Mi dor de catedră ….
Mă apucă aşa un dor nespus de a sta la catedră …. N-am povestit încă, dar decisesem că vreau să fiu profă din clasa a IV-a. Şi dintr-a 6-a am spus că profă de engleză. Ani de gimnaziu şi liceu au trecut cu un singur gând: voi ajunge şi eu la catedră. Visam poşete şi cizme elegante [cum avea profa de engleză] şi gablonţuri. Ştiam şi cum voi ţine cartea în mână, îndoită pe mijloc, oarecum la mişto. Ştiam că nu voi merge cu fişe, caiete sau notiţe din care să citesc la ore. Doar o carte. Şi toată pasiunea din lume. Ani de zile am avut grijă de un stilou pe care-l “voi folosi când voi fi profă”. Şi-un penar din ăla micuţ, cu fermoar. Anii au trecut şi am ajuns profă. Am iubit atât de mult meseria asta şi elevii [care erau cei mai indisciplinaţi din lume] şi tot. Intram la ore la câteva minute după ce-a sunat. Nu imediat ca să-i las să respire, dar nici la jumătatea orei. Şi a fost atât de frumos să văd nişte “ochi care mă ascultă”… Timp de 4 ani. Am predat şi română şi engleză. Apoi totul s-a sfârşit. A fost alegerea mea de a abandona lupta cu sistemul. În învăţământul românesc lucrurile merg prost-prost-prost foarte prost. Nu luptam de fapt cu nimeni. Poate doar cu fantoma unor clase în care toţi elevii aveau manuale, caiete şi pixuri. Nu plăci de păr, rujuri, sticle de Coca Cola, cărţi de joc. La ore. Fantoma unor zile în care mă voi îmbrăca într-o impecabilă fustă de stofă, cu cizme maro, din piele şi poşetă asortată. Cu fantoma unor zile în care poate voi trezi şi eu ceva în mintea copiilor ăstora din faţa mea. Nu am prins zilele alea şi mi-era din ce în ce mai clar că nu le voi prinde niciodată. Şi am renunţat. Am depus armele şi am găsit rapid un alt job. Mult mai bine remunerat. Din ăla de perspectivă…
Iar mie mi atât de dor să iau un catalog, să mă aşez la catedră şi să notez absenţele cu stiloul meu … Mi atât de dor de fiecare 15 septembrie, de copii noi, de emoţii, de plăci de păr, de sticle de Coca Cola şi cărţi de joc înşirate pe bănci. De fete nebune care mă-ntreabă: “Doamna, ce mai faceţi? Cuma fost în vacanţă? V-a fost dor de noi? Doamna, pot să-mi întind părul aici în spate? Promit să nu vorbesc nimic …” Mi dor de colegii la fel de dezamăgiţi ca şi mine, care merg înainte cu speranţă sau din inerţie. Nici nu mai contează.
Mi dor să merg la şcoală …
September 2nd, 2008 at 20:30
[...] Tati – postul cu care m-a cucerit. Era si visul meu, numai ca eu nu l-am indeplinit nici macar pentru 4 ani. N-o [...]
September 3rd, 2008 at 14:51
ce pacat ca oamenii care intr-adevar isi doresc sa calauzeasca pasii copiilor nostrii si au vocatia asta sunt nevoiti sa renunte… invinsi de sistem ca noi toti
September 3rd, 2008 at 22:33
Ar fi atâtea de spus despre învăţământul românesc şi despre “dăscălie” … Foarte-foarte trist ..:(
September 6th, 2008 at 11:37
Acesta e un subiect delicat…sa vrei sa faci ceva şi sa nu poţi!!!!Nici nu aş vrea sa dezvolt:((
September 6th, 2008 at 11:38
February 17th, 2009 at 17:06
gramatical vorbind, unde este verbul din titlu?
February 18th, 2009 at 10:38
Gramatical vorbind aş vrea să-ţi răspundă şi Eminescu de ce a chemat Luceafărul ăla să “coboare-n jos”. Sau să-ţi explice şi Creangă ce-a vrut să spună cu: “eu când îmi amintesc …. parcă-mi tresaltă şi acum inima de bucurie…” şi apoi ţi-oi explica şi eu unde-i verbul meu
February 18th, 2009 at 10:41
uffffffffff…
comparatia cu eminescu si creanga trebuia sa fie facuta de cei din jur… erijarea in poet/ povestitor national nu este benefica
a mai fost unul care s-a crezut omul lui dumnezeu in romania si acum se intoarce la oi
February 18th, 2009 at 10:43
February 18th, 2009 at 10:45
February 18th, 2009 at 10:47
Vezi că sună ca la un moş din ăla de 80 de ani care nu mai poate şi se consolează cu raţiunea şi cumpătarea că doar alea i-or mai rămas
February 18th, 2009 at 10:48
tocmai pentru ca nu vreau sa ajung la 80 de ani si sa nu mai pot sugerez asta.
