Gânduri potrivite

Hm. A trecut un an de când n-am mai scris. Is it possible??????? Am vrut să scriu ceva despre summit, dar dup’aia m-am gândit că s-a zis deja cam tot ce era de zis. Mă distrează ideea asta cu blogul. Pentru că deşi am multe multe de zis, şi aşa cum mi-a spus o …. persoană (am ezitat să-i spun prietenă, să-i spun cunoştinţă, să-i spun şefă la nivel internaţional …) “I do a lot of thinking”, totuşi …. words won’t come out.

Se întâmplă un lucru foarte ciudat. Mi se întâmplă mie tot ce am zis că nu o să fac niciodată. Pe când eram studentă şi citeam Cosmopolitan, erau toate articolele alea simpliste şi pentru minţi cu o “inteligenţă discretă” (citat Ioan T. Morar) din care tema era clar: “lipsa timpului nu înseamnă că trebuie să nu vă îngrijiţi” bla bla …. stăteam cocoţată în vârful patului de cămin (cu colega mea vizavi; ambele very fashionable cu unghiile proaspăt vopsite şi machiate la ora 10 seara, în caz că trebuie să ieşim până la baie…) şi-mi spuneam: “Mie asta nu o să mi se întâmple niciodată. Nu există să nu ai 15 minute timp pe zi.” Oricum în facultate am avut timp berechet. Literatura obligatorie o citisem în mare parte deja, la cursuri se predau lucruri pe care le ştiam (80%) deci AVEAM TIMP.

Acum, la 5 ani, (am stat să calculez şi sunt şocată …. au trecut 5 ani) de la acele vremuri constat trist că NU AM TIMP. Ies adesea nemachiată (pacat capital pe vremea aia), abia am timp să mă uit dacă pantalonii chiar merg cu bluza, unghiile mele văd vopsea doar când doarme fiu-meu, altfel îl aud …. Nu, nu şi pune mâna pe unghia proaspăt vopsită. Mască de păr sau de faţă şi loţiune de corp numai şi numai când mă enervez maxim şi-mi fac timp cu forţa. Acuma să nu mă înţelegeţi greşit. Mă mai spăl încă pe dinţi&Co.

La fel râdeam în aceeaşi perioadă mirifică (a studenţiei) de mama care făcea listuţe cu ce tre’ să cumpere, cu bani ce-i are de dat şi pe unde etc. Na, şi m-am trezit şi eu că în agenda mea scrie: de cumpărat carte pentru Alexei, de cumpărat …, de mers la …, etc.

Ce trist!

PS: tocmai nu mai am timp. Poate revin azi, între timp ca să fie mai mult scris pe blogul meu …. pun o poezie:

____________________________________________________________________________________________________

Ce bine că eşti

E o întâmplare a fiinţei mele
şi atunci fericirea dinlăuntrul meu
e mai puternică decât mine, decât oasele mele,
pe care mi le scrâşneşti într-o îmbrăţişare
mereu dureroasă, minunată mereu.

Să stăm de vorbă, să vorbim, să spunem cuvinte
lungi, sticloase, ca nişte dălţi ce despart
fluviul rece în delta fierbinte,
ziua de noapte, bazaltul de bazalt.

Du-mă, fericire, în sus, şi izbeşte-mi
tâmpla de stele, până când
lumea mea prelungă şi în nesfârşire
se face coloană sau altceva
mult mai înalt şi mult mai curând.

Ce bine că eşti, ce mirare că sunt!
Două cântece diferite, lovindu-se amestecându-se,
douâ culori ce nu s-au văzut niciodată,
una foarte de jos, întoarsă spre pământ,
una foarte de sus, aproape ruptă
în înfrigurata, neasemuită luptă
a minunii că eşti, a-ntâmplării că sunt.

(Nichita S.)

Tags: gânduri   Posted amalgam |