Un univers compus din clipe
Rulează acum pe Acasă TV un film, “Vieţi furate”. O poveste clasică despre schimb de copii la maternitate. Tipic americănesc. Pe scurt, un cuplu cu vreo 8 copii trece prin drama de a-şi pierde unul din copii (o fată de 10 ani) care moare după o operaţie de remodelare a inimii. Problema este că în urma testelor premergătoare operaţiei ei descoperă că fetiţa nu are cum să fie fetiţa lor. Nu există niciun dubiu că NU e fata lor. După înmormântarea fetiţei, pe soţi îi macină tot mai mult dorinţa de a afla cine este fata lor adevărată. Aparent, aceasta ar fi o fetiţă născută în aceeaşi zi, oră etc, crescută de tatăl ei, mama murindu-i undeva foarte devreme. Soţii doresc să-şi recupereze fiica. În numele familiei, al iubirii al dorinţei de a-şi cunoaşte şi a-şi îmbrăţişa copilul. În toată această tevatură uită de copilul de 10 ani pe care l-au crescut şi care nu e era al lor.
Dilema mea este: prevalează dreptul natural în faţa celui moral? Poţi să lupţi pentru un copil care este al tău numai din punct de vedere natural? Copilul meu este al meu pentru că este al meu, dar şi pentru că l-am crescut. Am fost alături de el când lupta cu primii colici, dinţişorii, fantasmele nocturne. Ne-am bucurat împreună de prima baie, de primele zâmbete, primele cuvinte, primele pozne, poveştile dinainte de culcare, castelul din cuburi, creioanele de colorat, trenuleţele, arcul cu săgeţi, invenţiile pentru a-l face să mănânce 4 linguri de supă, prima zăpadă, periuţa de dinţi, siropul de muguri de brad, căciula cu Spiderman, biberonul, perna cu Spiderman, Hansel şi Gratel, buni şi bunu, bubu, Dani, Giani, Lulia, naşu şi naşa, căţeluş cu păru’ creţ, prima poezie în germană, 1,2 Polizei, origami de la grădiniţă, bulinele roşii şi bulinele negre. E un întreg univers care se desfăşoară între părinţi şi copii, o lume aparte care-i leagă şi-i uneşte. Acest Univers merge dincolo de orice.
Aş avea, aşadar, oare dreptul să lupt pentru a-mi recupera copilul natural, pe care nu l-am văzut niciodată, privându-l sau privându-i pe cei care l-au crescut de toate cele de mai sus?
Eu cred în iubire, în dragostea dintre 2 oameni, în fructul iubirii lor, în gene şi dreptul natural al unui părinte. Dar, mult mai pragmatic, cred în întreg Universul creat între mamă, tată şi copil.
PS: drept natural nu este cea mai fericită expresie, ba e chiar greşită în context din câte văd. Însă nu poci, nici pace, să-mi amintesc sintagma care s-ar potrivi aici. Şi ştiu că există una…
February 7th, 2010 at 21:02
deja ai luat-o pe partea cu articole mult prea serioase pentru supeficialul din mine
)
.-= zaqk´s last blog ..Carte =-.
February 9th, 2010 at 17:09
Am vazut si eu filmul… Si primul impuls al meu ar fi fost sa iti spun ca parintii copilului natural nu l-au crescut pentru ca nu au stiut de existenta lui. Ca l-au crescut cu multa dragoste si mari sacrificii pe celalalt. Care avea nevoie de si mai multa ingrijire.
Dar… cred totusi ca totul trebuie privit dintr-un alt unghi. Din unghiul copilului, cel ramas si care a fost cum nu se poate mai afectat de poveste. Daca iubesti un copil, si daca ii vrei din tot sufletul binele, nu il lasi sa treaca prin asa ceva. Te retragi, indiferent de cat de legitima este dorinta ta de a-l cunoaste.
February 9th, 2010 at 18:32
Exact asta spuneam şi eu. Dorinţa ta de a-l cunoaşte poate fi legitimă. Însă mult mai legitimă este fericirea copilului. Ar exista atâtea moduri prin care te-ai putea apropia de el, să fii aproape, nu neapărat asigurându-ţi legitimitatea de părinte natural….
February 9th, 2010 at 23:26
pe mine nu ma mai baga nimeni in seama? serioaselor
.-= zaqk´s last blog ..Cum mi-a stricat CAS-ul seara si noaptea si dimineata =-.
February 10th, 2010 at 09:24
păi ca să-ţi spunem ce?
February 10th, 2010 at 13:01
ceva mai accesibil :p
.-= zaqk´s last blog ..Cum mi-a stricat CAS-ul seara si noaptea si dimineata =-.
February 10th, 2010 at 22:49
Nu as putea renunta la copilul meu nici daca mi s-ar spune ca nu are gena mea – desi seamana cu mine cam prea mult
Problema este mai dureroasa pentru copil. El nu stie si nu poate cuprinde asa ceva. Parintii naturali se pot implica in viata copilului dar nu il pot lua din locul in care a prins radacini. Mult prea tarziu pentru asa ceva.
Pana la urma, important este copilul.
.-= sinsdesign´s last blog ..Marius Sescu – Marketing.Online.Media =-.
February 11th, 2010 at 09:49
Exact. Până la urmă totul se întâmplă numai în firmele americane….
February 14th, 2010 at 08:49
[...] nu de alta, dar s-ar supara dupa aia ca nu o iau si pe ea in calcul, iar la urma, dar nu ultima, pe anatati, ca prea ma innebuneste cu gandurile ei. Nu de alta, dar a luat-o razna cu posturi prea serioase [...]
February 14th, 2010 at 16:09
Eu nu aş rezista să nu mă apropii de copilul meu natural. În situaţia dată, părinţii nu aveau nici o vină că nu au fost alături de copilul natural. Ei şi-au investit dragostea în ceea ce au crezut că este al lor. Într-adevăr, nici cealaltă familie nu avea vreo vină şi, de asemenea, nici unul dintre copii… Tot ca în filme… aş încerca o soluţie… ceva de genul convieţuirii apropiate a ambelor familii… utopie, ştiu!
.-= noapteaiguanei´s last blog ..Filme cu bloggeri =-.