toate trebuie cu masura mica
si nu vreau sa ma laud, asa ca inchei aici conflictul
March 16th, 2009 at 23:17
cineva cu care probabil nu te-ai plictisi la ore. dar cu sistemul de invatamant romanesc nu te pui. intr-adevar trist
March 17th, 2009 at 10:26
Şi mai trist e că lucrurile merg din rău în mai rău …:(
March 26th, 2009 at 02:36
si mie mi-e dor… tare dor… am predat doar un an, info (tehnologia informatiei si a comunicatiilor, utilizarea calculatorului – mai exact), la un colegiu umanist, 90% fete (si evident, nelipsita presa de par
) ne-am inteles ft bine, materia mea era una draguta si ft utila…
in fine, am intrat pe concediu pt ca am acceptat o bursa de doctorat pe 3 ani. tare grea a fost si ruptura… fetele s-au atasat foarte mult de mine si lacrimile lor aproape m-au facut sa renunt la ideea de plecare.
acum sunt in anul 2, am ore si la studenti insa acolo experienta este categoric alta si imi place…
ca stil de “profa”, intotdeauna l-am abordat pe cel casual. am avut si 2 codite impletite ori shuzi… eram deseori confundata cu elevele, insa cu ocazia asta, mi-am retrait cumva adolescenta
si acum la facultate procedez la fel insa am adaugat si ghiozdanul – hehe! – cand am de carat laptopul dupa mine toata ziua, sa-l duc in mana mi s-ar parea nebunie curata
btw… din titlul postului, dorul de “catedra” nu mi se potriveste deloc, in ideea ca nu am stat aproape deloc asezata acolo, mereu eram printre elevi, la calculatoare, mereu ma strigau ca “le-a disparut” ceva sau ca “le apare” ceva ce nu trebuia…. cand eram obosita, imi sprijineam bratele de spatarul scaunului de la catedra… iar cand aveam discutii oarecum serioase, ridicam catalogul vertical pe catedra si imi sprijineam bratele de el…
March 26th, 2009 at 09:47
Ioana, sigură că acolo “catedră” era metaforic. Eu am stat la catedră numai în ultimele luni de sarcină
că eram atât de mare că nu se mai vedea tabla 
Zilnic mă gândeasc cum ar fi să mă întorc la liceu … Si eu am predat la facultate (privată), dar la Secţia de Calculatoare aveam în mare parte bărbaţi. Şi, curios, nu am avut niciun incident. Au fost politicoşi tot timpul.
June 26th, 2009 at 13:53
Hmm… Pot sa iti spun cum se vede din partea cealalta a catedrei. Cand unui profeor ii place ceea ce face, parca as fi venit cu placere la ore. Am avut o profa de romana super tare in cls9 si 10 si am chiulit o singur adata, asta in cazul in care in ultimii doi ani am avut cam 150 de absente pe semestru fiindca pur si simplu nu invatam nimic util la scoala. Mai bine dormeam sau ma distram fiindca stiam ca dupa liceu o sa am si job si facultate.
Acum sunt la ASE si e dezastru facultatea asta. Fiecare prof scrie o carte a lui, in loc sa folosim carti mult mai bune folosite si afara si unele din carti au si chestii gresite in ele, gen aia de microeconomie. A fost destul de amuzant cand profu’ a folosit aceeasi formula gresita. Oricum, dupa primul semestru am ajuns la concluzia ca nu are rost sa ii contrazici pe profi daca vrei note bune. De abia astept sa termin, sa mai lucrez un an dupa absolvire si sa plec la master afara. M-am saturat de combinatiile cretine din Romania, de salarile proaste si oameni cu mentalitati de kkt. Nu ca afara ar fi totul perfect, dar pentru ce as face acolo pe 7-8000$ pe luna, ai as face pe 2000$, desi aici totul e mai scump. Plus mentalitea oamenilor mult mai ok.
Luiza’s last blog post..Smearing And Hypocrisy
June 26th, 2009 at 14:11
Luiza, ce pot să-ţi spun? Sunt conştientă cum arată lucrurile din partea cealaltă a baricadei. Dar majoritatea profesorilor de acum au predat şi la generaţiile de acum 10 ani. Adică eu. Şi crede-mă, am avut mai mult decât pe profa de română foarte bună. Şi să-ţi mai spun ceva. Dacă tu ai avut 150 de absenţe, înseamnă că nu le-ai dat şansa profesorilor ălora să-ţi demonstreze ceva
Pur şi simplu pentru că nu ai fost acolo să vezi ce fac. Şi profesorii ăştia de acum se lovesc de zidul de indiferenţă al celor care clar învaţă mult mai multe de pe net (există milioane de surse de informare). iar unui zid de indiferenţă nu ai cum să-i ripostezi.
Pe de altă parte, “afară” condiţiile sunt mult mai aspre. În medii profesionale nu se impun decât profesionişti