Gânduri potrivite

ORGÓLIU, orgolii, s.n. Părere foarte bună, adesea exagerată şi nejustificată, despre sine însuşi, despre valoarea şi importanţa sa socială; îngâmfare, vanitate, suficienţă, trufie. – Din it. orgoglio. Cf. fr. o r g u e i l.
Sursa: DEX ‘98 |

Nu ştiu dacă numai românii suferă de această boală sau şi alte naţii, dar e cert că la noi e deja patologic. Nu de puţine ori ne confruntăm cu situaţii în care drăcuşorul ăla rău din creier îşi întinde furcile orgoliului şi ne întunecă gândirea. Orgoliul ăsta ne face să ne simţim cei mai grozavi, cei mai puternici, cei mai inteligenţi. Şi afecteză deopotrivă şi oameni cu studii şi oameni fără studii. Ăştia cu studii au în spate scuza celor X ani de şcoală. Ăia fără studii au în spate frustrarea.

Orgoliul acţionează la fel. Şi vreau să mă concentrez aici asupra actului simplu de a-ţi cere iertare. Serios acum, cât de des aţi întâlnit persoane care să-şi ceară iertare pentru o acţiune greşită? Fără să mă laud şi fără a avea pretenţia că nu sufăr de orgoliu (că, ohooo, sufăr şi încă bine de tot) conştientizez cât de important este să-ţi ceri iertare.

În liceu am răbufnit la proful de sport când, după îndelungi urlete ale acestuia, că nu pot să fac nu ştiu ce mişcare la gimnastică i-am spus cu voce ridicată să nu mai urle la mine niciodată. Şi am ieşit demnă din sala de sport (de fapt nu foarte demnă că eram prăfuită de la saltele şi cu nervii întinşi). Am stat afară până la finalul orei şi apoi m-am dus şi mi-am cerut scuze.

Când predam la bezmeticii ăia de liceu m-a enervat atât de tare unu’ că i-am spus că e prost. Şi la ora următoare mi-am cerut scuze în faţa clasei. Nu pentru că n-ar fi fost prost, ci pentru că nu era de datoria mea să stabilesc asta.

O mămică în parc m-a criticat că-l oblig pe Alexei să-şi ceară iertare când a făcut ceva rău (şi nu vorbesc aici despre cazurile când sparge ceva sau trânteşte ceva din greşeală ) după ce l-am închis în camera lui. Că e prea mic şi oricum nu înţelege ce înseamnă de fapt. Păi astea se inoculează de-acuma. Că mai târziu, când ştie clar care-i importanţa, o să fie prea orgolios s-o mai facă …

A-ţi cere iertare atunci când greşeşti e dovada cea mai clară de înţelepciune. Şi nu-ţi reduce cu nimic din “valoare”. Iar dac-ar face-o toţi, imaginaţi-vă câte situaţii ar fi remediate ….

Posted amalgam |