Gânduri potrivite

Ca să lămuresc o problemă în caz că postările mele nu sunt afişate corect: scriu cu diacritice pentru că limba română ar fi limba romana fără ele, iar eu nu ştiu să vorbesc romana.

Dacă vă uitaţi la data acestui mesaj veţi observa că … suprise sunt în grafic cu promisiunea de a scrie zilnic. M-am gândit să scriu astăzi despre limba română. Nu ştiu cum aş putea să sintetizez tot ce vreau să spun într-un mesaj care să-mi permită să şi termin traducerile pentru dimineaţă la prima oră. Dar voi încerca.

Dragostea mea pentru limba română a început odată cu clasa a I şi învăţătoarea. Am avut o învăţătoare frumoasă. Care ne-a învăţat să ne scriem numele pe caiete, să lăsăm o filă albă la început, să scriem cu alineat de două degete, să nu facem colţuri la caiete, să ordonăm ideile în paragrafe. Mă întreb de ce nu se mai face acest lucru şi acuma. Cred cu putere că disciplina minţii se învaţă de la învăţătoare. Ei bine, ca să mă întorc la limba română, învăţătoarea mea era mai bună la română. Drept pentru care primeam compuneri de alcătuit. Ce-mi plăceau cerinţele de pe vremuri: “alcătuiţi propoziţii cu…”, “alcătuiţi o compunere….” Îmi amintesc şi acuma propoziţia alcăuită cu “monoton”: Afară plouă monoton. Acuma nu mai alcătuieşte nimeni nimic Bun. Mergeam şi la olimpiade. Am scris odată o compunere cu titlul “Eu în anul 2000″. Elogii, lauri. O citeam tuturor. Eram tare mândră. La examenul de admitere în liceu aş fi luat 10 la română dacă nu greşeam TOATE:P despărţirile în silabe. Clar că le-am greşit, că astea ţin de logică. Mintea mea e ilogică. Am citit mult. Vara mergeam la bunici şi citeam. O carte din aia mică Biblioteca ptr. toţi pe zi. Bunicul mă certa mereu: măi, nu tot teorie … şi practică. Facultatea nu am făcut-o la engleză-română cum mi-am dorit. Pentru că profei de la meditaţii i-a fost ciudă că NU-MI place Bacovia şi a spus că “am mult de recuperat şi de citit” (am terminat clasă de info, ceea ce făcea imposibilă în opinia ei o carieră în litere) ). M-a trimis la engleză-germană. Literatura germană m-a lăsat rece însă.

Am predat româna la elevi de liceu. Cred că m-au iubit. Am încercat să-i fac să iubească literatura. Să închidă ochii şi să-mi spună ce văd. Unii nu vedeau nimic. Alţii se uitau chiorâş la mine. Alţii VEDEAU. Mi-a părut rău când mi-au luat orele de română. Eminescu, Ion, Caragiale rămâneau în urmă. Nu mai puteam să discut despre ei. Închid ochii şi-l văd pe Ion sărutând pământul. I-am iertat totul lui Ion: brutalitatea, sălbăticia, lăcomia. Sărutul pământului l-a salvat în ochii mei.

Nu am să înţeleg niciodată de ce nu se predă gramatică la liceu. Cu subiecte, predicate, complemente. E vitală. Gramatica e ca matematica. E disciplinată. Încercând să le explic elevilor să se exprime corect, m-am aflat în impas. Cum să le explic necesitatea prepoziţiei “pe” la acuzativ. De ce de fapt nu e corect: “cartea care am citit-o”????? Că aşa se vorbeşte la televizor. Ei aşa văd în tolcşouri cu diverse vipuri. Cum să le explic că nu există cuvântul “agramaticalităţi”? Dacă însuşi primarul V***lie îl foloseşte pe posturi de audienţă naţională? Cum să le explic raţionamentul lui “niciun” şi “nicio”? Când iluştri academicieni au decis că aşa trebuie să scriem, argumentând aproape tembel. Cum să-i învăţ să scrie să-ţi şi nu-ţi plânge de milă şi nu săţi şi nuţi plânge ….? Dacă învăţătoarei nu i-a păsat la timp de asta? Cum când iluştrii academicieni urmăresc posturile TV şi lucrează pentru a edita o lucrare conform căreia, în curând şi alde Be**lli, V****lie, manele & Co. vorbesc CORECT?

Nu mai ştie nimeni ce sunt diacriticele. Nu le mai folosim sub pretextul că tehnologa asta IT nu le suportă. Cuvântul “tata” poate însemna: tată, ţâţă, ţaţă etc. Avem acum în schimb: Putetzi va rog sa traducetzi rpd k ma grabesc shi nu pot ashtepta. Nu mai punem punct, virgulă, nu mai folosim literă mare.

Ce trist

Posted limba română |