Vizită la Regia

April 27, 2009 - 10:20 pm 20 Comments

Despre Sarmisegetusa Regia nu vom şti niciodată adevărul complet. Unii nu ştiu nici măcar ce-i şi cu Sarmisegetusa asta. Pentru că istoria a făcut o farsă crudă Regiei şi i-a adus o soră. La câţiva kilometri după Haţeg, la 40 de km depărtare de Sarmisegetusa regească există Ulpia Traiana Sarmisegetusa, capitala Daciei romane cucerite de Traian. Colonie construită în totalitate de romani după cucerirea Daciei de către Traian. Ulpia Traiana e cea mai cunoscută şi cea mai vizitată. În special pentru că accesul este extrem de facil. E la şoseaua naţională, nu întâmpini niciun fel de dificultate.

Drumul către Regia este drumul iniţiatic al cunoaşterii de sine. Sarmisegetusa regească nu se arată tuturor. Secretele ei de nepătruns sunt bine ascunse în munţii Orăştie, într-un cadru natural sălbatic. Accesul e numai pentru minţi tenace şi spirite.

După o încercare eşuată anul trecut, de 1 mai când am ajuns numai până la Costeşti pentru că era târziu şi drumul se ştia că e destul de dificil (ne întâlniserăm pe drum cu unul care-şi spărsese baia de ulei), anul acesta, luni, în a 2-a zi de Paşte, aflând că drumul este reabilitat şi că se poate ajunge cu maşina până la poarta de vest, ne-am îmbarcat (cu sora adică) spre cetate.

Traseul e în mare cam aşa: Caransebeş-Haţeg-Călan-Simeria-Orăştie-Costeşti. Din Caransebeş până în Costeşti drumul este excelent. O singură porţiune de aproximativ 10 kilometri e cârpită şi seamănă cu drumurile cele mai bune din Banat. Restul drumurilor seamănă, probabil, cu cele din Germania. Dacă am putut să merg pe Haţeg cu 120 fără să-mi fac probleme că mă zboară vreo groapă de pe carosabil …

Din Costeşti începe un drum de 18 km reabilitat româneşte. Adică o maşină foarte foarte joasă (şi fără scut la motor am aflat ulterior) nu prea ar avea ce căuta. Drumul şerpuieşte într-un cadru natural sălbatic, străjuit de râul Grădişte şi pădure. Am mers foarte foarte încet, deşi Loganu’ e destul de înalt. Până la indicatorul cu ultimii 5 km nu ar trebui să fie probleme de niciun fel pentru nicio maşină. De aici, anul trecut se putea urca pe jos sau cu SUV, maşină forestieră, aro etc. Acum se poate urca şi cu maşină normală. Dar cu foarte mare atenţie. Pe alocuri drumul se îngustează mult. Întâlnirile cu alte maşini au fost cu emoţii pentru mine. Fiind drum în urcare (Regia se află la altitudine mai mare decât Predeal) , am avut noroc de oameni civilizaţi care m-au lăsat să urc. Să fi stat în rampă şi să pornesc după ce au trecut cei care coborau ar fi fost chiar distractiv de încercat. La un moment dat drumul se bifurcă şi nu mai ştii dacă s-o ţii înainte sau să faci dreapta. Evident că nu există indicator. A avut soră-mea ideea deşteaptă să ţinem cursul râului. Adică să mergem către izvor că eram în urcare. Facem aşa, dar ne întâlnim cu un Clio ce cobora şi-l întrebăm pentru siguranţă dacă vin de la cetate. Erau oameni veseli, cu gânduri bune. Fericiţi. Coborau de la cetate. Mi-au spus că e drumul ok, dar să am grijă că la un moment dat vine o curbă urâtă. Am mers tot cu frică aşteptând curba. După vreo 4 km urmează o porţiune extrem de abruptă cu un drum ce se bifurcă. Dar vezi că e bifurcat exact când eşti sus. Şi nu mai poţi lua curba. Cel puţin nu am putut eu. Aia era curba urâtă. După bifurcaţie – reţineţi DUPĂ – e indicator: Sarmisegetusa Regia, 1 km. Maşina în rampă, râpă în stânga, munte în dreapta. Oameni în jur. Rog un domn de bine să-mi întoarcă maşina, o parchează şi urcăm pe jos ultimul kilometru.

Ajungem la Poarta de Vest. Un panou cu explicaţii (numai în româneşte, deşi am văzut exploratori şi străini), ruine, drum în urcare uşoară. În stânga ruine, în dreapta ruine. Urmează o alee cu indicaţia: drum pavat cu piatră. Mai mergem 2 minute. Coborâm în poieniţă. Şi urmează sanctuarele. Paradisul. Străjuite de copaci, cadrul natural îţi dă fiori pe şira spinării. O ceaţă fină, cer uşor înorat. Tunete. Oameni în jur. Studiază, merg, admiră, se minunează. Lemne tăiate în unghiuri drepte, soarele de andezit maiestuos, pietre tăiate în unghiuri drepte, sistem de canalizare de acu’ 2000 de ani. În mijlocul calendarului solar oameni meditând. Aştept cu nerăbdare să intru şi eu. Începe ploaia. Ne plimbăm către fiecare sanctuar în parte, patrulatere, disc solar, soare de andezit. Şi-mi imaginez. Cum au fost construite, cum a fost cucerită. Cât de greu le-a fost romanilor să ajungă acolo. Ploaia se înteţeşte. Zeii trimit ploaia. Am crezut iniţial că nu ne vor în sanctuarele lor. De fapt trimit ploaia numai oamenilor buni. Plecăm cu tristeţe. Am stat numai 1 oră.Voi reveni pentru a înţelege mai bine locul. De data asta cu un ghid, un om al locului.

