Gânduri potrivite

Mi se pare extrem de tragic că în secolul 21 în loc să fim crescut calitatea intelectualilor pe care-i producem noi am redus-o la minus infinit. Dacă prin ani ‘60 şi ‘70 şcolile şi universităţile noastre dădeau fini intelectuali de elită şi profesionalele meseriaşi/maiştri etc. adevăraţi, în anii 2000+ iaca ne trezim că toţi inepţii iau Bacalaureatul cu note maxime, termină facultatea cu brio şi mai obţin şi posturi prin cine ştie ce multinaţionale care-i exploatează până le iese sufletul pe ochi. Dacă vi se pare că exagerez, să ştiţi că nu. Vă povestesc acuma 3 inepţii spuse de trei persoane şi generaţii diferite.

1. La meditaţii la geografie pentru examenul de capacitate (la finalul clasei a 8-a): profesorul: “ce râu cu A trece prin ***(judeţ din România)?” elevul meditat: “Amazon”. Săracul profesor, un om din generaţia ‘70+ cu diplomă de Cluj a crezut că o să cadă de pe scaun.:))

2. De la Bac iese un proaspăt absolvent din liceu din sală de la română: “bă, mi-a dat Iona (Marin Sorescu). Şi n-am ştiut niciun vers…” (pe carnet avea nota 9.50 la BAC). (explicaţie: Iona este în proză).

3. O tânără viitoare absolventă de filologie spune: “ma scuza-ti ca va deranjez”. Este corectată: “da, va scuza-m”. La care întreabă domnişoara: “să înţeleg că ma scuza-ti este o exprimare defectuoasă?????”

şi 4, bonus:

tot persoana de la punctul 1 venind din tren de la Timişoara (spre Caransebeş) dă mesaj unei prietene care vine cu trenul de la Bucureşti (tot spre Caransebeş): “bă muie, nu ne întâlnim prin tren???” [nu rataţi apelativul, vă rog].

Deci: persoana de la punctul 1 este studentă la Relaţii Internaţionale sau Comunicare Publică (ceva pe-acolo, la Universitatea de Vest); persoana de la punctul 2 a terminat liceul împreună cu subsemnata şi Facultatea de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii de Vest; iar persoana de la punctul 3 a spus singură pe un forum public că este studentă la Filologie.

De asta m-am lăsat eu de învăţământ. Nu se mai putea. Giram educaţia unor idioţi pe bandă. Mi-e groază de viitorii medici, profesori şi economişti. Să ne păzească Dumnezeu.

În primul rând vreau să menţionez că sunt fan al limbii române. Adică sunt român (şi n-am fiţe de patriotism fals) şi-mi place să vorbesc româneşte. Cât mai corect posibil (uneori am şi eu dubii). Când am decis că nu-s la modă dacă n-am blog, mi-am zis că voi scrie în română. Pentru necunoscători, am studiat engleza, am fost profă de engleză, traduc în/din engleză. Îmi place foarte mult engleza, uneori “simt” mai bine în engleză şi unele stări pot fi descrise mai bine în engleză. Iar unele cuvinte nici nu pot fi traduse din engleză, oricât i s-a părut de fiabil profesorului (Dumnezeu să-l odihnească) Pruteanu. Uneori îmi dau seama că trebuie să strecor şi mici sintagme în engleză. Nu pot fără ele. Nu are sens fraza, nu mai sunt eu. Că şi-n viaţa live vorbesc cu “picăţele” în engleză cu prietenii.

În condiţiile în care engleza o simt ca o limbă maternă, uneori chiar mai bine decât româna, de ce nu mă pot hotărî să mă decid să vorbesc cu fiu-meu (de 2 ani) în engleză??? Că aşa-mi propusesem. Tat-su şi restul lumii să-i vorbească în română, iar eu în engleză. Eh, nu pot. Când îi citesc dintr-o cărticică de culcare în engleză, parcă nu sunt eu, vocea mea e nefirească, mi-am pierdut şi accentul uşor British, uşor American, modulaţiile sunt ciudate. Nu pot vorbi cu el în engleză. Nu-mi găsesc cuvintele, nu ştiu alinturi. M-am gândit că o fi şi deformaţie profesională, pentru că mă învârt numai printre termeni medicali, asigurări, bancari, tehnici (în funcţie de ce traduc). Şi când mama mă ceartă că nu vorbesc engleză cu el, că îi va fi mai uşor … rămân uşor în impas. Când am început eu cu engleza era abia introdusă printre limbile străine. Înlocuia încet-încet franceza. A fost fascinaţie mare, toţi părinţii făceau scandal că “engleză să se facă” etc. Nu era Internet (în România), nu erau sute de filme în engleză. Contactul cu engleza era doar în manuale şi profesorul. Acum însă există atâtea expuneri directe la limba engleză încât mă întreb ce rost are să vorbesc şi eu??? Sigur, o soluţie ar fi să vorbesc germană. Aia chiar e greu de învăţat şi se ştie că dacă nu o eşti expus de mic şi intens la mediu lingvistic german .. nema’ şanse. De aia nici eu nu o ştiu cum trebe’. Până la urmă cred că dacă are inclinaţii lingvistice poate învăţa orice. Sper.

… am conduce maşina şi nu am auzi niciun claxon?

…. dacă am semnaliza că schimbăm banda şi am fi lăsaţi imediat?

…. dacă toţi ar şti să scrie şi să vorbească corect româneşte (fără englezisme, fără manelisme, fără messenger)

… dacă ar exista numai femei stilate, care nu merg la solar, cu unghii şi machiaj natural, cu o ţinută impecabilă, cu poşete şi pantofi din piele, fără logo-uri stridente?

…. dacă ar exista numai bărbaţi politicoşi, eleganţi, cu ceasuri fine şi fără alte zorzoane, mereu proaspăt bărbieriţi şi mirosind discret a … parfum fin?

…. dacă ar exista numai vânzătoare/taximetrişti/funcţionari amabili şi cu zâmbet sincer pe buze?

…. dacă am păşi în parcuri impecabile, cu iarbă deasă tunsă, imaculată, necălcată de copii bădărani?

…. dacă toată lumea ar arunca hârtiile la coşul de gunoi?

… dacă am munci 8 ore, am merge la teatru, la operă, în parc?

…. dacă ne-am iubi nebuneşte, ne-am vorbi mereu frumos, am saluta necunoscuţi cu zâmbetul pe faţă?

…. dacă am educa şi copiii că nu merită totul doar pentru că există?

…. dacă l-am iubi pe Dumnezeu în suflet şi-n gând, nu în icoane şi zorzoane agăţate în maşini?

…. dacă am fi cinstiţi şi frumoşi?

… dacă am fi curaţi şi nu ar mirosi a transpiraţie la 35 de grade în autobuz?

…. dacă nu ar exista politicieni?

… dacă am citi o carte pe lună?

Zic şi eu … dacă?