Gânduri potrivite

Se uită în jur şi nu văzu decât aceeaşi pereţi care o încorsetau precum o menghină. Voia să evadeze din lumea aceasta întunecată, să meargă departe, îşi imagină că zboară, coborând uneori numai ca să atingă apa mării cu vârfurile degetelor pentru ca apoi să urce din nou. Era libertatea cea pe care ea o voia. Se uită la el, aşa cum stătea adormit într-o parte şi se gândi când ajunseră aici. Când ajunseră să nu se mai cunoască? În ce moment drumurile au devenit atât de diferite şi ce-i mai lega în acest moment? Fiecare dintre ei arăta la fel. Priveau la acelaşi televizor, mâncau împreună la aceeaşi masă, dormeau împreună în acelaşi pat de peste zeci de ani. Şi totuşi, nimic nu mai era la fel. Îi atinse mâna rece şi se cutremură.

Se întoarse din nou privind spre pereţi, spre uşi şi spre geam. Geamul. Îl deschise cu o smucitură şi privi în jos. Acum buruienile năpădeau vechiul gazon, nucul bătrân era uscat şi încovoiat. Gândurile o purtară apoi spre vremea copilăriei când se juca pe bara de bătut covoare. Încercă să se agaţe de ceva, atinse o creangă şi apoi pământul zdrobită.

Vântul scârţâi geamul şi-l trezi şi pe el.

Posted din vis |