Gospodina nebună
Nu ştiu ce-am de la o vreme. Mă tot gândesc la bucătărie, gătit, pâine, chestii. N-am fost niciodată o gurmandă. Nu sunt nici acuma (să nu uităm totuşi porumbul fiert…). Şi să nu vorbesc de gătit … mă roagă soţul uneori să stau măcar cu el să-i ţin de urât. Adevărul că nu suport bucătăria. Ca încăpere. Îmi place să spăl vase, să curăţ aragazul, însă să nu mă pui să curăţ vreo ceapă sau ceva. Sau să mestec în oală. Sau să-mi scot mâncare-n farfurie. Îmi amintesc acum o întâmplare penibilă. Am coborât de pe Semenic cu colegi de la birou şi ne-am oprit în Reşiţa, socrii şefului de pe vremea aia ne aşteptau la masă. Masă ca-n Banat cu supă, sarmale, 2 feluri de fripturi, 3 de murături, 2 de prăjitură, compot … o grămadă. No, bine, frate şi eu ce mă fac. Să-mi scot supă….. hm, că nu am soţul din dotare cu mine. Nici pe mama n-am luat-o la munte. Şi, stând eu să cuget oare cum o să-mi scot eu supă din castronul ăla, cu tăiţei cu tot fără să produc un dezastru, când a ajuns polonicul din mine, mi-a ieşit un invariabil: nu, mulţumesc! Adică nu ştiu ce era mai penibil: să refuz un fel de mâncare sau să fi răsturnat ceva pe masa ornamentată?? Şi plus de asta eu ADOR supa cu tăiţei. La fel, la următoarele feluri, mi-am scos cu o frică fantastică. Şi compot nu am mâncat.
Şi atunci, mă întreb, ce-am frate, zilele astea de mă gândesc numai la gospodine???
