Pulberea magică
În fiecare seară ritualul nostru de seară e acelaşi: baie (cu tata), pijămălit (cu tata), lapte şi poveste (de aici intră mama în scenă). Povestea o alege Măria Sa, puiul de cioară, şi poate fi din colecţia Disney (cărţile de la Adevărul), sau alte cărţulii mai micuţe sau mai mari cumpărate până acuma (de exemplu de Ion Creangă). Uneori, mama reuşeşte miraculos să recomande subtil o povestioară mai scurtă ca să grăbim ritualul să ajungem până la somn. După poveste, puiul se mută pe partea lui de pat, spune Înger-îngeraşul meu şi dă să adoarmă. Se ridică apoi instant şi mă întreabă şmechereşte:
“Ce-am uitat?” (îl spune aşa, uşor cântat).
Eu: ce-am uitat?
El: Am uitat să dăm cu pulbere magică (pentru profani, pulberea magică este praful pe care-l răspândeşe Tinkerbell, în Peter Pan).
Şi atunci eu fac gestul teatral de a da cu pulbere magică în toată încăperea.
El: şi peste Luca (iepuraşul de pluş)
Dau şi peste Luca
El: şi peste cărţi
Dau şi peste cărţi.
Şi tot aşa până epuizăm cam toate de prin cameră.
Apoi dă şi el cu pulbere magică peste mine.
De câteva zile, a inclus după poveste etapa număratului până la 10 “pe gelmană”. De la fünf încolo ştie singur 
Nu e minunat să fii mamă?
September 28th, 2009 at 20:42
Tatiana,nu e minunat sa fi mama…este,pur si simplu….UNIC,DUMNEZEIESC….si de neexplicat….acest sentiment de a fi mama,de a fi parinte!
Salutari lui Alexei ghidusul!
September 29th, 2009 at 13:57
Este DUMNEZEIESC, aşa cum spui. Mă trec fiori.
Salutări şi vouă.
October 23rd, 2009 at 00:04
şi eu vreau să fiu mamă
nedormitul´s last blog ..f5-ului i-a cam venit sorocul