Citind însemnări mai vechi, am fost oripilată să descopăr câteva greşeli care cu greu ar putea fi catalogate la greşeli de tastare. Mi-am corectat aşadar din însemnări mai vechi: un “sa”, scris aiurea dezlegat când trebuia legat, un “cea”, la fel scris “ce-a” când trebuia legat şi un “dacă-ai” unde cratima nu se justifică.
Să fie tot oboseala de sfârşit de an?
Din seria “cum se mai vorbeşte pe la capitală”, îmi povesteşte soră-mea că nu mai poate face faţă principiilor fragede moştenite din liceu. Pe lângă tren (metrou) şi maşină (firobuzul nostru din Banat), tiatru (teatru) pronunţat cu un “i” strident, se confruntă tot mai des şi cu prepoziţia “după”. Pentru că nimeni nu mai ia cartea de pe dulap, ci după dulap. Şi încheie apoteotic discuţia cu: “ies după mess că mă duc la şcoală”.
Gramatica este o noţiune străină pe la capitală. Restul sunt detalii…
Precizare: corect este: cartea de pe dulap. Sigur, dacă a căzut şi este în spatele dulapului, atunci merge şi “cartea de după dulap”.
Am vorbit şi vorbesc toţi la nesfârşit de cum ne-a acaparat limba engleză. În vocabular, în gesturi, în idei, în dorinţe.
Vreau să menţionez astăzi două aspecte care mă enervează de multă vreme.
1. Titlurile. În engleză titlul “Lord of the Rings” se scrie cu majuscule. Toate cuvintele din titlu adică, mai puţin cele de legătură. În română însă, titlurile păstrează regula majusculei numai pentru primul cuvânt. Aşadar, “Stăpânul inelelor”. Titlul acestei însemnări de exemplu în română rămâne exact aşa cum l-am scris, în engleză, însă, ar deveni: “About Titles and Paragraphs”.
2. Paragrafele. În engleză paragrafele sunt aliniate justified şi sunt separate de câte un rând. Fără tab-uri. În română, titlurile se diferenţiază prin tab [cunoscut în antichitate şi sub numele de alineat] înaintea primei propoziţii a unui paragraf, fără rânduri libere între paragrafe.
Asta pentru cei care vor să mai vorbească şi să scrie româneşte…
Iarăşi despre traducătorii de filme. Ăia care nu se mai transpun în limba/cultura şi simţămintele româneşti când tastează. Dacă în engleză spun “How do you like it?” nu traducem literal “cum îţi place?” pentru că sună nefiresc în limba noastră, o comoară.
Altfel, cum să-mi placă. Îmi place execrabil. 
Din ciclul greşelilor gramaticale de o crasă incultură, prezentăm astăzi perechea “numai şi decât” care, contrar aparenţelor nu formează cuplul de succes numaidecât.
O expresie de genul: am decât un neuron este TOTAL agramată anagramată (anagramată a fost mintea mea când am scris aşa ceva). Jurnalişti din toate ţările, reporteri TV etc, puneţi mâna pe Gramatica Academiei [o ediţie de colecţie ar fi mai indicată] şi mai repetaţi câte ceva până nu ajungeţi să nu mai puteţi râde de Vanghelie şi Becali.
Pentru profani, am numai un neuron. nu am decât un neuron.
Ştie cineva să-mi spună dacă doctorii scriu atât de infect urât? Ca să pară că sunt inteligenţi sau ca să-şi ascundă eventualele greşeli??
Întreb şi io …
