Violenţă şi respect
Poate ar trebui să fac din blogul ăsta un blog de nişă 
Dacă aş vrea să fac asta, aş avea 2 opţiuni: or l-aş numi “femeia la volan” şi aş scrie despre toţi demenţii care au carnet, ori l-aş numi “aventuri în familie” şi aş scrie despre fiu-meu cu tot ce mai face şi mai zice nou. Ca de exemplu în seara asta, când şi-a pus pe cap o şapcă ce-o purtase astă-vară la mare şi o venit la mine să întrebe: “cum lăt???” Sau seara când îi pun pijamaua şi-l bag în sacul de dormit îmi zice mândru: “mi-s secsic” [adică s e x y].
Dar cum nu fac din blogul ăsta un blog de nişă pentru că mi se învârt prea multe prin cap ca să mă concentrez asupra unui singur domeniu, îl voi presăra pe ăsta cu diverse din diverse.
Aşadar, despre educaţia unui copil am vorbit mai deunăzi. Aş vrea să supun atenţiei un alt aspect însă: ne batem copiii? Sigur, batem sună mult prea vulgar, mulţi se vor revolta. Iar prin batem eu nu mă refer la curele [deşi se practica până nu demult], furtunul de la maşina de spălat sau pumni. Mă refer la “micile atenţii corporale care provoacă durere într-o mai mică sau mai mare măsură” [englezii au pentru asta o exprimare super - inflicting pain]. Sunt împotriva oricăror forme de violenţă asupra oricui. Dar uneori mă văd la capătul tuturor răbdărilor [că nici nu am eu prea multe] şi-mi scapă o palmă la fund. Şi nu, nu mai e protejat de scutec, din păcate. Soţul mi-a povestit cum şi el şi-a ieşit din toate răbdările [şi el are foarte multe că e jumătate bihorean din ăla lent] şi l-a atenţionat la acelaşi fund fără scutec. Cu palma, binînţeles, deşi avea şi curea şi avem şi maşină de spălat. La care fiu-meu a replicat sec şi a dat şi el cu palma. În tat-su. Unde-o fi apucat, evident, că diferenţele de înălţime sunt totuşi uriaşe.
No, şi există multe idei prin poporul ăsta al nostru conform cărora “copiii nu au voie să dea în părinţi”. Dar, întreb eu: cum îi explici unui copil că nu are voie să dea în tine??? Din ce cauză nu are voie? Doar el ripostează la violenţă prin violenţă. Dacă tu l-ai lovit el de ce nu te-ar lovi? Ce drepturi avem noi să ne ieşim din toate răbdările şi ei să tolereze?
Şi iată că de câteva zile bune nu mai folosesc palmele decât pentru a-mi da cu cremă pe faţă. Iar răbdările încă le antrenez …
November 3rd, 2008 at 02:34
Pai din toate rabdarile te scot ei, ca nu asculta!Dar eu iti propun o solutie (o aplica tata-meu cu sora-mea, ca eu eram mai binecuvantata si o luam cu cureaua
) cumpara niste boabe de porumb si trimite-l la colt sa stea in genunchi pe ele.Inainte ii explici; pentu ca esti rau si nu asculti stai acolo 5 minute 
Dar, defapt, depinde de copil pentru ca de exemplu eu o luam grav si radeam in timpul actului, pana inebuneau ai mei.Si nu, nu sunt traumatizata de copilarie
Dar daca el e mai sensibil, atunci boabele sunt ale lui.
Parerea mea
November 3rd, 2008 at 11:54
Copiii nu trebuie bătuţi sub nicio formă,oricât de mult “greşesc”. Astea-s frustrări d-ale noastre din copilărie,când eram batuţi de părinţi cu cureaua sau cu palma în cel mai bun caz. Aşa facem şi noi la rândul nostru acum. E prostie,părerea mea.
Şi toate astea se vad mai târziu,când creşte, şi începe să aibă ceva sechele rămase din copilărie, şi te întrebi ” – da’ oare de ce ?”
