Gânduri potrivite

Despre Bucurenci s-a scris mult şi peste tot. Că e plin de fiţe, că e obraznic şi superficial… Bucurenci e monden, a e actual, e emancipat. Şi e isteţ. Ia priviţi ce răspuns dă: Duminica faptelor bune

De la Cosmopolitan la Tabu şi InStyle sau Vogue lumea e plină de reviste pentru femei independente, deştepte, frumoase, cu carieră (cacofonia nu este neintenţionată) şi de sfaturi cum să şi ce să. Dacă v-aţi săturat de aceleaşi clişee despre cum să nu te mai prefaci că ai orgasm şi să-ţi înveţi bărbatul să ţi-l ofere, despre diete, standarde de top-modele, cum să ai o carieră de succes, cum să te distrezi, cum să te îmbraci, citiţi un blog de femei deştepte, scris de femei deştepte pentru femei deştepte.

Descoperit la Dragoş Bucurenci, continuat aici.

În 1999 absolvea Liceul Teoretic “Traian Doda” din Caransebeş, una din cele mai bune promoţii ale secţiei de informatică. Ever. Bineînţeles, aceste informaţii nu ar avea niciun sens dacă nu mă aflam şi eu printre ei, ca oaia rătăcită printre Pascal, FoxPro, 486 şi 586 (astea erau un fel de Intel Pentium Dual Core al “vremilor”), integrale, Mendeleev, planuri înclinate (ce chestie, doar asta-mi amintesc din fizică) şi altele asemenea, în loc să mă situez în tabăra de filologie cum era şi normal.

Ei bine, dragii moşului, promoţia asta a avut ceva special. Pentru că din 30 câţi erau de toţi, doar vreo 3-4 rătăciţi erau pierduţi de turmă. Restul au fost uniţi mereu. În excursii, chiul în grup, colinda de Crăciun la profi, evenimente etc. Ah şi da, era una din cele mai bune promoţii. Dar am mai zis asta, nu? Pentru că eram noi toţi atât de grozavi nu puteam termina liceul decât în mod grozav, cum altfel. Aşa că: ne-am făcut albume alb-negru (când moda era color) ca să arătăm noi că viaţa e alb sau negru pentru noi, cu o grămadă de citate din alea super inteligente, descrieri ale noastre, spaţiu pentru dedicaţii de la colegi, de la profi etc. În ultima zi de şcoală tradiţionalul meci de fotbal profi-elevi a fost aşteptat de ai noştri toţi, băieţi şi fete, cu tricouri verzi şi pălării speciale, cu ovaţii şi o galerie de vis, cu un baner mare ridicat în curte pe care scria XII A Info United. Ce mai, o nebunie.

Au trecut 10 ani şi ne strângem să organizăm întâlnirea de 10 ani. Cu o reeditare a albumului, color de data asta (că-n viaţă au apărut şi culorile şi mai ales gri-ul), ne căutăm tricourile şi banerul, pregătim ceva special. Ocazie cu care apar, bineînţeles şi orgoliile. Pentru că aşa o generaţie specială nu putea da decât oameni speciali. Cariere fulminante: informaticieni, medici (din ăia buni), academie militară, inspectori pe la finanţe, profesori (aici mă includ şi eu:P), directori de bancă, economişti serioşi, asistenţi pe la universitate etc. Din 30, absolut toţi au urmat ceva de succes. Real.

Ziceam ceva de orgolii? Păi da, orgoliile spun că la întâlnire trebuie să vii cu cea mai bună maşină (şi da, unii şi-au luat urgent A4), cu portofoliul de realizări (unii au fost şefi la 25 de ani prin armată, peste 65 de persoane), trebuie să arăţi impecabil (de asta iaca se chinuie şi subsemnata să slăbească), fiecare după putinţă. Orgoliile nasc de asemenea 10 de organizatori ai evenimentului, că doar deh, fiecare ştie cel mai bine.

Într-o discuţie telefonică, aseară, cu creierul generaţiei Info United, o domnucă doctorandă, stabilim noi ce şi cum, vorbim despre cum va fi întâlnirea cu profii, catalogul, Gaudeamus, etc. Şi mă întreabă dacă în noul album ar trebui să mai lăsăm loc pentru dedicaţii. “Pentru cei care mai ştiu să scrie. Fără sh şi tz” (am citat). Ideea de dedicaţii mi se pare perimată. La fel cum perimat pare, probabil, să NU scrii cu sh şi tz….