Mai multe detalii despre ce înseamnă Regia, într-un articol excelent, aici.

Poze, când mă învaţă cineva să inserez pozele aşa cum face motanes, de exemplu. După cum însuşi motanes mi-a explicat*, pozele mai jos (nu luaţi în seamă data, era setat aparatul greşit):

*cu menţiunea că ceva tot e diferit faţă de cum apar la el :D

PS: scrisă şi publicată iniţial la: 23.04.2009

20 Responses to “Vizită la Regia”

  1. motanes Says:

    Daaaa… Deci să facem poze ca la Motanes :)

    Suntem în “Adăugare imagine”, dai click pe “Select files” şi din directorul unde ai poze (eventual reduse la max 1024X768) selectezi dintr-o dată atâtea poze cate vrei sa aiba galeria ta foto (recomandat multiplu de 3 /ca să arate fain)…

    Aşaaa… Dai “Open”… Aştepţi să se încarce :) Apoi click pe “Salvează toate modificările”. În noua fereastră deschisă, la Gallery Settings bifezi “Image File”. La Gallery columns: 3. Apoi click p ebutonul “Insert Gallery”. Nu uita apoi să apeşi şi butonul pt publicarea postului :P

    Cam asta e. Şi ai poze aproximativ ca la Motanes. Dacă chiar vrei ca la Motanes, adică să se deschidă poza cu fondul acela negru translucid în spate, ai nevoie de un plugin: “Shutter Reloaded” pe numele lui (download de aici: http://wordpress.org/extend/plugins/shutter-reloaded/ )

    Succese!

  2. anatati Says:

    Aha. Mulţam, motanes. Şi pentru promptitudine. Eu am scuza că mi-a mâncat blogul ăsta sufletul, tu ce scuză ai de stai pe net la ora asta? :lol:
    Se impune o precizare: poze ca motanes nu putem face, dar măcar să le afişăm ca el… :roll:

  3. motanes Says:

    La ora asta puneam pe picioare un site. Şi am auzit un strigăt de ajutor… :) Acum mă duc să mă culc. Să fie bine!

  4. anatati Says:

    Deocamdată nu am reuşit. Dar mai facem şi mâine o repetiţie când o fi timp. Good night :)

  5. motanes Says:

    Dacă tot n-ai reuşit, ai aici un filmuleţ cu ce am făcut. Alege full screen view ca să vezi bine ce am făcut! http://sp2.ro/dc52e1

  6. anatati Says:

    Păi n-am reuşit că m-am şi lăsat păgubaşă. În primul rând mi clar că n-am acelaşi wordpress. Şi asta nu ar fi o problemă, dar e ceva hibă pe server că nu acceptă pozele. Deci aştept dimineaţă să-mi zică nenea webmasteru’ ce şi cum. Dar mulţam de filmuleţ, îmi va folosi :)
    Super clar filmuleţul. Eşti genial :D De îndată ce aflu de ce nu mă lasă să le urc pe server îl voi folosi.

  7. motanes Says:

    Da’ ce Wordpress ai tu, că m-ai făcut curios? :?:

  8. anatati Says:

    No, dară am şi wordpressu’ pe care-l ai tu, da’ pe alt blog, care e în lucru momentan. Aici am … nu ştiu nici eu, cred că ceva gen 2.5 sau 2.6 şi mi frică să “upgrade” să nu se strice tema :shock: Chestia e că nici pe ăsta nici pe ălălalt blog nu mă lasă să urc nimic şi dă următoarea eroare: “Unable to create parent directory (urmează o cale). Is it parent directory writable by the server?”

  9. motanes Says:

    Trebuie setate nişte permisiuni pe server, din Control panel. E mai complicat un pic. Îţi arată nenea webmasteru’ mâine. Acum chiar că mă duc la somn.

  10. anatati Says:

    Şi eu. Night.

  11. nedormitul Says:

    cosoni? cosoni? cosoni? nimic?

  12. anatati Says:

    nu. că ploua infernal, n-am avut timp de căutat :lol: da’ data viitoare mă duc stau o săptămână împodobesc blogul cu cosoni :lol: :lol:

  13. motanes Says:

    Faine locuri. Sunt pe lista mea de “trebuie văzut”. În altă dezordine de idei, Motanes zice să postezi poze în multiplu de 3. Arată mai bine galeria. Zic. :)

  14. anatati Says:

    Motanes, neapărat să mergi pe-acolo :)
    Şi pozele nu-s câte trei? În afară de ultima că pentru aia nu mai aveam perechi :?:

  15. zaqk Says:

    hmmm… nu pare prea dur drumul…

  16. anatati Says:

    zaqk, păi nu este. e chiar foarte foarte ok. cea mai naşpa a fost curba aia periculoasă din prima poză.

  17. nedormitul Says:

    e bine, după ploaie cresc mai mulţi. trebuia să mai aştepţi. sînt buni pe plită

  18. anatati Says:

    nedo, tu vrei să induci lumea-n eroare să iei tu singur prada, ha?

  19. nedormitul Says:

    vreau să mănînc cosoni proaspăt ucişi. roşul ăsta îmi sugerează sînge.

  20. nedormitul Says:

    chiar mi-e foame

Leave a Reply

CommentLuv Enabled