editare ulterioară: Să vă fie clar: eu nu vreau să moară D-i-n-i-c-ă . Este prima dată când mă afectează o perspectivă atât de sumbră privind o celebritate. Mă rog la Dumnezeu să se găsească portiţa de salvare.

În primul rând, campaniile se adresează oamenilor care NU ştiu, NU se comportă şi NU acţionează într-un anumit mod. Aşadar, primul demers al campaniei a eşuat din start: pentru că oamenii ăia nici nu vor adopta spiritul promovat. Pentru că NU pot să perceapă mesajul. Pentru ei era mult mai ferm dacă li se spunea pe şleau: FĂ ceva.

În al doilea rând, pentru cei care ştiu cum se conjugă verbul “a face” demersul de a promova o greşeală e inutil. Cum la fel de inutil este şi pentru cei care NU ştiu cum se conjugă verbul “a face”. Pentru că NU vor pricepe fineţea şi puţin probabil că dacă au trecut de clasa a IV-a fără să deprindă noţiunile gramaticale, ortografice şi ortoepice elementare o vor mai face acum.

În al treilea rând, campaniile online sau televizate nu sunt decât vorbe goale. Faptele! Faptele sunt mult mai importante. Şi de multe ori nici iniţiatorii campaniilor nu acţionează în spiritul pe care-l promovează!!!!! Cel mai eficient mod de a promova o idee este de a ACŢIONA în spiritul ideii.

Ca să luăm un singur exemplu,  campania ProTV, “Jos pălăria!” ar avea mai mult succes dacă în loc să facă un promo ar înceta să mai difuzeze State de România, Happy Hour şi alte emisiuni.

Am încercat să nu scriu nimic despre asta. Pentru că s-a făcut din acest deces o uriaşă campanie  mediatică menită să genereze trafic, rating sau cititori, în funcţie de cine unde a scris.

Dar e atât de trist că acuma se cunosc mai multe adevăruri, că acum toţi cei care l-au blamat s-au trezit să le pară rău, să aducă în lumină nefericirea pe care a trăit-o, tristeţea care l-a răpus şi multele neadevăruri de showbiz care i-au fost puse pe conştiinţă.

Timp de mulţi ani muzica lui a stat în umbra excentricităţilor sale, a scandalurilor de presă şi a răutăţilor aruncate. Acum nu mai rămâne decât să fie recunoscut numai pentru muzica sa, pentru videoclipurile fenomenale şi pentru paşii săi de dans unici. De acum nu va mai conta decât ce a lăsat în urmă. Până când va apărea un nou rege care să-l detroneze.

Şi atunci nu avea dreptate Eminescu?

Iară noi? noi, epigonii?… Simţiri reci, harfe zdrobite,
Mici de zile, mari de patimi, inimi bătrâne, urâte,
Măşti râzânde, puse bine pe-un caracter inimic;
Dumnezeul nostru: umbră, patria noastră: o frază;
În noi totul e spoială, totu-i lustru fără bază;
Voi credeaţi în cântul* vostru, noi nu credem în nimic!

*În textul original e “scrisul”.

Acuma serios vorbind. Mă întreb dacă părinţii, atunci când aleg numele copilului se gândesc pe viitor, cine ştie ce meserie-şi alege, cine ştie în ce funcţie importantă ajunge, cum se va potrivi numele cu prenumele şi cu funcţia? Pentru că un Crinel, un Georgică, un Florinel sau un Mugurel dă bine în copilărie, cam până în clasa a VIII. Cu indulgenţă. Dar dacă ăştia ajung prefecţi, miniştri sau, doamne fereşte preşedinţi de ţară lucrurile se complică. Te râde lumea, mamă )) Şi cunosc personal 2 cazuri nefericite de oameni care au ajuns în funcţii înalte (unul este profesor doctor la Universitatea de Vest, o persoană inteligentă şi deosebită, celălalt, persoană importantă nu spui cine ) care se laudă cu nume de Mihăiţă şi Georgică în buletin. Nu e păcat?

În altă tabără se situează Pablo şi Fernando, Luciano, Ronaldo, Isaura, Fernanda etc. Aici lucrurile sunt interesante. Pentru că Pablo Fernando Avădanei poate ajunge mare, dar mai poate ajunge şi zidar sau şofer. Sau poate ajunge artist (plastic sau sculptor, nu din ăsta de duzină; nu ştii cum e norocul şi talentul omului în viaţă).

Cum să te prezinţi cu numele astea? Ce-i în capul părinţilor ălora?

PS1: nu vorbim aici de numele impunătoare, cu rezonanţă, cu ceva legătură între nume şi prenume …

PS2: combinaţiile de nume şi funcţiile menţionate sunt numai exemple, fără legătură cu persoane reale (sau cel puţin nu am eu cunoştinţă directă sau indirectă)

Editare ulterioară: m-am tot chinuit să-mi amintesc: am avut la un moment dat în faţă un buletin pe numele Zărzărică Florin Zorzonel. Comentariile sunt de prisos ….

