Gânduri potrivite

Lucrând tangenţial în acest domeniu şi intrând în legătură cu alte persoane din vânzări (domenii diferite) am avut ocazia să alcătuiesc în mintea mea profilul vânzătorului cu comision. În opinia mea nu există o carieră în sine “în vânzări”, existând cel mult cariere conexe, care din diverse raţiuni nu au fost materializate cu succes, iar atunci persoanele s-au re-orientat spre domeniul cel mai facil: vânzările. Drept care, nici pregătirea de vânzări nu există. Sau există, dar lipseşte cu desăvârşire.

Una din calităţile esenţiale ale unui bun vânzător este tupeul. Oricât de cretin e produsul pe care-l vinzi şi pentru care primeşti comision, tu atât ştii: “trebuie să-l vând”. De asta depinde cariera vânzătorilor. Modul în care un vânzător ajunge să-şi vândă un produs este cel puţin interesant şi lipsit de “simţire” ca să nu zic pe şleau. Telefoane insistente, evitarea evidentului: atunci când tu răspunzi pe şleau că nu te interesează şi nu ai bani, îţi prezintă metode miraculoase de finanţare, soluţii, fac calcule de investiţii pentru tine (adică de unde să scoţi tu bani pentru a-i cumpăra produsul de care oricum nu ai nevoie) etc. În general, vorbesc aici despre vânzătorii de asigurări. Dar se poate extrapola la fel de bine până la Avon, Amway, Aloe Vera şi orice alte sisteme tip MLM. Mai ales sistemelor tip MLM.

Ce mi se pare mie cu atât mai interesant este faptul că trebuie să ai o structură umană aparte pentru a fi vânzător. Adică nu oricine poate să facă asta, oricât de disperat sau în căutare de carieră fulminantă este. Ei bine, structura asta umană aparte de care vorbesc se extrapolează cu succes în toate aspectele vieţii sociale ale unei persoane care, accidental sau nu, lucrează în vânzări. Orice interacţiune cu semenii trebuie fructificată spre avantajul propriu.

Astfel că, dacă ai nevoie de ceva de la o persoană, ceva care nu poate fi trimis prin mirificul internet, ci se poate preda numai live – să le spunem nişte acte pe care persoana ţi le-a tradus – e bine să acţionezi ca şi cum persoana este obligată să ţi le livreze la destinaţie pentru că: ea are maşină; maşina ta este în service şi “ce groaznic e fără maşină” (uitând cu desăvârşire că există taxiuri, mijloace de transport în comun şi nu în ultimul rând picioare). Dacă persoana care trebuie să-ţi aducă ţie actele nu ştie cât mai elegant cum să-ţi spună că nu face curierat e bine să-i faci şi un program cert în care să-i explici că dacă ea stă în Lipovei, înainte de a ajunge acasă, poate să facă un ocol scurt de 5 minute (calculate cu precizie de ceasornic) în Aradului ca să-ţi aducă ţie actele la destinaţie. Şi dacă persoana cu traducerile insistă să nu fie de acord, nu rămâne decât să-i spui pe şleau că “trebuie să vă întâlniţi cumva pentru că actele trebuiau rezolvate deja de vineri”. Asta în imaginaţia ei, pentru că dacă actele au ajuns la tradus vineri în jurul prânzului, fără taxă de urgenţă, pe baza bunăvoinţei divine, actele nu pot fi gata tot vineri. Şi faptul că nici până azi, adică miercuri actele nu sunt la tine, nu ţine de persoana cu traducerile, ci de tine, care aştepţi ca toate să-ţi vină la uşă, pe baza acelei structuri umane aparte, pe care o vom numi pe şleau nesimţire.

Şi situaţii similare am păţit până acum de câteva ori, cu persoane diferite, toate din vânzări, nu neapărat legate de traduceri. Sau mai ales nu neapărat legate de traduceri.

editare ulterioară: ah, şi toate astea sunt tratate cu cea mai mare naturaleţe, de ţi-e aproape imposibil să răbufneşti … pentru că persoana este foarte politicoasă. Aparent.

Posted d'ale traducerilor |