilă cu cât s-au gândit să-i înveţe şi pe cititori despre gerunziul românesc*. Cine caută… găseşte pe acolo ceva despre aşa ceva.

*erată: de fapt, ar vrea să-i înveţe, au pornit bine, însă au dat un link greşit. De fapt şi de drept, ce-au vrut ei să spună e că, la origini, atunci când s-a trecut la scrierea cu â din a, în loc de î din i, regula spunea că se foloseşte peste tot â din a, cu excepţia: cuvintelor care încep sau se termină cu î din i, derivatelor cu prefix pentru cuvintele care încep cu î din i (neînfricat, par example) şi verbelor la gerunziu (adică ar cam fi corect: bucurîndu-se). Între timp, cam nimeni nu a prea aplicat regula asta, nici măcar legiuitorii ei şi am vaga senzaţia că acum şi Gramatica Academiei s-a dezis de ea.

Mă face să mă întreb acum cât de superficială am fost în evaluări şi cât de superficiali sunt în general profesorii. Am crezut că eu nu sunt aşa. M-am flatat că m-am apropiat de elevi, că i-am cunoscut şi i-am înţeles, că le-am transmis ceva, că m-au plăcut. Dintre toate, văz acum bine că nu i-am înţeles şi nu i-am cunoscut. Că nu am reuşit să pătrund dincolo de masca pe care au afişat-o.

Şi mă întreb acum cât de mult se schimbă oamenii când sunt în spatele monitorarelor. Oare cât din ce citim pe bloguri ne arată adevărata faţă a celor ce scriu? Pentru că în scris ai mai mult timp pentru aţi alege cuvintele şi pentru a-ţi aşterne ideile. Spontaneitatea nu-şi are rostul. Pe de altă parte, în scris, în faţa unor necunoscuţi, ai mai multă libertate să-ţi spui gândurile. Ai mai multă libertate să te dezlănţui.

Azi, Câmpul cu vise.

În primul rând, campaniile se adresează oamenilor care NU ştiu, NU se comportă şi NU acţionează într-un anumit mod. Aşadar, primul demers al campaniei a eşuat din start: pentru că oamenii ăia nici nu vor adopta spiritul promovat. Pentru că NU pot să perceapă mesajul. Pentru ei era mult mai ferm dacă li se spunea pe şleau: FĂ ceva.

În al doilea rând, pentru cei care ştiu cum se conjugă verbul “a face” demersul de a promova o greşeală e inutil. Cum la fel de inutil este şi pentru cei care NU ştiu cum se conjugă verbul “a face”. Pentru că NU vor pricepe fineţea şi puţin probabil că dacă au trecut de clasa a IV-a fără să deprindă noţiunile gramaticale, ortografice şi ortoepice elementare o vor mai face acum.

În al treilea rând, campaniile online sau televizate nu sunt decât vorbe goale. Faptele! Faptele sunt mult mai importante. Şi de multe ori nici iniţiatorii campaniilor nu acţionează în spiritul pe care-l promovează!!!!! Cel mai eficient mod de a promova o idee este de a ACŢIONA în spiritul ideii.

Ca să luăm un singur exemplu,  campania ProTV, “Jos pălăria!” ar avea mai mult succes dacă în loc să facă un promo ar înceta să mai difuzeze State de România, Happy Hour şi alte emisiuni.

Mulţumiri şi o săptămână frumoasă

Despre criza asta economică e foarte la modă să scrii. A venit criza, cum se simte criza în diverse sectoare, concedieri de criză, preţuri de criză, falimente de criză, soluţii anti-criză. Se scrie despre orice. Dar unul din subiectele “cele mai preferate”, cele mai pe val şi mai trendy este criza în imperiile media şi-n sistemul bancar. Şi jubilează cu toţii pe catafalcul consultanţilor bancari ce se bucurau în trecut de ceva comisioane pe credite, că doar era întreaga şi unica lor vină că băncile percep comisioane sau că în contract scrie acolo mic-mic de tot că se percep comisioane.  Urmează în arena urii jurnaliştii de pe lângă diverşi moguli, ameninţaţi cu reduceri salariale sau concedieri masive. Astfel, fiecare blogo-jurnalist are versiunea lui, asupra problemei crizei din presă şi se bucură că din spatele tastelor pe el nu-l dă nimeni afară şi se poate bucura de imensul sau minusculul venit din reclame, el, blogo-jurnalistul, fiind viitorul media în România.

Am găsit şi eu din memoria pasivo-afectivă câteva versuri:

Sunt câţiva morţi în oraş, iubito,

Chiar pentru asta am venit să-ţi spun,

Pe catafalc, de căldura-n oraş,

Încet, cadravrele se descompun.

(cu dedicaţie de la Bacovia, cu menţiunea – Long live, you hateful bloggers)