January 5, 2009 - 12:11 pm
În 1999 absolvea Liceul Teoretic “Traian Doda” din Caransebeş, una din cele mai bune promoţii ale secţiei de informatică. Ever. Bineînţeles, aceste informaţii nu ar avea niciun sens dacă nu mă aflam şi eu printre ei, ca oaia rătăcită printre Pascal, FoxPro, 486 şi 586 (astea erau un fel de Intel Pentium Dual Core al “vremilor”), integrale, Mendeleev, planuri înclinate (ce chestie, doar asta-mi amintesc din fizică) şi altele asemenea, în loc să mă situez în tabăra de filologie cum era şi normal.
Ei bine, dragii moşului, promoţia asta a avut ceva special. Pentru că din 30 câţi erau de toţi, doar vreo 3-4 rătăciţi erau pierduţi de turmă. Restul au fost uniţi mereu. În excursii, chiul în grup, colinda de Crăciun la profi, evenimente etc. Ah şi da, era una din cele mai bune promoţii. Dar am mai zis asta, nu?
Pentru că eram noi toţi atât de grozavi nu puteam termina liceul decât în mod grozav, cum altfel. Aşa că: ne-am făcut albume alb-negru (când moda era color) ca să arătăm noi că viaţa e alb sau negru pentru noi, cu o grămadă de citate din alea super inteligente, descrieri ale noastre, spaţiu pentru dedicaţii de la colegi, de la profi etc. În ultima zi de şcoală tradiţionalul meci de fotbal profi-elevi a fost aşteptat de ai noştri toţi, băieţi şi fete, cu tricouri verzi şi pălării speciale, cu ovaţii şi o galerie de vis, cu un baner mare ridicat în curte pe care scria XII A Info United. Ce mai, o nebunie.
Au trecut 10 ani şi ne strângem să organizăm întâlnirea de 10 ani. Cu o reeditare a albumului, color de data asta (că-n viaţă au apărut şi culorile şi mai ales gri-ul), ne căutăm tricourile şi banerul, pregătim ceva special. Ocazie cu care apar, bineînţeles şi orgoliile. Pentru că aşa o generaţie specială nu putea da decât oameni speciali. Cariere fulminante: informaticieni, medici (din ăia buni), academie militară, inspectori pe la finanţe, profesori (aici mă includ şi eu:P), directori de bancă, economişti serioşi, asistenţi pe la universitate etc. Din 30, absolut toţi au urmat ceva de succes. Real.
Ziceam ceva de orgolii? Păi da, orgoliile spun că la întâlnire trebuie să vii cu cea mai bună maşină (şi da, unii şi-au luat urgent A4), cu portofoliul de realizări (unii au fost şefi la 25 de ani prin armată, peste 65 de persoane), trebuie să arăţi impecabil (de asta iaca se chinuie şi subsemnata să slăbească
), fiecare după putinţă. Orgoliile nasc de asemenea 10 de organizatori ai evenimentului, că doar deh, fiecare ştie cel mai bine.
Într-o discuţie telefonică, aseară, cu creierul generaţiei Info United, o domnucă doctorandă, stabilim noi ce şi cum, vorbim despre cum va fi întâlnirea cu profii, catalogul, Gaudeamus, etc. Şi mă întreabă dacă în noul album ar trebui să mai lăsăm loc pentru dedicaţii. “Pentru cei care mai ştiu să scrie. Fără sh şi tz” (am citat).
Ideea de dedicaţii mi se pare perimată. La fel cum perimat pare, probabil, să NU scrii cu sh şi tz….
2009 este în mod cert anul amintirilor.
Geo, însemnarea asta a fost şi pentru tine, cu dedicaţie, că numai tu citeşti pe aici 