De la Cosmopolitan la Tabu şi InStyle sau Vogue lumea e plină de reviste pentru femei independente, deştepte, frumoase, cu carieră (cacofonia nu este neintenţionată) şi de sfaturi cum să şi ce să. Dacă v-aţi săturat de aceleaşi clişee despre cum să nu te mai prefaci că ai orgasm şi să-ţi înveţi bărbatul să ţi-l ofere, despre diete, standarde de top-modele, cum să ai o carieră de succes, cum să te distrezi, cum să te îmbraci, citiţi un blog de femei deştepte, scris de femei deştepte pentru femei deştepte.

Ei bine, dragii moşului, promoţia asta a avut ceva special. Pentru că din 30 câţi erau de toţi, doar vreo 3-4 rătăciţi erau pierduţi de turmă. Restul au fost uniţi mereu. În excursii, chiul în grup, colinda de Crăciun la profi, evenimente etc. Ah şi da, era una din cele mai bune promoţii. Dar am mai zis asta, nu? Pentru că eram noi toţi atât de grozavi nu puteam termina liceul decât în mod grozav, cum altfel. Aşa că: ne-am făcut albume alb-negru (când moda era color) ca să arătăm noi că viaţa e alb sau negru pentru noi, cu o grămadă de citate din alea super inteligente, descrieri ale noastre, spaţiu pentru dedicaţii de la colegi, de la profi etc. În ultima zi de şcoală tradiţionalul meci de fotbal profi-elevi a fost aşteptat de ai noştri toţi, băieţi şi fete, cu tricouri verzi şi pălării speciale, cu ovaţii şi o galerie de vis, cu un baner mare ridicat în curte pe care scria XII A Info United. Ce mai, o nebunie.

Au trecut 10 ani şi ne strângem să organizăm întâlnirea de 10 ani. Cu o reeditare a albumului, color de data asta (că-n viaţă au apărut şi culorile şi mai ales gri-ul), ne căutăm tricourile şi banerul, pregătim ceva special. Ocazie cu care apar, bineînţeles şi orgoliile. Pentru că aşa o generaţie specială nu putea da decât oameni speciali. Cariere fulminante: informaticieni, medici (din ăia buni), academie militară, inspectori pe la finanţe, profesori (aici mă includ şi eu:P), directori de bancă, economişti serioşi, asistenţi pe la universitate etc. Din 30, absolut toţi au urmat ceva de succes. Real.

Ziceam ceva de orgolii? Păi da, orgoliile spun că la întâlnire trebuie să vii cu cea mai bună maşină (şi da, unii şi-au luat urgent A4), cu portofoliul de realizări (unii au fost şefi la 25 de ani prin armată, peste 65 de persoane), trebuie să arăţi impecabil (de asta iaca se chinuie şi subsemnata să slăbească), fiecare după putinţă. Orgoliile nasc de asemenea 10 de organizatori ai evenimentului, că doar deh, fiecare ştie cel mai bine.

Într-o discuţie telefonică, aseară, cu creierul generaţiei Info United, o domnucă doctorandă, stabilim noi ce şi cum, vorbim despre cum va fi întâlnirea cu profii, catalogul, Gaudeamus, etc. Şi mă întreabă dacă în noul album ar trebui să mai lăsăm loc pentru dedicaţii. “Pentru cei care mai ştiu să scrie. Fără sh şi tz” (am citat). Ideea de dedicaţii mi se pare perimată. La fel cum perimat pare, probabil, să NU scrii cu sh şi tz….

2009 este în mod cert anul amintirilor.

Geo, însemnarea asta a fost şi pentru tine, cu dedicaţie, că numai tu citeşti pe aici

De ce ai blog?

Pentru că mi-am scris un jurnal zilnic sau săptămânal din clasa a IX-a până-ntr-a 11-a şi îmi face plăcere să recitesc copilăriile alea. Cred că va fi la fel şi cu blogul ăsta. Faptul că acest blog e public, pe când jurnalul din liceu, nu, cred că ţine de narcisism (tuturor ni se pare că avem ceva interesant, remarcabil şi mirobolant de zis, nu? ).

Ce vrei tu prin blogul tău?

Nimic. Înghesui aici toate frustrările, le recitesc periodic şi corectez ce se poate. Oho, adesea îmi dau seama că am multe de corectat la mine. În special temperamentul … Şi mi-ar plăcea să fie utilă cuiva rubrica de literatură şi însemnările despre gramatică şi greşeli …

Ah şi blogul e un excelent exerciţiu de scriitură. Pentru mine.

Ce aştepţi tu de la blogul tău?

Să-mi aducă aminte …

Dau leapşa mai departe la DoDu, cu drag, din Timişoara (aşa-i trebe’ dacă n-a vrut s-o fure) şi Inei.