Perpetuarea greşelilor în 2.0

January 6, 2010 - 8:18 pm 6 Comments

Ce au în comun Vanghelie şi Elena Băsescu? Aţi uitat de care este şi succesuri? Intrând în limbă ca greşeli dispreţuite de toată lumea de la presa scrisă la bieţii profesori de română, au rămas şi s-au încetăţenit, ajungând să fie folosite de publicul larg. Şi prost aş adăuga eu.

Care este, fiind mai vechi, a avut timp să evolueze, pronumele relativ generând chiar şi alte greşeli, printre care cea mai odioasă – tocmai datorită modului în care s-a infiltrat – fiind în construcţiile de genul cartea care am cumpărat-o. Pentru profani, CORECT este cartea pe care am cumpărat-o.

Succesuri este abia la începutul carierei sale în lumea greşelilor intrate în limbă şi folosite de mase. Dar am întâlnit deja multă lume ce stă în dubii dacă plurarul este succese sau succesuri.

2.0 şi mai precis blogurile se laudă că ar fi noul val de presă. Mult mai credibil, mai actual actual, mai obiectiv, mai cult, mai educat. Mai profesionist adică. Ar fi şi cazul să avem aşa ceva că presa scrisă şi vizuală deja put. Şi să-mi scuzaţi exprimarea rudimentară. Din păcate, 2.0, cu ai săi bloggeri Pro şi A-listeri, nu este decât o combinaţie de fenomene pitzi, cocă plus presă scrisă obosită. Ici-colo certuri cu comentatorii, ici-colo acuzaţii, ici-colo articole slabe, ici-colo articole plătite subţiri, mirosind a pomană. Şi până la urmă astea nici n-ar fi probleme, pentru că este loc pentru toată lumea sub soare.

Problema apare când autorii 2.0 au influenţă mare asupra cititorilor. Se ştie că populaţia, masele, minţile mai slabe, au nevoie să fie ghidate. Ei bine, când aceşti autori 2.0 au influenţă asupra cititorilor, ar trebui să depună mai mult efort în a-i educa, nu a-i prosti de tot.

Astfel, Anul Nou aduce pentru toată lumea câteva momente de reflecţie asupra a ceea ce a fost, urmând decizii asupra a ceea ce urmează. Cu promisiuni şi îmi doresc să. Oarece campanie online ce-a circulat în luna trecută a implicat câţiva autori de blog care şi-au făcut câte un clip cu ce-şi propun pentru 2010. Propuneri sau ambiţii pe care le-au numit rezoluţii: rezoluţiile mele pentru 2010… Termenul a fost preluat apoi ca leapşă, circulând rapid pe mai multe bloguri, chiar şi acum.

Similar lui determinare, un englezism barbar preluat din englezescul determination care înseamnă hotărârea fermă, ambiţia de a face ceva, rezoluţie este tot un englezism barbar preluat din englezescul rezoluţie resolution. Care da, în engleză chiar înseamnă faptul că cineva şi-a propus ceva într-un anumit sens. În româneşte înseamnă totuşi, altceva.

În 2 ani însă probabil va fi necesar să-l introducem şi pe rezoluţie în dicţionare cu noul sens, alături de plurarul alternativ pentru succes, faimosul deja succesuri.

Şi Dumnezeu să ne ajute că mai urmează …

editare ulterioară: de fapt şi de drept, barbarismele astea nu sunt chiar greşeli aşa cum sunt dezacordurile, cacofoniile sau întrun . Însă dacă avem echivalente în limba română, nu e nevoie să preluăm orbeşte din alta doar pentru a părea mai interesanţi. Iar neştiinţa nu scuză…

În altă ordine de idei, îl putem prelua pe rezoluţie cu sensul ăla referitor la numărul de pixeli la monitoare şi lcd-uri. Aia da, ar fi perfect ok, pentru că din câte ştiu nu avem un termen românesc care să redea sensul….

6 Responses to “Perpetuarea greşelilor în 2.0”

  1. zaqk Says:

    adica, ei, care este, si cu ei, tot care este, s-au discutat si in atingerea succesurilor mult dorite, care este, au luat hotararea, in plen, dupa dezbateri, ca sa se respecte o chestie care este ceea ce este. clar? este?
    zaqk´s last blog ..sfintirea apei My ComLuv Profile

  2. Elena Cîrîc Says:

    o mica eroare: ” preluat din englezescul rezoluţie”. In rest, + pe http://www.ftw.ro/Blogosfera/Perpetuarea_gre_elilor_n_2_0

  3. anatati Says:

    zaqk clar că este care este
    Elena, bine-ai venit :) Nici să mă baţi nu pricep unde-i eroarea? Adică trebuia englezescul “resolution”, right?

  4. Elena Cîrîc Says:

    da, era doar o mica greseala din graba, probabil :)
    Elena Cîrîc´s last blog ..My Johari Window My ComLuv Profile

  5. anatati Says:

    Am corectat :)

  6. crina Says:

    :lol:
    crina´s last undefined ..If you register your site for free at My ComLuv Profile

Leave a Reply

CommentLuv Enabled