Eh,pai d-asta.
Tâmpenile astea cu “bataia-i ruptă din rai” , “las’ că nu-i strică o palmă,să ştie de frică” , “şi pe mine m-or bătut, şi n-am murit” nu-şi mai au locul în secolu’ ăsta.
Repet : e părerea mea !
November 3rd, 2008 at 12:16
Exact, T, tocmai asta zic şi eu. Şi n-ai cum să impui respect copilului tău prin violenţă. Liane, aia-i şi mai barbar
November 4th, 2008 at 05:32
micile corectii nu strica nimanui. Absolut nimanui. exista o varsta cand copilul nu intelege de ce face ceva rau, nici macar nu reaalizeaza. Sa fii parinte e o meserie complexa, mai grea ca oricare.
In primul rand nu bati copilul la nervi. In al doilea rand palam la fund sa fie mai mdegraba dojenitoare, mai mult ca gest. Eu obisnuiam sa-mi trimit copiii la colt, ca pedeapsa, dar nu pe boabe, ci pur si simplu la colt si lor le plaacea si ma intrebau cand ii mai trimit la colt.
In al treilea rand amenintarea e mai tare ca pedeapsa. pana la 6 ani i-am mai atins la fund, dupa 6 ani niciodata.
Unul din soti trebuie sa fie mai autoritar decat celalalt si copilul sa stie, sa o simta, de regula tatal.
Vin si eu cu adagiul, e doar parerea mea, nici eu n-am terminat facultatea de parinte. In Canada s-a reintrodus legea ca ai voie sa “atingi” copilul (nu sa-l stalcesti in bataie).
Metoda cea mai buina de educatie nu exista, fiecare copil e diferit, situatiile sunt diferite, iar de parinti nici nu mai vorbesc.
November 4th, 2008 at 23:26
Familia mea e aia care sparge toate regulile că la noi mama e mai autoritară
Şi evident că nu vorbim aici de niciun fel de violenţă dincolo de micile atenţii. Cât despre statul la colţ, Alexei se distrează şi el. Şi se duce singur. Ba uneori îl mai trimite şi pe tat-su. Conversaţie Alexei-tata: “ce fâcut? te-nteb io? teci colţ. cuma!” 
November 8th, 2008 at 20:05
Nu cred ca ccc copiii sunt rai. Ei sunt copii. Educatia nu se face prin bataie, nici prin pusul copiilor in genunchi pe boabe de porumb. Sunt umilinte. Respectul se invata, copiii imita pe cei din jur. Daca primesc bataie, vor da si ei la randul lor. Daca primesc umilinta vor umili si ei. Daca primesc respect, vor respecta la randul lor.
Un simplu exemplu: copilul sparge o vaza. E rau, nu? Asa spun parintii si il bat sau il trimit la colt. Peste o vreme, mama sparge o farfurie. Mama e rea? trebuie ea batuta si pusa la colt? Copiii au logica si ei, sunt ca niste bureti care absorb tot ce vad in jur. Oferiti-le rabdare, dragoste si respect si veti primi acelasi lucru. Nu de la 1 an sau 2, caci sunt prea mici, dar cu rabdarea faci marea…
E parerea mea personala, am avut si eu momente in care simteam ca imi iau campii, am strigat la copii, uneori le-am dat si la fundulet. Am inteles insa ce e in mintea si in sufletelul lor si ca eu sunt slaba. Am invatat sa fiu rabdatoare, sa fiu puternica si sa ma pun in pielea lor. Si mi-am dat seama cat de mult greseam cand nu faceam asta.
November 9th, 2008 at 22:35
Tocmai asta mă gândeam şi eu. Că nu pot să-i cer lui vreodată să nu fie violent dacă eu îmi ies din pepeni şi-i dau câte una peste fund. Cât despre boabe de porumb şi alte minunăţii
mă înfior numai la gândul….