2009 este în mod cert anul amintirilor.

Geo, însemnarea asta a fost şi pentru tine, cu dedicaţie, că numai tu citeşti pe aici

Ca să nu închei anul fără o leapşă şi pentru că e voie de furat, iaca am furat o leapşă de pe blogul Irinei: “De ce ai blog? Ce vrei tu prin blogul tău? Ce aştepţi tu de la blogul tău?”

De ce ai blog?

Pentru că mi-am scris un jurnal zilnic sau săptămânal din clasa a IX-a până-ntr-a 11-a şi îmi face plăcere să recitesc copilăriile alea. Cred că va fi la fel şi cu blogul ăsta. Faptul că acest blog e public, pe când jurnalul din liceu, nu, cred că ţine de narcisism (tuturor ni se pare că avem ceva interesant, remarcabil şi mirobolant de zis, nu? ).

Ce vrei tu prin blogul tău?

Nimic. Înghesui aici toate frustrările, le recitesc periodic şi corectez ce se poate. Oho, adesea îmi dau seama că am multe de corectat la mine. În special temperamentul … Şi mi-ar plăcea să fie utilă cuiva rubrica de literatură şi însemnările despre gramatică şi greşeli …

Ah şi blogul e un excelent exerciţiu de scriitură. Pentru mine.

Ce aştepţi tu de la blogul tău?

Să-mi aducă aminte …

Dau leapşa mai departe la DoDu, cu drag, din Timişoara (aşa-i trebe’ dacă n-a vrut s-o fure) şi Inei.

Vorbeam aici despre faptul că se vând foarte bine sărbătorile la noi. Aflu acuma cu jumătate de ureche, de la televizor, că nu trebuie să-mi mai fac griji – şi de aici am ciulit deja ambele urechi – în ceea ce priveşte decorarea bradului de Crăciun şi a casei cu ocazia acestei sărbători. Hopa, zic eu, în sfârşit, e criză se recomandă economie. Gata, să terminăm cu şopingul.

Ha! Aţi crezut-o şi pe asta?

Ei bine, nu. Au apărut firmele care decorează bradul, casa şi masa de Crăciun pentru ca noi să nu mai batem capul cu acest detaliu minuscul. Fantastic. Mirobolant. E târziu acum să-l sun şi pe tata să-l informez.  Că el, săracul, de fiecare Crăciun are mari probleme verificând toate beculeţele din vechea instalaţie, cu aranjatul globurilor cât mai simetric şi în funcţie de culori în brad şi cu aşezarea betelii pe brad, la final. De acum poate şi el să stea liniştit să-şi savureze răchia că există firme care-şi vor bate capul cu detaliile astea.

Ups, am zis savureze răchia? Păi poate firmele astea se ocupă şi cu savuratul răchiei. Poate vor spune ele şi poezia în locul lui Alexei…

Aştept cu interes firmele cu sloganul: “Fii liniştit! Noi trăim pentru tine. Te trezim noi la îmbălsămat.”

De la începutul lunii noiembrie deja, toate magazinele de profil au scos marfa de Crăciu: globuri, beteală, tot felul de decoraţiuni etc. Peste tot auzi muzică în spiritul Crăciunului şi tot felul de chestii de cheltuit bani. Crăciunul nu mai este o sărbătoare de familie în care să te bucuri, de bradul pe care-l împodobeşti cu drag, de grija cu care pui beteala puţină şi globurile din sticlă, nu din plastic, în aşa fel încât să fie perfect simetric. În care legi cu aţă bomboane în înveliş colorat, în care să asculţi copiii ce-ţi cântă la uşă colinde. Crăciunul este acum o căutare frenetică după cel mai impetuos brad, asortat cu globuri fie numai roşii, fie numai albastre, fie roşu cu auriu etc, după decoraţiuni de tot felul, şi ultimele colinde ale lui Hruşcă (eventual pe torrente). Se vinde foarte bine Crăciunul. Ca şi Paştele. Parcă văd că apar şi tarabele pe centru (înainte de Sf. Nicolae) cu tot felul de chestii de la vaze şi scrumiere la globuri şi beteală, căciuli şi fulare, lumânări şi mărgele, pături din lângă groasă, scăunele artizanale şi brichete încrustate şi aurite.

Mda ….